FORUM
POVESTI DE DRAGOSTE Picgif10

Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

FORUM
POVESTI DE DRAGOSTE Picgif10
FORUM
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
FORUM



Nu sunteti conectat. Conectați-vă sau înregistrați-vă

POVESTI DE DRAGOSTE

Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

3 participanți

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 2]

1POVESTI DE DRAGOSTE Empty POVESTI DE DRAGOSTE Mar Oct 13, 2015 12:53 am

Eliza

Eliza
Admin

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Povesti de dragoste care n-au fost doar povesti.

Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu

George Enescu şi Maria Cantacuzino

Marlene Dietrich si Jean Gabin

Salvador Dali si Gala

Tolstoi si Sofia

Tristan și Isolda

Antoniu şi Cleopatra

Marin Preda si Aurora Cornu

Nichita Stanescu si Dora

Mircea Eliade si Maitreyi

Mihai Eminescu și Veronica Micle

Brancusi si Maria Tanase

Napoleon şi Josefine

Alexandru Odobescu şi dragostea neîmpărtăşită a profesoarei de geografie

Alina Antipa s-a sinucis imediat după moartea lui Grigore. ”Să mă aștepți! Viu și eu!”

Quigg Edmond Baxter, fost mare jucător de hochei, a pierit în tragedia de acum 109 ani. Pe vas se afla şi Madame de Villiers, cu care se drăgălea de şase luni şi care a susţinut 50 de ani, fără a fi crezută, că au avut o idilă

Soții Ida și Isidor Staus



Ultima editare efectuata de catre Eliza in Mar Feb 08, 2022 9:57 pm, editata de 4 ori

https://citadella.forumgratuit.ro

2POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Mar Oct 13, 2015 1:08 am

Eliza

Eliza
Admin

O prea mare iubire te scoate din puşcărie
Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu s-au cunoscut la mijlocul anilor ‘50, în Bucureştiul prăfuit de tancurile Armatei Roşii. El era încă un poet minor, fiu de ţărani din Arad. Ea era vedeta Bucureştiului, balerină la Operă, cu studii de balet făcute la Moscova şi Leningrad, curtată de Bodnăraş şi Maurer, prietenă cu Tanţi şi Lica Gheorghiu, fiicele lui Gheorghe Gheorghiu Dej. El stătea în gazdă la un balerin, aşa a întâlnit-o. Pe urmă a privit-o îndelung pe scena Operei şi a făcut o obsesie pentru ea. Se întâmplă rar, dar uneori se întâmplă: obsesia a devenit reciprocă. Femeia fatală a Bucureştiului, Irinel Liciu, la braţul unui poet care trăia din leafa de ziarist la o revistă culturală. Şi n-a fost numai atât. La începutul anului 1957, Doinaş era condamnat la puşcărie politică. Motivul: a omis să denunţe un coleg de la revista „Teatru“, care vorbea despre extinderea revoluţiei maghiare şi în România. A fost eliberat în februarie 1958 şi pe la colţuri se vorbea că eliberarea sa, după numai un an, nu e străină de Irinel Liciu. Balerina s-ar fi folosit de prietenia cu fiicele lui Gheorghiu Dej pentru a-l smulge pe Doinaş din temniţă. Poate că a fost şi asta, poate că a fost şi angajamentul de colaborare cu Securitatea pe care poetul l-a semnat în închisoare. L-a semnat, l-a denunţat pe Ion Caraion, Ion Caraion l-a denunţat pe Marin Preda, piesele de domino s-au tot prăbuşit unele peste altele. "Domnul Irinel" Dar viaţa lui Doinaş a continuat într-un apartament în Piaţa Unirii, în centrul Bucureştiului, bucurându-se de toate avantajele unui reeducat căsătorit cu o femeie frumoasă şi celebră. Povestea Doinaş într-un interviu, la TVR: „Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“. Irinel Liciu era în culmea gloriei. Primise în 1958 titlul de Artistă Emerită de la Gheorghe Gheorgiu Dej.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Ca într-un dublu balansoar pentru copii, gloria ei apunea pe măsură ce Ştefan Augustin Doinaş îşi lua avânt spre marea literatură. Trecuseră anii purgatoriului comunist şi interdicţia de a publica. Vin în serie: primul volum de poezie publicat, prima traducere, primul premiu al Uniunii Scriitorilor, apoi premii internaţionale, medalia Goethe pentru monumentala traducere a operei "Faust", călătorii în străinătate, mari avantaje oferite de comunişti în schimbul unor mărunte compromisuri. De pildă,  poeziile de propagandă semnate Ştefan Augustin Doinaş. „Le-am scris gândind că ce fac acum pot să repar mâine“, spunea poetul într-un interviu acordat Eugeniei Vodă. Doinaş călătoreşte în Franţa şi Germania, îi întâlneşte pe Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, stă cu Cioran în mansardă şi face filosofie cu el. Merge la New York, doarme în apartamentul de protocol al lui Ceauşescu: „Am ajuns acolo graţie ministrului de Externe din acea vreme, George Macovescu, care a dispus aceasta subalternilor săi de la New York. Bineînţeles, eu şi soţia mea ne-am bucurat de televizorul în culori, care, odată deschis, ne permitea să discutăm fără teama de microfoane“, mărturisea el în 1990, în dialog cu Petru Cârdu. „Oamenii vor crede că suntem duşmani“ „Mare poet, dar îi cam plac servitoarele”. Aşa se şoptea în lumea literară despre Doinaş. Se îndrăgostea de femei de condiţie modestă, iar episoadele sale de infidelitate au devenit de notorietate. Irinel Liciu află şi trăieşte cu această criminală realitate: Doinaş înşală! Are chiar un episod în care îl părăseşte şi Doinaş are, astfel, şansa să scrie una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română: „Astăzi ne despărţim”.

Dar Irinel Liciu şi Ştefan Augustin Doinaş rămân împreună. O iubire mare iartă trădările. Revoluţia din 1989 îi prinde galopând spre vârsta a treia. Ea respirând în ritmul vitalităţii lui. Doinaş devine membru al Academiei Române. Alexandru Paleologu şi alte personalităţi din lumea universitară românească îl propun, în 1992, pe lista pentru Nobelul literar. Intră în politică şi între 1993 şi 1996 e senator al României din partea Partidului Alianţa Civică. Îşi dă seama la timp şi admite la final: „calitatea mea de senator e nesatisfăcătoare“. Primeşte premii literare şi distincţii, conduce o revistă, „Secolul 20“. scrie tablete săptămânale în "Cotidianul". Rămâne poet până la finalul vieţii.

