Atârn privirea de norul acela mic şi gândesc a primăvară. Sunt mic în mine‚ şi în jur totul pâlpâie a viaţă! Oare a existat vreodată un început sau toate au fost dintodeauna aşa?
De fapt, nu-mi pasă. Gust clipa, momentul, ora şi ziua. Le gust fericirea existenţei, chiar dacă ele sunt atât de mici faţă de ce este atât de mare. În fapt, poate ele nici nu există.
Iubesc oare acum sau în secunda următoare pe care nu am timp să o remarc că trece? Şi aşa mai departe, dacă meditez, nu am timp să-mi dau seama că timpul trece. Important este să gândesc simplu că iubesc şi că traiesc. Dar uite că nu se poate, grăuntele, fărâma aceea mică din spatele ochilor, nu mă lasă, mă atenţionează!
- Nu fii laş, îmi zice, meditează! Conştientizează! Crede!
Chiar dacă vreau să fiu nepăsător, nu pot, căci exist. Oare la toţi există acel grăunte? Mie mi se pare că nu. De fapt, asta ne şi diferenţiază. Important este să fie cât mai mulţi cu acel grăunte care să nu îi lase în pace, căci dacă majoritari sunt ceilaţi, ne-am dus pe copcă. De fapt, acum, aici unde trăiesc eu, nu pot să spun că noi suntem cei mulţi, cei cu grăunte care să nu ne lase în pace.
VIOREL MUHA - MEMORII