ISTORIOGRAFIE

Cele mai lungi asedii din istorie
Data de 8 septembrie marchează începutul asediului Leningradului (1941). A fost unul dintre cele mai dure asedii din Al Doilea Război Mondial, comparabil cu cel al Stalingradului, dar dacă privim înapoi în istorie, realizăm că cele mai grele asedii ale războaielor moderne nici nu se compară cu bătăliile din istoria îndepărtată. Astfel, cele mai lungi asedii din istorie au avut loc cu mult înaintea epocii moderne, în perioada medievală sau antică. În acest scurt TOP 5, cel mai scurt asediu a durat... opt ani, iar cel mai lung, 21 de ani. Să vedem care au fost ele.

Asediul cetății Drepana (249-241 î.Hr., Primul Război Punic)
Situat în vestul insulei Sicilia, Drepana era unul dintre cele mai importante forturi navale ale Cartaginei. În timpul Primului Război Punic (264-241 î.Hr.), fortul a devenit ținta forțelor romane.

Fortul a fost atacat de romani în anul 249 î.Hr. Asediată atât pe uscat, cât și pe mare, Drepana a reușit să reziste în fața inamicilor până în anul 241 î.Hr., când blocada a fost spartă, iar forțele cartagineze au distrus flota Romei. În total, Cartagina, cu cele 120 nave ale sale, a scufundat sau capturat 93 de nave romane fără a pierde nici măcar un vas. Drepana a putut fi astfel aprovizionată dinspre mare, în timp ce asediul pe uscat continua. Însă în anul 241 î.Hr., romanii au revenit cu o flotă mai puternică și i-au învins pe cartaginezi. Sfârșitul asediului, după opt ani de zile, a marcat și finalul Primului Război Punic.

Asediul Salonicului (1422-1430)
Asediul Salonicului din anii 1422-1430 se înscrie în încercările otomanilor de a-și extinde puterea către Europa. Inițial, asediul a pornit ca urmare a dorinței sultanului Murad II de a-i pedepsi pe Împărații bizantini din dinastia Paleologilor pentru încercările lor de a incita armata otomană la rebeliune.

Asediul a început în anul 1422, iar un an mai târziu Andronic Paleologul a cedat controlul orașului Republicii Venețiene, care și-a asumat sarcina de a-l apăra. Venețienii nu și-au dat seama cât de scump îi va costa apărarea Salonicului, însă în pofida dificultăților, nu au cedat.

Blocada navală a durat opt ani, până în 1430, când otomanii au asaltat orașul și l-au cucerit. Populația era deja foarte slăbită în urma foametei cauzate de blocadă, iar în 1430, când turcii au inițiat atacul final, Veneția n-a reușit să strângă decât câțiva mii de soldați, un număr insuficient pentru apărarea orașului.

Asediul Ishiyama-­Honganji (1570-1580)
Războiul Ishiyama-Honganji a avut loc în 1570-1580, spre sfârșitul perioade Statelor Războinice din Japonia. Oda Nobunaga, samuraiul care a inițiat spre sfârșitul secolului al XVI-lea campania de unificare a Japoniei, s-a lovit de rezistența sectei călugărilor-războinici Ikkō-ikki, care controlau o rețea de fortificații, temple și comunități. Războiul dintre ei a avut ca element central lupta pentru cucerirea bazei Ikkō-ikki, fortăreața-catedrală Ishiyama-Honganji (din Osaka de azi).

În timp ce Nobunaga și aliații lui au condus atacuri împotriva comunităților și fortificațiilor Ikki din provinciile învecinate, slăbind astfel sistemul de sprijin al fortăreței, restul armatei sale a instituit un asediu, blocând căile de acces și aprovizionare. Asediul s-a încheiat după zece ani, în 1580.

Căderea Philadelphiei (1378-1390)
Căderea cetății Philadelphia în mâinile turcilor otomani a marcat sfârșitul ultimei așezări grecești independente din Asia Mică. Deși cetatea era creștină, la asediul ei, ce a durat 12 ani, a participat și un contingent bizantin.

Teoretic, Philadelphia aparținea de Imperiul Bizantin, dar era despărțit de centrul puterii bizantine printr-o zonă controlată de otomani, astfel încât cetatea era practic independentă. Înainte de căderea sa, orașul evitase soarta vecinilor cuceriți de otomani prin plata tributului. În anul 1378, Manuel II Paleologul le-a promis turcilor orașul Philadelphia; dorea, în schimb, sprijin din partea sultanului în cadrul războiului civil care cuprinsese atunci Imperiul. Locuitorii cetății nu au acceptat însă planul împăratului și s-au opus otomanilor.

