[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]Feodor Dostoievski s-a născut pe 11 noiembrie 1821, în timpul domniei țarului Alexandru I, în familia unui medic militar care lucra la un spital din Moscova. Mama sa este Maria Neceaieva, născută într-o familie de negustori. Cuplul va avea opt copii și va locui inițial în apartamentul medicilor de la Spitalul pentru săraci Mariinsky. Părinții îl învață să citească cu ajutorul unui abecedar religios, iar guvernanta sa, Alena Frolovna, îl va introduce pe Dostoievski în lumea literaturii.
După ce mama, Maria Dostoievskaia, moare de tuberculoză în 1837, băieții familiei sunt trimiși la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg, iar în 1839 și tatăl lui Dostoievski moare.
Viitorul scriitor își continuă studiile și devine în 1841 inginer cadet, ceea ce îi permite să locuiască în afara academiei, participă frecvent la concerte, spectacole de operă, teatru și balet, dar doi dintre prietenii lui îl introduc în lumea jocurilor de noroc.
Pentru că simțea că profesia de scriitor pe care și-o dorea ar putea fi afectată de activitatea de inginer militar, Dostoievski își dă demisia din armată în octombrie 1844. Este perioada în care se îmbolnăvește de epilepsie și se apropie de grupul de orientare utopist-socialistă organizat de frații Beketov (Aleksei, Nikolai și Andrei) care se va dizolva foarte curând, în 1847, când cei doi frați mai tineri, Nikolai și Andrei, pleacă la studii în Kazan.
Dostoievski se orientează spre un nou grup, Cercul Petrașevski, patronat de filozoful socialist Mihail Petrașevski, unde participă la discuții legate de libertatea de expresie sau abolirea iobăgiei.
Un secretar de stat al Ministerului de Interne primește în martie 1848 însărcinarea de a începe monitorizarea Cercului Petrașevski. Pe 23 aprilie 1849, la ora patru dimineața, Dostoievski este arestat sub acuzația că a citit în fața mulțimii și a propagat textul Scrisorii către Gogol, unul din cele mai energice apeluri pentru abolirea iobăgiei scris vreodată în limba rusă.
Alături de Dostoievski, în aceeași noapte sunt reținuți alți peste 200 de suspecți, dintre care douăzeci și doi vor fi duși în fața tribunalului militar pentru a fi judecați. Cercetările durează șase luni, timp în care acuzații sunt încarcerați în Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg, cunoscută și ca „Bastilia Rusiei”. Comisia de anchetă, aflată sub patronajul țarului Nicolae I, dă verdictul pe 16 noiembrie 1849. Toți din cei douăzeci și doi de acuzați, în afară de unul, vor fi condamnați la moarte prin executare.
În decembrie, condamnații sunt duși în Piața Semionovski, iar trei dintre ei sunt legați de stâlpi în fața plutonului. Dostoievski se află în grupul care ar fi urmat să fie executat imediat după cei trei și asistă la acest proces. Unul dintre martori își amintește că, în așteptarea morții, scriitorul a rostit cuvintele “Vom fi cu Hristos”. Chiar în ultimul moment, un ordin al țarului a întrerupt execuția, iar pedeapsa a fost comutată în muncă silnică în Siberia și serviciu militar pe viață. Scriitorul a ispășit patru ani de muncă silnică într-o colonie penitenciară din Omsk, timp în care nu i s-a permis să corespondeze cu rudele sau cu prietenii. În timpul detenției, starea sa de sănătate se înrăutățește, suferă tot mai des crize de epilepsie și se îmbolnăvește de reumatism.
Dostoievski iese din regimul de detenție pe 15 februarie 1854, dar pedeapsa sa nu este pe deplin ispășită. Trebuie să îndeplinească serviciul militar pe perioadă nedeterminată în orașul Semipalatinsk, în Batalionul VII al Corpului de Armată Siberian.
Moartea țarului Nicolae în 1855 și instalarea unui nou regim îi trezește speranța amnistiei, dar nu reușește să o obțină. În cele din urmă, primește dreptul de a-și publica cărțile și de a se căsători, dar va rămâne sub monitorizarea poliției secrete pentru tot restul vieții.
Maria, prima soție a scriitorului
Dostoievski îi cunoaște pe Aleksandr Ivanovici Isaev, un funcționar public sărac și alcoolic, și pe consoarta acestuia, Maria Dmitrievna Isaeva, cea care va deveni prima lui soție. Ea era fiica unui refugiat francez, educată la pension, dar nefericită în căsnicie și bolnavă de tuberculoză. În august 1855, după moartea soțului, Maria Dmitrievna, bolnavă, singură și înglodată în datorii îi cere ajutorul. Cei doi se căsătoresc pe 6 februarie 1857 cu bani trimiși de mătușa scriitorului. La scurt timp după nuntă, Dostoievski suferă un atac grav de epilepsie. Căsnicia lor va fi afectată de boala scriitorului, care devine din ce în ce mai manifestă. Maria îl batjocorește adesea din cauza stării lui. După terminarea serviciului militar, Dostoievski locuiește cu soția sa câteva luni în Tver, apoi cei doi se mută în Sankt Petersburg.
La fel ca mulți alți intelectuali ruși ai epocii, pleacă în călătorii în Europa. Pe 7 iunie 1862 își părăsește pentru prima dată țara și, timp de zece săptămâni, vizitează Germania, apoi Belgia, Anglia și Franța. În 1861 Feodor Dostoievski o cunoaște pe Apollinaria (Polina) Prokofievna Suslova, o tânără scriitoare de douăzeci și unu de ani, care provenea dintr-o familie de țărani emancipați. Între cei doi se înfiripă în scurt timp o iubire tumultoasă și chinuitoare. Geloasă și intrigantă, Polina îi cere în continuu lui Dostoievski să divorțeze de Maria Dmitrievna.