„Nu peste mult are să bată vânt“ Doinaş îşi dă seama că trec secolele şi trece timpul vieţii lui. Schimbă numele revistei pe care o conduce, din „Secolul 20“ în „Secolul 21“. Urmează  accidente vasculare, medicamente, cancer, mers în baston. Îşi dă seama că moare. Într-un discurs public, într-un ianuarie, de ziua lui Eminescu, spune: „E acest vers eminescian care, pentru mine, continuă să fie un miracol al limbii române şi al poeziei, în general, pentru că el se compune din trei verbe, plus un adverb de timp, adică din patru abstracţiuni: «Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată»”.

Când şi-a dat seama că Doinaş va muri, Irinel Liciu şi-a dat seama că şi ea va muri, căci spunea adesea că nu i-ar putea supravieţui. Şi nu i-a supravieţuit. Era sâmbătă seara. Ea şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă urma să iasă la cină pe Victoriei. S-a aşezat la biroul lui Doinaş, în bibliotecă, a scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide"

Apoi a luat un pumn de somnifere, s-a aşezat pe pat şi a murit. A găsit-o în zori menajera. Au fost decoraţi post-mortem. El cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare Cruce. Ea cu Ordinul Naţional Serviciul Credincioşilor. El a fost făcut general de brigadă, ea locotenent. Regimentul 30 Gardă şi Protocol i-a purtat pe ultimul drum. S-a cântat cu fanfara, s-au tras salve. Pentru ea, Partiarhia Română a dat dezlegare să fie înmormântată creştineşte, chiar dacă a comis suicidul. Sunt înmormântaţi în cimitirul Bellu, pe Aleea Academicienilor. Gabriel Popescu, balerinul homosexual cu care dansa Irinel Popescu la Operă în anii 50-60, s-a întors din exil şi le-a făcut un mic monument. Acum e mort şi el şi a fost înmormântat alături.

https://citadella.forumgratuit.ro

3POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Mar Oct 13, 2015 4:26 am

Thea

Thea

Intr-adevar au trait. POVESTI DE DRAGOSTE 381793374

4POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Mar Oct 13, 2015 2:25 pm

Oarecare

Oarecare

Admin a scris:O prea mare iubire te scoate din puşcărie
Foarte interesantă povestirea vieţii celor doi. Nu am ştiut amănuntele prezentate de tine in postare.

5POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Mar Oct 13, 2015 2:37 pm

Eliza

Eliza
Admin

Ma bucur foarte mult ca am gasit ceva nou, interesant si mai din zilele noastre, ca sa zic asa. POVESTI DE DRAGOSTE 567169359
Daca stiti si voi povesti interesante va invit sa le postati. Cred ca singurul lucru pe care-l putem face sa nu se acopere de cenusa istoriei e sa facem cunoscuta cat mai multor oameni iubirea lor.
Multumesc !

https://citadella.forumgratuit.ro

6POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Vin Oct 16, 2015 2:09 pm

Eliza

Eliza
Admin

Iubiri celebre – George Enescu şi Maria Cantacuzino

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Una dintre cele mai excentrice prezenţe din viaţa mondenă a începutului de veac XX a fost, cu siguranţă, Maria Cantacuzino, considerată pe drept cea mai frumoasă prinţesă aristocrată a vremii. Prietenă apropiată a reginei Maria, ea s-a iubit cu prinţul Mihail G. Cantacuzino, cu filosoful Nae Ionescu şi cu muzicianul Dinu Lipatti, pentru ca mai târziu să devină soţia marelui compozitor George Enescu.

Născută în 1878 într-o familie de boieri moldoveni din Tescani, tânăra timidă cu părul negru-arămiu, înaltă şi cu râs cristalin, a fost cerută de soţie, la 18 ani, de un boier muntean din marele clan al Cantacuzinilor, Mihail. A visat mult la această căsnicie, dar mariajul a existat doar pe hârtie. Pentru Maruca, cum o alintau toţi, ochii nu s-au mai uscat deloc după ce a descoperit că acesta iubeşte mai mult vinul şi domniţele de consumaţie, în contrast cu dragostea ei timidă.

Mai mult, pe parcursul relaţiei lor îşi prinde soţul în pat cu sora ei, Nellie. Acest lucru o determină să ceară divorţul, dar Mihai o imploră să-l ierte măcar de dragul celor doi copii pe care îi făcuseră împreună. Nu poate să se despartă decât psihic de el şi decide să rămână sub acelaşi acoperiş.

La puţin timp după această ruptură, Mihai Cantacuzino moare într-un accident de maşină, tragedie care o face pe Maruca să o ia pe altă cale şi să i se deschidă apetitul pentru aventură.

„Anturajul select a făcut-o să beneficeze de cea mai înaltă instruire în spiritul filosofiei şi al artei. Aşa l-a cunoscut de fapt pe marele Nae Ionescu, alături de care a trăit o iubire devastatoare”, povesteşte istoricul Dan Falcan. Filosoful a rămas impresionat de vitalitatea ei, deşi era cu zece ani mai în vârstă. Prietenia lor, nota prinţesa, era una „eterică, în domeniul transcendental al spiritului”, dar nu excludea dintre calităţi virilitatea lui. Relaţia lor nu a fost una lipsită de precipitaţii, deşi s-a consumat vreme de şapte ani.

Între timp, viaţa ei sentimentală lua foc, astfel că, în acelaşi timp se îndrăgosteşte la prima vedere, într-o noapte de Revelion, de marele George Enescu, chemat să cânte la curtea reginei Maria şi a lui Ferdinand. Biografii muzicianului spun că acestuia nu i-a picat tocmai bine să fie muzician la curtea prinţesei din Sinaia, cu atât mai mult cu cât, în acea vreme el era considerat doar un simplu lăutar. Deşi se îndrăgosteşte nebuneşte de ea, Enescu este nevoit să plece în Franţa după terminarea războiului.

Un alt motiv de depresie pentru prinţesă, pe lângă despărţirea de Nae Ionescu. Aşa că, imediat, Maruca decide să se sinucidă turnându-şi acid pe faţă.

Un gest extrem şi greu de înţeles, mai ales că era obsedată de frumuseţea ei. “Fiecare apariţie a Mărucăi era un adevărat spectacol de feminitate. Cu toate astea, una dintre marile ei manii era aceea de a sta pe întuneric. Nu a fost prima dată când a încercat să se sinucidă. A fost urmărită parcă de blestemul sinuciderii tatălui său, fapt care i-a declanşat aceste stări depresive”, explică Falcan.