Sultanul a supus Philadelphia unui asediu îndelungat, căruia populația îi rezistă timp de 12 ani. În cele din urmă, orașul a fost cucerit doar după ce otomanii au primit ajutor din partea liderilor bizantini implicați în războiul civil.

Asediul Candiei (1648-1669)
Asediul Candiei (astăzi Heraklion, Creta) a fost cel mai lung asediu din istorie: a durat nu mai puțin de 21 de ani, ceea ce înseamnă că cei născuți în primii ani ai asediului au ajuns să lupte în ultimele bătălii.

Asediul a început în luna mai a anului 1648, după ce Cavalerii Ospitalieri au atacat un convoi otoman. Sultanul a răspuns prin trimiterea unei forțe de 60.000 de oameni în Candia, cetate venețiană, acolo unde cavalerii debarcaseră cu prada capturată de pe navele otomane.

Turcii au asediat orașul timp de trei luni, au tăiat aprovizionarea cu apă și au blocat căile de acces ale venețienilor către oraș, după care au început bombardamentele. Acestea nu au avut însă efectul scontat, căci apărătorii cetății au rezistat eroic. Veneția a răspuns printr-o încercare de a bloca strâmtoarea Dardanelelor, pentru a-i opri pe turci să-și reaprovizioneze forța expediționară din Creta.

Venețienii au încercat să spargă asediul în 1666, apoi din 1669, însă fără succes. În cele din urmă, căpitanul Morosini, care conducea apărarea cetății, a mai rămas doar cu 3600 de soldați și a fost obligat să accepte o capitulare cu termeni onorabili, ce le-a permis creștinilor să părăsească în siguranță Candia.

ISTORIA POPOARELOR LUMII A DAT REGI DE TOATE VARSTELE. DIN PACATE PENTRU UNII CELOR MAI TINERI DINTRE EI LE-A FOST SI CEL MAI GREU.

Se spune ca varsta este doar un numar, chiar si atunci cand vorbim de regi. Istoria insa a demonstrat ca lucrurile nu au stat asa!

Imaginati-va doar ca unii dintre acesti regi despre care vom vorbi au fost incoronati chiar inainte de a invata sa vorbeasca sau sa mearga. Si asta pentru ca poporul avea nevoie de un suveran la tron, macar cu numele. Iata care au fost povestile celor mai tineri regi din istorie si prin ce au trebuit sa treaca de-a lungul domniei lor!

1. Regele Mihai I

Pentru ca suntem romani si pentru ca si Romania a dat unul dintre cei mai tineri regi, vom incepe cu Regele Mihai I. S-a nascut in luna octombrie a anului 1921, si a fost proclamat mostenitor pe tronulu Romaniei la varsta de dor 5 ani. Domnia s-a timpurie a fost cauzata de abdicarea Pricipelui Carol si plecarea acestuia din tara.

Pentru ca era inca un copil in frageda varsta, puterea propriu-zisa a fost preluata de o regenta pana la implinirea majoratului. Mai simplu, Regele Mihai I a fost rege doar cu numele pana la varsta de 18 ani.

Pentru ca regenta nu s-a ridicat la nivelul problemelor vietii politice din acea vreme, intoarcerea inopinata si oarecum ilegala din iunie 1930 a lui Carol nu a intampinat rezistenta. Detronat de tatal sau, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. S-a intors pe tronul Romaniei in anul 1940, unde a stat pana la instaurarea regimului comunist

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

2. Regele Egiptului, Tutankhamon

Celebrul Tutankhamon a urcat pe tronul Egiptului la varsta de doar 9 ani. Si de parca acest aspect nu era suficient, la varsta de doar 7 ani Tutankamon a luat-o de sotie pe frumoasa Ankesenamon, sora sa vitrega. Doi ani mai tarziu, fratele sau mai mare moare, tronul revenindu-i lui.

Pe cat de timpurie i-a fost urcarea pe tron, pe atat de devreme i-a venit si sfarsitul vietii. Tutankhamon a murit la varsta de doar 19 ani. Se presupune ca ar fi fost ucis printr-o lovitura la cap. Suspectul principal ar fi fost Ay, succesorul sau, pentru a putea prelua tronul. O radiografie indica un cheag de sange in interiorul craniul celui mai tanar rege al Egiptului.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

3. Regina Christina a Suediei

Christina, fiica lui Gustav II Adolf, a devenit regina Suediei la varsta de doar sase ani. La fel ca in cazul regelui Mihai, Christina a preluat puterea abia la majorat, timp in care tara a fost condusa de o regenta. Regina Christina a abdicat dupa doar 10 ani de domnie si a socat populatia Suediei cand s-a convertit la catolicism si a plecat la Roma.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

La data de 24 septembrie 1541 a încetat din viaţă Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză chimică (n. 10 noiembrie 1493).