Nefericit, scriitorul începe să frecventeze cazinourile și prinde gustul jocurilor de noroc. Situația sa materială este însă precară, mai ales că, după moartea fratelui său, devine principalul sprijin al familiei acestuia.
Soția sa, Maria Dmitrievna Dostoievskaia, moare în 1864. “Mi-a arătat iubire infinită, iar eu de asemenea am iubit-o fără margini, dar nu am trăit fericiți împreună”, mărturisește scriitorul. Un an mai târziu, în 1865, îi cere mâna Polinei, dar aceasta refuză, iar relațiile dintre ei se răcesc complet. Apoi o cunoaște pe Anna Grigorievna care avea să devină cea de-a doua sa soție. Cuplul se stabilește mai întâi la Berlin, apoi se mută în Dresda, iar în august 1867, la Geneva. Pe 5 martie 1868 se va naște primul lor copil, Sofia, care va muri de pneumonie trei luni mai târziu. La moartea fetiței, scrie Anna Grigorievna, Dostoievski „plângea în hohote, ca o femeie, stând lângă trupușorul rece al copilei sale și-i săruta neîncetat fețișoara albă și mânuțele. N-am mai văzut niciodată o disperare atât de violentă”.
Nemaisuportând atmosfera Genevei, atât de încărcată de amintirea copilului, cuplul se mută la Vevey, apoi la Milano și Florența, unde petrece iarna dintre anii 1868 și 1869. Romanul “Idiotul” este finalizat acolo, în ianuarie 1869. Pe 26 septembrie 1869, în Dresda, se naște cel de-al doilea copil al lui Dostoievski, fetița Liubova, dar, între timp, scriitorul se confruntă cu o dependență cruntă de jocurile la ruletă.
După promisiuni fierbinți făcute soției că va renunța la jocurile de noroc, urmate apoi de recidive, se pare că Dostoievski reușește în cele din urme să abandoneze acest viciu. Pe 8 iulie 1871, familia se întoarce în Sankt Petersburg după o absență de patru ani.
La Sankt Petersburg, Feodor Dostoievski reia legătura cu poetul Apollon Maikov, care îl introduce în cercul literar-politic al prințului Vladimir Meșerski, cel care patrona un ziar conservator subvenționat de stat, Cetățeanul.
Între 1873 și aprilie 1874, scriitorul lucrează ca redactor la această publicație, dar are multe neplăceri. În ianuarie 1873, avizează publicarea unui articol al prințului Meșerski în care țarul Alexandru al II-lea este citat fără aprobare specială, iar Dostoievski este somat să plătească o amendă de douăzeci și cinci de ruble și să execute două zile de detenție. Curând starea sa de sănătate se înrăutățește și va fi diagnosticat cu emfizem pulmonar, boală care îi va provoca moartea.
Feodor Dostoievski în arest
Pe 16 iulie 1871, se naște fiul scriitorului, Feodor Feodorovici Dostoievski. Situația financiară a familiei este foarte strâmtorată. Datoriile acumulate în anii 1860 se ridicau, la revenirea scriitorului în Rusia, la 25.000 de ruble.
Vânat de creditori, Dostoievski este nevoit să amaneteze unele bunuri, să își vândă casa din cartierul Peski și să se mute într-un apartament din apropierea Institutului de Tehnologie. Din cauza emfizemului pulmonar, se retrage în timpul verilor la Staraia Russa, un mic oraș cunoscut pentru apele minerale și aerul curat.
Starea sănătății i se ameliorază considerabil datorită băilor termale. Pe 10 august 1875 se naște ultimul său copil, Aleksei (Alioșa). Băiatul suferă de epilepsie, boală moștenită de la tatăl său, iar pe 16 mai 1878 este atacat de o criză convulsivă atât de puternică încât își dă ultima suflare după douăsprezece ore de chin. Soții Dostoievski se mută într-un nou apartament, fiind bântuiți de amintirea copilului.
Problemele de sănătate ale scriitorului se accentuează, iar în luna martie 1877 suferă patru atacuri epileptice. Convulsiile repetate îi afectează memoria de lungă durată. Pe 26 ianuarie 1881 Dostoievski suferă o hemoragie pulmonară care se repetă în după amiaza aceleiași zile, când soția scriitorului cheamă un doctor și un preot pentru spovedanie și împărtășanie.
În dimineața zilei de 28 ianuarie, Anna Grigorievna Dostoievskaia se trezește și își găsește soțul fixând-o cu privirea. „Știi, Ania, nu dorm de trei ore și mă tot gândesc, dar abia acum mi-am dat limpede seama că am să mor astăzi”, își va aminti ea. În următoarele ore, scriitorul are o a treia hemoragie și se stinge sub privirile îndurerate ale soției. Va fi înhumat la cimitirul Tihvin de la Mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg, fiind condus pe ultimul drum de 50.000 de oameni.
În 1881, anul morții lui Feodor Dostoievski soția lui, Anna, împlinise 35 de ani. Nu s-a recăsătorit niciodată, iar după moartea soțului ei i-a adunat manuscrisele, scrisorile, documentele și fotografiile și în 1906 a creat o sală dedicată marelui scriitor Feodor Dostoievski la Muzeul de Istorie din Moscova.
Acasa