Dupa tentativa ei de sinucidere, Enescu s-a întors de urgenţă la Bucureşti, acolo unde a cumpărat o casă, pe Calea Victoriei, în care i-a fost alături. Între timp, în 1937, s-au căsătorit.

“O slujbă religioasă sfinţi căsătoria lor, în prezenţa Cellei Delavrancea, ca martoră, în noua lor locuinţă, un apartament într-un imobil cu vedere spre Cişmigiu. Preotul începuse slujba, când deodată s-a deschis uşa apărând Alice, fiica Marucăi. Fără a saluta preotul, a sărutat-o pe maică-sa, apoi uitându-se prelung la Enescu care-i întindea mana, i-a întors spatele şi a plecat trântind uşa. Alice îl detesta pe Enescu, considerându-l, prin originea sa modestă, nedemn de a se căsători cu o prinţesă”.

În ciuda statutului, ea dezvoltă mai multe relaţii extraconjugale cu oameni din lumea muzicii, precum Dinu Lipatti, după cum vorbesc cronicarii acelor vremuri. Enescu o iubea, însă, orbeşte şi trecea cu vederea toate aceste escapade amoroase ale prinţesei.

„Enescu merita mai mult de la Maruca, pe care o iubea sincer şi curat. Ea a mai clacat în timpul relaţiei, dar el se făcea că nu vede, nu aude. Exact ca în cazul relaţiei dintre Eminescu şi Veronica Micle!”, explică istoricul Dan Falcan.

Au renunţat amândoi la România şi s-au mutat la Paris, acolo unde compozitorul şi moare. Slăbit şi pe jumătate paralizat el a rămas lucid până în ultima clipă. Maruca moare 13 ani mai târziu în Elveţia, însă amândoi sunt îngropaţi în acelaşi cimitir din Paris.

https://citadella.forumgratuit.ro

7POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Sam Oct 24, 2015 1:57 pm

Eliza

Eliza
Admin


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Femeia visată de toţi bărbaţii era o simplă burgheză îndrăgostită

"Ingerul meu,
Ești complet nebun – și mă înnebuneşti şi pe mine cu îndoielile tale. În ultima scrisoare vorbeam despre divorțul meu, bineînţeles. Cred că cel mai bun moment ar fi după film. Rudi va încerca să găsească un loc de muncă în Paris. El este destul de dispus să divorțeze – mai mult ideea îl şochează – și trebuie să spun că şi pe mine mă şochează. Pur și simplu ideea, atât. Suntem atât de burghezi, până la urmă…  Am decis să nu fim prezenţi și să se facă totul prin avocați, dacă e posibil. Te rog, află care sunt motivele cele mai bune ca să obţii un divorț în Franța.
La ( n.n. – hotelul) Claridge este foarte bine, dacă îmi recuperezi lucrurile de la Ritz pentru că am nevoie de haine călduroase ca să merg să o văd pe mama cât se poate de repede. Sper să fii înţelegător – după aceea voi fi numai a ta. Voi rămâne cu tine până la sfârșitul vieții mele – căsătoriţi sau nu, cum vei dori. Dar dacă vrei un copil, este mai bine să ne căsătorim.
Sper că ai primit lucrurile pe care ţi le-am trimis la O’Hara. Pentru că nu prea sunt avioane acum, n-avem dreptul de a trimite lucruri, haine – de exemplu, din Franța. Incredibil, dar adevărat. Se poate însă prin Olanda. Iau haine pentru un batalion si cizme pentru iarnă. André, în loc să-mi dea mie machiajul pentru tine, l-a trimis direct. Asta s-a întâmplat înainte să ştiu că se pot trimite numai alimente în Franța. Așa că i-am spus să-mi aducă o altă trusă de machiaj, pe care să o pot lua cu mine. Jack Pierce, de la Universal, mi-a dat tot machiajul pe care am putea avea nevoie si am luat şi demachiant. Voi avea, de asemenea, ulei de măsline, pixuri, săpun și lame de ras. Mi-am petrecut ziua făcând bagaje şi dacă va fi să plătesc şi o amendă, cu atât mai rău. Am nevoie de multe pentru film. Mă mai iubești, îngerul meu? Ce se întâmplă cu apartamentul tău? Dacă nu îl vei putea obţine, poate că nu e cazul să-mi aduc toată lenjeria. Îmi fac griji pentru viză – au scris “fără un permis de muncă” pe formular. Dacă totul merge bine, pe 10 septembrie voi pleca cu avionul. Voi telegrafia înainte.
Te îmbrățișez ca întotdeauna, îngerul meu – te iubesc."

August 1945. Mai era o lună până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Marlene Dietrich, “Îngerul Albastru”, scrie aceste rânduri unicei sale iubiri – Jean Gabin. Femeia visată de toţi bărbaţii e o simplă burgheză îndrăgostită care speră să devină soţia bărbatului iubit. Nici măcar nu pare să aibă îndoieli. E gata la orice compromis, acceptă orice variantă.
Erau amândoi căsătoriţi, chiar dacă numai formal. Marlene avea şi o fiică, singurul ei copil.

Jean Gabin era pentru ea Bărbatul. Mai tânăr cu patru ani, îi fusese pe rând ucenic, elev în ale limbii engleze, prieten căruia i se destăinuia, discipol în cinematografie, amant gelos care o lovea fără să ezite, iar a doua zi o acoperea cu flori. Pentru că el îşi dorise o casă cu grădină, Marlene închiriase în apropiere de Hollywood o vilă care să-i aducă Franţa mai aproape. Pentru că el se obişnuia greu cu bucătăria americană, îi gătea zilnic mâncărurile franţuzeşti preferate.
Idila lor începuse în 1941. La data acestei scrisori, se aflau în plin vârtej al nebuniei. În septembrie, când vine în Franţa din Statele Unite, îl găseşte pe Gabin iritat, plin de frustrări şi fără niciun ban. Pregătesc amândoi singurul film în care au jucat împreună şi pe care l-au crezut un succes – “Martin Roumagnac”. A fost un răsunător eşec.
După terminarea filmărilor s-au despărţit. Jean Gabin a părăsit-o printr-o scrisoare de câteva rânduri:“Ai fost o perioadă frumoasă din viaţa mea, ai fost un înger şi îţi mulţumesc, însă, din păcate, lucrurile frumoase se termină, şi cred că ar fi mai bine să nu ne mai vedem”.