Paracelsus s-a născut în satul Einsiedeln din Elveţia. De la tatăl său, Wilhelm Bombast von Hohenheim, de profesie medic, a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină. La 16 ani, Paracelsus a intrat la medicină la Universitatea din Basel, ulterior s-a mutat la Viena, unde, în 1510, a obţinut bacalaureatul în medicină. Paracelsus a mai fost instruit şi de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor, i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte. Astfel a devenit unul dintre primii alchimişti din Evul Mediu.

În 1516 a obţinut doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara, cam în aceeaşi perioadă în care a studiat şi Copernic.

Paracelsus şi-a creat într-un timp foarte scurt un renume în domeniul medicinei, astrologiei şi toxicologiei. Foarte învăţat, mânat de curiozitatea de a descifra tainele ştiintelor oculte, acesta era caracterizat de o mândrie exagerată. Aerul de superioritate pe care îl afişa, inclusiv în discuţiile cu alţi cărturari, i-au atras foarte multă antipatie.

Aportul lui în domeniul toxicologiei s-a demonstrat a fi foarte util, fiind promotorul ideei că dozele fac otrava. Altfel, folosite în doze mici, anumite otrăvuri puteau fi folosite în tratamentul anumitor afecţiuni. Şi-a câştigat aprecierea şi renumele datorită ideilor şi inovaţiilor pe care le oferea comunităţii. În particular însă, acesta credea că poate crea homunculi, mici oameni, care odată creaţi, nu trebuiau să depăşească înălţimea unui picior şi care erau potriviţi pentru a juca rolul unor slugi eficiente.

Paracelsus este cunoscut şi pentru faptul că a dat numele zincului numindu-l zincum şi este recunoscut ca primul botanist sistematic. Lui Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim ii placea sa se numeasca Paracelsus, pentru a indica ca el era "la acelaş nivel cu" (in limba greacă "parà" inseamna "lângă", "aproape de") Aulus Cornelius Celsus, care a trăit în perioada lui Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus ( Augustin) în prima jumatate a secolului I.

Paracelsus a fost acuzat de alcoolism şi de dezinteres în ceea ce priveşte ceremoniile religioase. În realitate el se cosidera un Doctor ale Sfintelor Scripturi (Doctor al Divinitaţii, pe scurt, D.D.), convins că credinţa religioasa trebuie traită în interiorul fiinţei umane, la un nivel intim, nu colectiv. "Templul se găseşte în inimă, nu între ziduri", spunea el.

Admin a scris:Paracelsus a fost acuzat de alcoolism şi de dezinteres în ceea ce priveşte ceremoniile religioase

Testa ''dozele''

Inima Reginei Maria este depusă la Castelul Pelișor din Sinaia

La 3 noiembrie 2015, începând cu ora 11.00, în fața Muzeului Național de Istorie a României, va începe ceremonialul militar al ''Întoarcerii Inimii Reginei''. De aici, mașina de escortă, în care se va afla caseta cu inima Reginei Maria, acoperită cu steagurile României și Marii Britanii, va ajunge la Palatul Regal, fiind escortată pe tot parcursul drumului de soldați ai Regimentului de Gardă ''Mihai Viteazul" și de jandarmi călare.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

De la Palatul Regal, escorta va pleca spre Sinaia, la Castelul Pelișor. Aici ceremonia va avea loc doar în prezența Familiei Regale, a reprezentanților Guvernului, Bisericii și Armatei.

După 44 de ani, timp în care s-a aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, în 2015, la inițiativa Regelui Mihai, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938.

Totodată, la 23 septembrie 2015, Guvernul României a stabilit printr-o hotărâre potrivit căreia caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecția publică a Muzeului Național "Peleș".

La eveniment vor lua parte principesa Margareta, principele Radu, precum și principesa Maria. Alături de Familia Regală, se vor afla arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, nepoata reginei Maria și fiica principesei Ileana, soțul ei, baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, precum și fiul ei, baronul Johannes von Holzhausen.