Nu l-a mai văzut niciodată, dar l-a aşteptat toată viaţa. Apartamentul  în care trăia avea ferestrele către hotelul în care fuseseră atât de fericiţi în timpul războiului. Sub ochi păstra mereu o fotografie a lui, un instantaneu de uluitoare naturaleţe. A sperat până la capăt că, totuşi, într-o zi va suna la uşa ei. Nu avea de unde să ştie că Jean Gabin refuza chiar să-i pronunţe numele, nu se uita la niciun film în care juca ea şi timp de 30 ani a respins cu obstinaţie ideea de a o revedea.

În 1976, într-o dimineaţă, îi aude vocea la radio. Câteva clipe îi ascultă intonaţiile glasului, închipuindu-şi că e în aceeaşi cameră cu el. Dar imediat speaker-ul anunţă că Jean Gabin a vorbit pentru ultima oară. Murise cu o seară înainte. În viaţa Marlenei Dietrich se năruia ultimul şi cel mai mare vis.
Nu a mai ieşit niciodată din apartament. Nici măcar pentru Oscar-ul care i-a fost oferit. A preferat să-l refuze, decât să participe la ceremonia de decernare.

Această femeie care nu-i spunea fiicei sale pe nume, preferând apelativul “copilul” şi  care nu şi-a manifestat niciodată dragostea maternă, spune spre Jean Gabin în memoriile sale: „Era omul cel mai sensibil pe care l-am cunoscut; ca un bebe, dorind să fie iubit, legănat, alintat – asta este imaginea pe care o păstrez despre el. Era idealul pe care-l caută orice femeie. Era bun şi generos. Gabin era bărbatul, omul unei vieţi. În acelaşi timp era teribil de încăpăţânat, o fiinţă extrem de posesivă şi geloasă.”
Visa să fie măcar înmormântată undeva în apropierea bărbatului pe care l-a iubit atât de mult. Dar el nu-i lasă însă nici această satisfacţie postumă: ceruse să fie incinerat, iar cenuşa să-i fie aruncată în Ocean ca să se piardă pentru totdeauna.

https://citadella.forumgratuit.ro

8POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Sam Oct 24, 2015 3:37 pm

Thea

Thea

POVESTI DE DRAGOSTE 567169359 Frumos. Multumim de material

9POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Mar Oct 27, 2015 4:13 pm

Eliza

Eliza
Admin

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Spre deosebire de marele prădător Picasso, un alt mare excentric din lumea artelor, Salvador Dali, a iubit întreaga viață o singură femeie. O femeie care avea cu zece ani mai mult decât el și pe care “i-a furat-o” prietenului său, poetul francez Paul Eluard. Neobosiți în dragoste, erau amândoi deja bătrâni când Dali încă îi mai săruta mâna iubitei sale, o răsfăța și o arăta în fotografii, pentru că o privea și atunci ca pe o zeiță (nu, nu e deloc o exagerare!), ca pe regina lumii sale ciudate. A avut incredibilul noroc să fie, la rându-i, iubit nebunește de ea, să fie înțeles și sprijinit în toate visurile și proiectele sale. Cine și-ar fi imaginat? Intelectual, filozof, megaloman și geniu, un veritabil Leonardo Da Vinci al secolului XX, Salvador Dali îi datorează în bună măsură succesul Galei, o femeie cel puțin la fel de neîmblânzită și curajoasă ca și el. Cei doi s-au întâlnit în 1929.
Sigur, tot ce știa pe atunci Dali despre dragoste era adânc înrădăcinat în trecutul său, speranțele, căutările sale și felul în care înțelegea lumea erau toate dependente de reguli învățate în relațiile complicate din familia în care s-a născut. A fost marcat de această familie și, de altfel, chiar în anii de început ai carierei lui, a semnat o serie de picturi, considerate adevărate studii psihologice, portrete ale tatălui său și ale surorii sale, Anna Maria.

Pe Dali l-au iubit cu o oarecare disperare toate femeile din familia lui, mama, bunica, mătușile… Poate că lucrurile au fost puțin exagerate doar pentru că Dali a venit pe lume la doi ani după moartea fratelui său, iar părinții l-au considerat un substitut pentru acesta, copleșindu-l cu afecțiune și iertându-i orice posibilă greșeală. Iar răsfățatul Dali a învățat destul de repede cum să speculeze această situație, terorizându-și familia cu crize de furie și cu tot felul de alte tipuri de șantaj emoțional.
Mama lui Salvador avea să moară timpuriu, pe când viitorul pictor avea doar 16 ani, iar tatăl – care fusese întotdeauna ceva mai sever-, s-a recăsătorit cu cumnata sa. Reticent la această decizie, spun biografii artistului, acesta s-a apropiat foarte mult de sora lui, care a devenit și un ideal de feminitate pe care el avea să-l caute tot restul vieții. I l-a prezentat Annei și pe Federico Garcia Lorca, pe care Dali îl întâlnise în timpul studiilor la Academia Regală de Artă din Madrid. Având în vedere prietenia legendară între cei doi, dar și faptul că Lorca a semnat cândva un poem intitulat “Odă lui Salvador Dali”, unii s-au grăbit să presupună o legătură cu ceva valențe romantice, intrigă destul de picantă, care, însă, n-a fost niciodată confirmată.

Cam de prin 1929, pe când avea doar vreo 25 de ani, Dali a început să se revolte împotriva figurii dominatoare a tatălui său, ocazie cu care a dat și primele semne de tulburare mentală. Avea crize incontrolabile de râs isteric și căuta atenția în moduri pe care apropiații lui le-au considerat insolite.
Puteai să te trezești cu el că și-a pictat subțioarele în albastru sau să petreacă ceva vreme frecându-se pe tot corpul cu bălegar de capră sau ulei de pește, după care să se afișeze zâmbitor, cu o garoafă roșie la ureche. Cam asta era situația în ziua în care a întâlnit-o pe Helena Diakanoff Devulina, cunoscută drept Gala, o emigrantă rusoaică de care fuseseră captivați și inspirați mai mulți artiști din faimosul grup al suprarealiștilor. Oare știa, în ziua în care și-a dat seama că o iubește, că avea să trăiască alături de ea întreaga viață, până la vârsta de 88 de ani?

Dali a întâlnit-o pe Gala într-o vară, o perioadă în care frumoasa rusoaică era în vacanță cu soțul ei, poetul francez Paul Eluard, în Cadaques. Nu prea părea un start promițător pentru o posibilă mare iubire, cei doi soți o aveau cu ei și pe copila lor, Cecile, iar familia avea un aer stabil și liniștit. Dali, însă, a fost fascinat de inteligența și frumusețea acestei femei, pe care și-a dorit-o numai pentru el, fără a mai ține seama de diferențe, de reguli sociale sau de bârfele pe care le-ar fi putut provoca un scandal în lumea artistică.
Nu s-a lăsat foarte impresionat nici de obiecțiile propriei lui familii, care a făcut orice i-ar fi stat în putere pentru ca pictorul să nu se căsătorească cu o femeie cu zece ani mai bătrână, care, unde mai pui, făcea parte și din grupul suprarealiștilor, considerat, altminteri, ciudat și imoral. Familia l-a renegat pe Dali și au urmat ani de negocieri de reconciliere, discuții care nici nu știm prea bine cum s-au finalizat. Sora lui Dali chiar avea să scrie o carte în 1949, “Salvador Dali, văzut de sora lui”, în care admite că s-a simțit trădată și că s-a minunat și de diferența dintre percepțiile ei și cele pe care însuși Dali le mărturisea în propria biografie (care apăruse în 1942), “Viața Secretă a lui Salvador Dali”. Nu prea se știe dacă Dali a apucat vreodată să se împace cu sora mult iubită pe vremuri.

În ciuda acestui uriaș scandal și în ciuda tuturor criticilor, Dali și Gala și-au dat seama că vor rămâne împreună, chiar sfidând și încălcând promisiunile pe care le făcuseră altora. Gala, care a simțit o legătură specială cu Dali, și-a asumat dificila misiune de a-i tempera crizele ciudate și toate excentricitățile pentru care este, printre altele, celebru. A intuit potențialul acestui bărbat, a știut, poate, imediat că-l va iubi o viață și probabil că nu s-a îndoit nicio clipă de asta, având în vedere că imediat a inițiat procedura de divorț. Pentru următorii 50 de ani, Gala nu a fost doar soția lui Dali, ci și muza sa, centrul lumii sale ciudate și cel mai important sprijin pentru universul profesional al artistului, pe care l-a îndrumat spre o carieră internațională. În ciuda ideii stereotipe că timpul atenuează pasiunea, mai ales când vine vorba de artiști, fascinația lui Dali pentru Gala a fost din ce în ce mai mare o data cu trecerea timpului.
Ajunsese chiar s-o idolatrizeze și să o perceapă ca pe o zeiță de neatins. O numea adevărul său cel mai intim, dublura lui, ACEEA. “Îi spun Gala, Galuchka, Măslina – asta din cauza formei feței sale și a culorii pielii… Câteodată o strig Lionette (leușoară), asta pentru că atunci când se înfurie, urlă ca un leu. O strig albinuța, pentru că descoperă și-mi aduce toate esențele care se transformă în mierea gândurilor mele”, scria, absolut seducător, Dali în biografia sa.
Poate tocmai de aceea a pictat-o întotdeauna în chip de Madonă. În ciuda diferenței de vârsta care altor femei le-ar fi dat frisoane, Gala a fost o femeie sigură pe ea, care a reușit să atenueze fragilitatea lui Dali, să tempereze furia lui, vina, frica și panica rămase din copilarie și întrepătrunse acum cu geniul său. Pentru că-l iubea, Gala și-a făcut o datorie din a-l proteja și s-a asigurat întotdeauna că soțul ei se va simți suficient de bine și sigur pe el, încât să-și poată finaliza operele.

În 1982, Gala s-a stins. A murit în somn. O dată cu dispariția ei, Dali și-a pierdut centrul de sprijin și nu avea să-și mai găsească niciodată echilibrul. Până la moartea sa, în 1989, Dali a continuat să-i fie loial și să o picteze pe Gala în tablourile sale.



Ultima editare efectuata de catre Eliza in Mar Noi 09, 2021 1:00 pm, editata de 1 ori

https://citadella.forumgratuit.ro

10POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Mar Oct 27, 2015 5:26 pm

Thea

Thea

Fascinant !!!

11POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Dum Noi 01, 2015 1:10 pm

Eliza

Eliza
Admin

Tolstoi şi soţia sa – Iubire, chin şi gelozie

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

La Iasnaia Poliana, alături de Lev Tolstoi, a trăit şi a muncit soţia sa, Sofia Andreevna Tolstaia. Viaţa i-a fost presărată de multe supărări; a fost geloasă, a visat că atât ea, cât si copiii ei se vor dedica literaturii, a sperat că va reveni tinereţea şi dragostea lui Lev Nikolaevici. Singura vină a acestei femei era că se născuse la 1844, în casa medicului de curte Andrei Evstafievici Bers şi a soţiei sale Liubov Aleksandrovna, din familia Islavin, că se căsătorise cu Tolstoi, în 1862, că făcuse mulţi copii cu el, că visase şi se străduise să-i facă fericiţi, că năzuise şi pe Lev Nikolaevici să-l facă fericit în felul în care erau fericiţi alţi oameni, că nu putuse fi fericită alături de el.

În casa din Iasnaia Poliana, ea fusese ambasadorul realităţii cotidiene, ea amintea mereu de bani, spunea că şi copiii lor trebuie să trăiască aşa cum trăieşte toată lumea, că fetele trebuie să se mărite, iar băieţii trebuie să termine liceul şi universitatea, că nu e bine să te certi cu statul pentru că poţi fi surghiunit, că trebuie să-ţi păstrezi renumele de mare scriitor şi pentru aceasta să mai scrii încă o carte ca Anna Karenina.

Îşi zicea că ea trebuie să editeze singură cărţile soţului ei, aşa cum făcea soţia lui Dostoievski. În afară de aceasta, spunea că trebuie să trăieşti în „lumea bună” şi nu printre nişte oameni ciudaţi şi, după părerea ei, înapoiaţi. Era reprezentanta bunului simţ şi sintetiza toate prejudecătile vremii.

În acelaşi timp, era şi creaţia lui Tolstoi, mai în vârstă decât ea cu şaisprezece ani. Îl iubea şi, în această iubire, era chin, gelozie şi vanitate. Tolstoi cultivase în soţia sa multe din propriile sale defecte, trecându-i-le, aşa cum predai o ştafetă.

Sofia Andreevna nutrea visuri măreţe. Voia să scrie şi ea cărţi, să primească oaspeţi, să cânte la pian. Dar şi la pian Lev Nikolaevici cânta mai bine decât ea.

Lev Nikolaevici, unul din oamenii cei mai de seamă pe care i-a dat istoria omenirii, s-a schimbat de multe ori în timpul îndelungatei sale existenţe.