De asemenea, vor participa reprezentanți ai autorității publice din România și din Republica Moldova, personalități ale vieții culturale, diplomatice, sportive și reprezentanți de seamă ai societății civile.

Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Coburg-Gotha și duce de Edinburgh, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

Principesa Maria s-a logodit la 16 ani cu principele Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor al tronului României, iar căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. A devenit regină în 1914, odată cu moartea lui Carol I și cu întronizarea lui Ferdinand ca rege al României. Încoronarea oficială a avut loc în 15 octombrie 1922, la Alba Iulia.

Atât în timpul primului război balcanic (1912-1913), când a izbucnit o epidemie de holeră în tabăra românească de lângă Sofia, cât și în timpul Primului Război Mondial, Regina Maria îmbrăcată în haine de soră medicală, a organizat spitale de campanie și a fost alături de soldații răniți pe front sau de bolnavii de tifos. Astfel, Regina Maria a început să fie numită de popor ''mama răniților'' și ''Regina-soldat''.

S-a implicat în viața politică, începând cu intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei și continuând cu vizitele sale în străinătate, cea mai însemnată fiind Conferința de Pace de la Paris, când, după retragerea delegației noastre, le-a reamintit aliaților occidentali de sacrificiile armatei române în timpul Primului Război Mondial.

Transilvania devenea parte a României Mari, în urma Unirii de la 1 decembrie 1918. În mai 1919, după Marea Unire din 1918, Regele Ferdinand I și Regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Brașov, Făgăraș, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Țebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistrița, Careii Mari, Baia Marea, Oradea.

S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: ''În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orășel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român''. Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.

La 1 decembrie 1920, în urma unei hotărâri unanime a consiliului orășenesc condus de primarul Karl Schnell, castelul Bran îi este oferit Reginei Maria, descrisă în document ca o ''mare regină, care ( ...) răspândește binecuvântare pretutindeni unde pășește, cucerind astfel cu irezistibil avânt inimile populației țării întregi'', se arată pe site-ul oficial al castelului Bran, [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] Regina l-a refăcut și amenajat, lăsându-l, ulterior, moștenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea.

Balcicul, o localitate la malul Mării Negre, a fost descoperit de Regina Maria la insistențele pictorului Alexandru Satmari, în 1924. Un an mai târziu se începea construcția domeniului de la Balcic, care a fost reședința preferată a acesteia. Aici a fost creat, la cererea reginei, un parc impresionant, transformat, ulterior în grădină botanică, datorită colecției de cactuși și de trandafiri.

Lângă palatul de la Balcic, Regina Maria a ridicat o capelă micuță, în întregime din piatră, potrivit  Capela Stella Maris a fost construită de meșterul zidar Gaetan Denize, la cererea Reginei Maria, pentru momentele de rugăciune. În 1930, interiorul său a fost pictat de pictorii Anastase Demian și Tache Papatriandafil. Cu mult timp înainte de a fi terminată, Regina Maria și-a mărturisit dorința ca inima ei să fie adusă în această capelă.

În iunie 1933, Regina Maria își scria testamentul, cerând ca, după moartea ei, inima să îi fie depusă în capela de la malul mării, iar corpul să îi fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeș.

''Am redeșteptat la o viață nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, și fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât ași putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă și așezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încât moartă chiar, ași dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseților făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Și cum acolo se găsește inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace și de farmec cum a fost când eram în viață'', potrivit testamentului Reginei Maria publicat pe [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Suferindă încă din 1937, Regina a plecat la 17 februarie 1938 în Italia, la Merano. În aprilie același an, se mută în sanatoriul dr. Lahmann din Weisser Hirsch, lângă Dresda.

La 27 iunie, deși medicii o considerau inaptă pentru efortul unei călătorii lungi și obositoare, a luat hotărârea irevocabilă a revenirii în țară spre a-și găsi odihna de veci. A încetat din viață în ziua de 18 iulie 1938, în castelul Pelișor.

În zilele care au urmat, Regele Carol al II-lea împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorința testamentară a Reginei Maria. Astfel, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, alături de cel al soțului său, Regele Ferdinand.

Inima Reginei a fost așezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic.

După Dictatul de la Viena și pierderea de către România a teritoriilor sud-dunărene în 1940 (Cadrilaterul), caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic, fiind așezată într-o criptă special amenajată în stânca muntelui Măgura Branului, într-un sarcofag de marmură.

În 1968, regimul comunist a mutat caseta într-un seif al muzeului Bran, pentru ca în martie 1971 să fie adusă în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.