Nu o dată, s-a depărtat de soţia lui pentru a se îndrăgosti din nou de ea. O descria cu entuziasm, cum stă pe divanul vechi de piele, într-o rochie liliachie, aceeaşi pe care o purtase în primele zile ale căsătoriei lor. I se părea că reuşise să cunoască fericirea. Pentru ca altă dată să fie chinuit de suferinţa că nici nu-şi poate schimba viaţa din temelii, nici nu-şi poate transforma soţia.

https://citadella.forumgratuit.ro

12POVESTI DE DRAGOSTE Empty Tristan și Isolda Lun Noi 02, 2015 7:50 pm

Thea

Thea

Tristan și Isolda este titlul unei legende celtice medievale ce are ca temă principală dragostea dintre Tristan, cavaler de Cornwall, și Isolda, prințesă irlandeză. Subiectul a influențat literatura vest-europeană ulterioară, în special povestea de dragoste dintre Lancelot și Guinevere din cadrul ciclului literar al Cavalerilor Mesei Rotunde.

Tristan, crescut de unchiul său, Mark regele Cornwall, luptă pentru libertatea regatului și îl ucide pe Morholt, regele Irlandei. Isolda, sora lui Morholt dorește răzbunarea și începe să nutrească un sentiment de dușmănie față de Tristan pe care urmărește să îl ucidă prin otrăvire. Dar ca o ironie a sorții, Tristan primește misiunea de a o peți pe Isolda pentru unchiul său. Pe drumul de întoarcere, ea își pune planul în aplicare. Dar, nu se știe din ce motiv, otrava fusese substituită printr-o licoare a dragostei. Între cei doi se înfiripă un puternic sentiment de iubire.

Isolda se căsătorește cu Mark, dar sentimentele ei față de Tristan nu se sting, astfel că trăiește o viață dublă: ziua este regină, iar nopțile și le petrece în secret alături de amantul ei. Regele descoperă trădarea soției și îl condamnă pe Tristan la moarte. Cei doi amanți fug împreună și pentru o perioadă duc o viață retrasă în pădure. În cele din urmă, Isolda este nevoită să revină acasă. Tristan, îndurerat, pleacă în lume, dar nu reușește să își regăsească liniștea. Ajuns inapoi acasa, Tristan se imbonlaveste grav si cere sa i se indeplineasca ultima dorinta: sa o vada din nou pe Isolda, iar daca aceasta va veni sa fie trase panzele albe, dar daca aceasta nu va veni, sa fie trase cele negre. Mark afla de aceasta si instruieste echipajul corabiei sa traga panzele negre. Cand Tristan priveste afara, corabia avea panzele negre, astfel Tristan moare. Isolda ajunge la el si vazandu-l mort decide sa se omoare. Astfel cei doi sunt inmormantati impreuna iar deasupra mormantului lui Tristan creste un trandafir care nu va muri niciodata


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

13POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Mar Noi 03, 2015 12:03 am

Eliza

Eliza
Admin

Da, am savurat cartea in adolescenta. Mi-a placut foarte mult si bineinteles ca am vazut si multe ecranizari ale legendei. POVESTI DE DRAGOSTE 381793374

https://citadella.forumgratuit.ro

14POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Lun Noi 08, 2021 1:32 pm

Eliza

Eliza
Admin

Antoniu şi Cleopatra

41 î.Hr-31 î.Hr, Egipt şi Imperiul Roman

Contrar opiniei populare, formate în urma unor ecranizări şi portretizări recente, regina Cleopatra a Egiptului era o femeie cu o înfăţişare mai degrabă comună. Nu era o frumuseţe răpitoare, cum se spune. Dar avea un şarm aparte, care vrăjea orice bărbat din jurul său. Un exemplu ilustru este Iulius Cezar, cu care s-a iubit până la moartea acestuia, din anul 44 î.Hr.

După moartea lui Cezar, trei bărbaţi şi-au reunit forţele la conducerea Romei:Gaius Octavius (strănepotul lui Cezar, cunoscut apoi drept Augustus Octavian Cezar), Marcus Lepidus, un general de armată şi Marc Antoniu, un general şi un politician roman. Antoniu dorea să realizeze o alianţă cu Egiptul condus de Cleopatra, dar, în final, a găsit a găsit aici mai mult decât o relaţie politică, a găsit o dragoste pasională care avea să-l distrugă şi pe el, şi pacea Imperiului Roman.

Cei doi s-au îndrăgostit la puţin timp după ce s-au întâlnit. O vreme, s-au bucurat de aventura lor sentimentală şi de avantajele politice ce decurgeau din uniunea lor:Cleopatra avea banii, Antoniu avea puterea. Marc Antoniu avea posibilitatea de preveni orice invazie a Egiptului venită din partea Imperiului Roman, iar Cleopatra îi putea finanţa armatele iubitului său. Dar triumviratul de la Roma nu era o alianţă la fel de stabilă – cei trei bărbaţi se luptau constant între ei. Şi din dorinţa de a păstra pacea, Antoniu se căsătorise, anterior, cu sora lui Octavian. Soţia lui Antoniu, precum şi cumnatul său, erau, fără îndoială, lipsiţi de entuziasm în ceea ce priveşte relaţia sa cu Cleopatra, aşa că Octavian a încercat să convingă Senatul roman că regina Egiptului nu este decât o femeie ispititoare şi lacomă, care a făcut din Antoniu o marionetă. După ce Antoniu şi-a declarat intenţia de a divorţa de sora lui Octavian şi de a se căsători cu regina Egiptului, Octavian le-a declarat război celor doi îndrăgostiţi.

Povestea lor s-a încheiat tragic, în 31 î.Hr. în bătălia de la Actium, în vestul Greciei. Flota lui Octavian a înfrânt forţele reunite ale lui Antoniu şi ale Cleopatrei. Cei doi au fugit în Egipt. Aici, într-o ultimă luptă împotriva lui Octavian, Antoniu a primit o ştire falsă cum că iubita sa s-ar fi sinucis. Copleşit de durere, generalul roman s-a înjunghiat cu o sabie în abdomen. Cleopatra încă era în viaţă, dar fusese întemniţată. La auzul veştilor despre moartea lui Antoniu, legenda spune că a primit un şarpe veninos în celulă şi l-ar fi lăsat să o muşte de piept. Detaliile privind moartea sa sunt încă neclare, deşi se fac cercetări de secole.

Povestea de dragoste din Cleopatra şi Antoniu a inspirat numeroase filme, cărţi şi spectacole de teatru. Au murit luptând pentru dragostea lor şi au fost îngropaţi unul lângă celălalt într-un mormânt din Egipt.

https://citadella.forumgratuit.ro

15POVESTI DE DRAGOSTE Empty Re: POVESTI DE DRAGOSTE Joi Noi 11, 2021 9:48 pm

Eliza

Eliza
Admin

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Marin Preda a fost pentru cele trei soţii ale sale „cel mai iubit dintre pământeni“. Scriitorul a iubit pătimaş şi a suferit din amor. Despre Preda, soţiile au spus că era, înainte de toate, scriitor şi apoi amant. Marin era „omul pe care o femeie visează să-l găsească“. Aurora Cornu a fost marea iubire a lui Preda, Eta Vexler a fost soţia evreică care i-a atras antipatia regimului, iar Elena a fost cea care l-a făcut pe scriitor tată.

„Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot inima umană?“, se întreba Marin Preda, prin Victor Petrini în celebrul roman „Cel mai iubit dintre pământeni“.

Preda a fost pentru cele trei soţii ale sale cel mai iubit dintre pământeni, un soţ pe cât de adorat şi iubit, pe atât de dificil de înţeles. Preocupat mai mult de carieră şi literatură, despre Preda se spune că n-a trăit iubiri adolescentine care să îi fi marcat existenţa sau să îi influenţeze scrierile. A descoperit marea dragoste la 32 de ani când a cunoscut-o pe tânăra Aurora Cornu de doar 20 de ani.

Marea dragoste
Povestea de iubire dintre frumoasa tânără şi scriitor a început la malul mării. Se văzuseră pentru prima dată la vila Uniunii Scriitorilor în 1952, dar prima întâlnire s-a rezumat la un simplu schimb de replici. Doi ani mai târziu se regăsesc la malul mării. Printr-o ironie a sorţii, ea ocupa camera care ar fi trebuit să îi revină scriitorului. Galant, Preda îi cedează camera însă, încăpăţânată, Aurora îşi face bagajul şi pleacă.

Din corespondenţa celor doi, făcută publică ulterior, reiese că Preda s-a îndrăgostit nebuneşte privind-o pe Aurora cum îşi strânge bagajul. A doua zi, direct de pe malul mării, îi scrie prima scrisoare de dragoste:„Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (...) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău... Totul, aspiraţiile tale, somnul tău... Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri“. Acesta a fost începutul unei poveşti tulburătoare de dragoste care avea să le influenţeze destinele ambilor protagonişti.

„Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam“
Se spune că Marin Preda a cerut-o de nevastă pe Aurora Cornu a doua zi. Tânăra a luat propunerea ca pe o glumă. Aurora pleacă mai devreme de la mare şi îl lasă pe scriitor profund îndrăgostit şi plin de dor. Scrisorile trimise Aurorei arată că întâlnirea cu tânăra îl tulburase profund pe scriitor:

„Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea… am venit acasă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi eram foarte mirat de această senzaţie. Ştiam că te-am cunoscut, ştiam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezenţa ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău şi că în ultima vreme tot ce era aici, marea şi valurile, şi răsăritul soarelui, şi apusul, şi portiţa vilei, şi apele minerale, şi nopţile cu stele, erai tu şi aceasta din prima zi şi atât de mult, încât tot ce ştiam, că te-am cunoscut şi m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de fireşti, încât plecarea ta nu putea să strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu însemna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine toate acestea.”

S-au căsătorit trei ani mai târziu, în 1955. Simplu, fără fast şi nuntă, la Sfatul Popular, cei doi încă îndrăgostiţi la trei ani de la întâlnirea de pe malul mării au spus „DA”  în faţa ofiţerului de Stare Civilă. Despre Marin Preda ca soţ, Aurora Cornu a povestit în interviurile date după moartea scriitorului:„Mă simţeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată aşa, încât să nu mă supere... Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam”.

Fiecare despărţire de Aurora, fie chiar şi  de scurtă durată era percepută de scriitorul îndrăgostit ca pe un chin. Preda continua să îi scrie soţiei chiar şi în timpul căsniciei:„Te-am sărutat la staţia de tramvai de două ori, întocmai ca în copilărie, când plecam la câmp înfricoşat de soare şi beam dinainte apă multă. Dar apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire. Ele nu ţin locul dorinţei chinuitoare care mă stăpâneşte acum în amintire, de a te strânge la piept şi a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte bună trupului tău drag şi ochilor tăi frumoşi! Fii liniştită şi dormi. Odihneşte-te şi vino sâmbătă! Eu te iubesc atat de mult...“

urora a descoperit manuscrisul „Moromeţii“, într-un sertar
Aurora Cornu a descoperit manuscrisul romanului „Moromeţii” într-un sertar şi l-a încurajat pe Preda să dea luminii tiparului capodopera. „La început erau nişte amintiri din copilărie pe care le răspândise în alte romane, în perioada în care am fost căsătoriţi a scris romanul, a creat personajele, a descris satul, istoria… Sunt foarte mândră că «Moromeţii» există graţie mie, eu am făcut un cadou românilor – «Moromeţii»“, declara într-un interviu Aurora Cornu. Despre romanul ”Moromeţii” s-a spus că a fost singurul ”copil„ al celor doi.

„Marine, eu plec, te părăsesc. Vezi ce faci... Cheile sunt colo, banii dincolo“
Aurora l-a părăsit pe Preda în 1957. Tânara dornică să vadă lumea, să cunoască, să se dezvolte ca artist şi-a dat seama că nu putea face asta în umbra lui Preda. Au trăit ultimele săptămâni de iubire, conştienţi de despărţire, la Sinaia. Au suferit, au plâns şi s-au despărţit. „Marine, eu plec, te părăsesc. Vezi ce faci... Cheile sunt colo, banii dincolo“, i-a scris Aurora lui Preda în biletul de despărţire. Preda a rămas în urmă, bolnav de dragoste şi s-a internat în spital, suferind o depresie.


Nici Aurora nu a plecat fără să-şi lase sufletul în urmă. Avea să declare mulţi ani mai târziu că i-a purtat scrisorile de dragoste prin toată lumea, că l-a visat şi l-a dorit în toţi anii care au urmat. S-au revăzut la câţiva ani după divorţ. „De fapt, tu de ce m-ai lăsat pe mine?”, ar fi întrebat-o scriitorul pe poetă.

Iar Aurora i-ar fi  răspuns:„Nu ştiu, Marine...“ Aurora Cornu a păstrat scrisorile lui Preda şi a acceptat să le publice, în 2001, într-un volum intitulat „Convorbirile dintre Aurora Cornu şi Eugen Simion despre Marin Preda”. În ultima scrisoare trimisă Aurorei, Preda scria:„Acestea sunt rănile mele în viaţa cu tine şi dacă ai muri sau dacă m-ai părăsi (ceea ce ar fi totuna) ele, aşadar, nu s-ar mai vindeca şi aş fi un infirm...”

Stabilită la Paris, Aurora Cornu declara că obişnuia să participe la şedinţe de spiritism  pentru a se întâlni cu Marin. În cea mai frumoasă declaraţie de dragoste spusă după moartea lui Preda, poeta recunoştea:” Îl aştept în viaţa următoare...
Scriitorul a suferit o depresie după despărţirea de Aurora
Divorţul lui Preda de Aurora Cornu s-a încheiat la doi ani de la despărţire, în 1959. În cei doi ani, Preda a fost internat în spital pentru depresie, după cum reiese din jurnalul ţinut de autor. Au fost ani grei în care Preda a suferit pentru iubirea neîmplinită. „Există, mă întreb acum, ceva mai banal şi mai lipsit de interes spiritual ca în această dezamăgire a mea cu Aurora?”, se întreba scriitorul în Jurnal intim.

Suferind din dragoste, Preda înţelege că numai timpul va şterge rănile:„Dacă Aurora vrea să se despartă, eu trebuie negreşit să mă vindec de dragostea pentru ea, şi numai timpul mă poate ajuta... ”

„Ne-am îndrăgostit repede, în câteva săptămâni, aveam nevoie unul de celălalt“
Cu un an înainte de pronunţarea divorţului de Aurora, aflat în plină criză afectivă şi bolnav, Preda o întâlneşte pe Eta Vexler, critic literar, cu origini evreieşti cu care se căsătoreşte repede.  „Ne-am îndrăgostit repede, în câteva săptămâni, aveam nevoie unul de celalalt“, nota Preda în jurnal. O cunoaşte pe Eta la data de 23 decembrie.

Întâlnirea are loc la Sinaia, locul în care Preda trăise despărţirea de Aurora. Noua iubire îi trezeşte inspiraţia scriitorului şi începe romanul „Risipitorii”. Despre căsătoria cu evreica Eta Vexer se spune că i-a atras antipatia regimului comunist şi că acesta ar fi fost unul dintre motivele pentru care Preda a ajuns în vizorul Securităţii.

S-a considerat că, în urma căsătoriei cu o evreică, Preda ar fi intrat sub influenţa cercurilor naţionaliste evreieşti. Căsătoria celor doi a durat doar opt ani. Se despart în 1966, iar Eta emigrează.

Elena, soţia care i-a dăruit doi fii
La doi ani de la despărţirea de Eta, Preda o cunoaşte pe Elena Mitev. Ca în cazul celorlalte căsnicii, scriitorul oficializează relaţia repede. Se căsătoreşte cu Elena în acelaşi an în care o cunoaşte, 1968. La doi ani de la căsătorie, apare şi primul copil al scriitorului, Nicolae. Elena este cea care descoperă că Preda îşi dorea copii şi voia să devină tată.  „În timp ce copilul dormea, am ieşit să fac nişte mici cumpărături şi, când am revenit, am rămas cutremurată – l-am găsit pe Marin în faţa pătuţului lui Nicolae, în genunchi. Stătea şi privea nemişcat, de parcă s-ar fi rugat. L-am lasat în pace, nevrând să tulbur această scenă, si, după vreo oră, când am reintrat în camera, Marin se suise pur si simplu în patuţul lui Alexandru. Se făcuse atât de mic, încât să încapă acolo şi să-şi ţină copilul în braţe. În veci, nu o sa pot uita această imagine:o efigie perfecta a iubirii parinteşti, a imenselor lui resurse de ocrotireşsi tandrete”, declara Elena Preda într-un interviu dat după moartea scriitorului.

Elena i-a dăruit şi cel de-al doilea fiu lui Marin Preda, pe Alexandru. Să fie soţia unui geniu precum Preda, un scriitor captivat de munca sa şi dedicat complet actului creaţiei, nu a fost pentru cea de-a treia soţie o sarcină uşoară, după cum ea însăşi a recunoscut:„Chiar fiind soţia lui, îmi venea câteodată destul de greu sa creez momente de intimitate, să-l scot din preocupările lui obsesive. În lumea lui, era foarte greu de pătruns. Uneori, lucra o noapte întreagă şi scria doar 7-8 rânduri şi acelea chinuite. Erau nopţi în care scria numai trei rânduri.”

Alături de Elena Preda, scriitorul creează capodopera „Cel mai iubit dintre pământeni”. Şi tot alături de Elena petrece ultimele zile din viaţă, înainte ca destinul său să se curme brusc, într-o noapte ploioasă de mai, în 1980.

„Marin era  omul pe care o femeie visează să îl găsească”

După spusele celor care i-au fost soţii şi l-au iubit, Marin Preda era bărbatul pe care orice femeie visează să îl găsească. „Se poate spune ca n-a avut noroc la femei, dintr-un motiv sau altul. Marin era totuşi omul pe care o femeie visează să îl găsească. Era de o inteligenţa fizică pe care foarte puţini bărbaţi o au, era de o inteligenţa sufletească pe care foarte puţini bărbaţi o au. Era un amant perfect, era un soţ excesiv de delicat, însă eu le inţeleg şi pe cele mai rele dintre femeile lui. Era o presiune enormă să stai în preajma lui Marin Preda”, spunea Aurora Cornu, în cartea „Scrisori către Aurora”.

În acelaşi timpâ, toate cele care l-au iubit, au recunoscut că pentru scriitor, actul creaţiei s-a clasat mai presus decât actul iubirii „Marin – întâi scriitor şi pe urmă amant. Cine nu înţelegea acest lucru era pierdut”, mai spunea Aurora. Portretul lui Preda ca soţ şi iubit a fost completat de Elena, în interviurile date după moartea acestuia:„Pentru el, nu existau decât familia lui, copiii si scrisul. În primul rând, scrisul. În lumea lui era foarte greu de pătruns”.

Aurora Cornu recunoaştea în cartea „Scrisori pentru Aurora” că literatura a fost singura iubită care nu l-a trădat niciodată pe scriitor:„Literatura! Singura soţie şi iubită a lui Marin, care nu l-a trădat niciodată-nedezminţită, fidelă şi după moarte, veşnic răsplătitoare“.

Marin Preda despre iubire
„Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tau nu se mai reflectă, nu-i mai raspunde nimeni. Eşti singur”

„Când faci dragoste, moartea îşi ia tălpăşiţa”

„Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot inima umană?”

„Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare”

„Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”

https://citadella.forumgratuit.ro

Continut sponsorizat



Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 2]

Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum