INFIDELITATEA

Femeile sau barbatii sunt mai predispusi sa insele ?
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

In ziua de azi raportul e aproape egal. Diferenta este doar in capacitatea (talentul) de a tine banuiala cat mai mult timp departe de celalalt. Si aici femeile clar au castig de cauza.

Daca ne gandim ca barbatii inseala cu femei, poate ar trebui sa ne intrebam de ce suntem infideli, din curiozitate, tentatie sau prostie?

Cine nu e capabil sa le infraneze pe primele doua, clar sufera de a 3-a.
Iar eu cred ca infidelitatea este in primul rand o carenta educationala, un defect al caracterului. Si asta duce inevitabil la atenuarea self-respectului si pune libertatile intr-o nota prost inteleasa. Pretexte jalnice strict feminine, am tot auzit: si ce daca...o viata am si vreau sa o traiesc...daca el m-a inselat, ce, eu nu am voie...si cate altele. La barbati e mai simplu pentru ca e instinctual, coada ridicata ii trezeste basic-instinct, nu e nimic angajator. Cert este ca incrderea in fidelitatea unei femei care se considera ''moderna'' si libera de incorsetari morale, este un risc pe care din ce in ce mai putini barbati si-l asuma. Motivul este simplu: un barbat poate avea sentimente poate ceva ma superficiale, mai simple, dar clar cu o durata mult mai lunga. Femeile...iubesc mai profund...dar de mai multe ori. Sau, de cate ori hormonii fac ambuteiaje prin cavernele cardio :4a:

Confirmi bancul cu Dumnezeu i-a dat barbatului creier si penis dar nu destul sange sa le foloseasca pe amandoua in acelasi timp altfel nu inteleg de ce o coada ridicata face barbatul sa i se stearga memoria pentru cateva minute.
Carenta educationala? La ce fel de educatie te referi?

Si eu comfirm faptul ca e doar un banc, nu vad de ce l-as folosi pe gogu cu creierul inundat . Daca avea nevoie de inteligenta si fofo era mai selectiva...adica mai cu minte...sau cuminte? :4a:

Hai sa va spun eu despre o alta perspectiva asupra acestui subiect. :1a:

Se pare ca suferim  fix datorita lucrurilor pe care le negam / reprimam. Aceste lucruri ne deranjeaza cel mai mult, deoarece noi consideram ca sunt lucruri foarte rele, de care nu am fost/ suntem/ vom fi capabili vreodata. De aici apare dezgustul, indignarea, si marginalizarea celor pe care ii asociem cu acele lucruri. Tocmai aceste lucruri pe care le reprimam si le negam, ajung sa ne saboteze. Pe principiul rezonantei, atragem catre noi persoane sau situatii care ne pun in fata acestor lucruri.
Vorbind strict despre infidelitate, atragem oameni care nu ne vor fi fideli, tocmai datorita acestei repulsii pe care o avem fata de infidelitate. Gandim ca n-am fost, nu suntem sau nu vom fi niciodata infideli si emitem judecati despre cei care o fac. Atata timp cat esti deranjat de ceva, acel ceva se va manifesta in viata ta formand tipare.
Acest lucru stiu ca este mai greu de acceptat, decat de inteles. Ce este de facut daca te afli in aceasta situatie? Esti sincer cu tine si te gandesti daca vreodata ai inselat pe cineva, daca o faci, sau daca in alte circumstante ale vietii ai fi capabil s-o faci. Daca esti suficient de sincer cu tine, raspunsul va fi afirmativ. De ce trebuie sa fie afirmativ? Deoarece avem in noi potentialul de a face / fi orice, atat in bine cat si in rau. Daca te incapatanezi sa crezi ca tu nu ai fost / esti / vei fi capabil de asa ceva, vei continua sa te sabotezi singur.

Nu va costa nimic sa incercati...

Principiul rezonantei cu aplicabilitate spirituala incepe deja sa fie contestat. Incepe sa castige teren in schimb dualitatea in dragoste...a nu confunda cu duplicitatea. Faptul ca o femeie poate iubi sincer 2 barbati sau un barbat 2 femei, devine subiect de controverse. Filozofice, morale dar si spirituale.

Eu nu sunt interesata de cine ce contesta, deoarece nu vorbeam din carti. Sunt interesata de ceea ce are aplicabilitate si rezultatele obtinute. Am verificat si am obtinut rezultate.
Nu cred in iubirea asta sincera impartita intre 2 barbati. Nu am timp acum sa-ti explic de ce, dar am sa revin asupra subiectului.

Pana la urma e in ADN-ul nostru sau inselam ca ceva ne lipseste? Sa-i dau dreptate lui Cris, barbatii nu aleg, noi ii alegem pe ei, nu mai ma preocupa procentul ci motivele. Nici eu nu cred iubirea sincera pentru 2 barbati sau 2 femei. Aici chiar e vorba de procentaj. Nu poti iubi la fel doua persoane.

Bingo! Nu poti iubi la fel 2 persoane! Hai sa diferentiem: 2 persoane in acelasi timp si 2 persoane in momente diferite. Inchei o relatie, dupa o vreme incepi alta. Crezi ca vei iubi la fel? Eu ma indoiesc serios.

2 persoane in acelasi timp e infidelitate si mereu cel vinovat va gasi motive, pretexte, efecte, tentatii, dat vina pe cine ridica coada. Nu cred ca e vorba de educatie ci de intensitatea sentimentelor. Si in relatii consecutive e normal sa nu iubesti la fel, poti iubi mai putin sau chiar mai mult. Teoria cererii si a ofertei functioneaza si aici cu conditia sa existe sentimente de ambele parti, deoarece impresia ca cineva iubeste mai mult va exista intotdeauna. Si poate nici nu e o impresie.

Suntem conditionati sa o numim infidelitate. Asa cum, de nevoie, am invatat sa ''proportionam notiunea de timp in minute, ore, zile, ani. La fel de bine poate fi considerata si perversiune sau normalitate. In definitiv, conceptul de moralitate in sine se schimba de la generatie la generatie spre indignarea generatiilor care se sting. Mormonii si musulmanii accepta bigamia dar pe principii diferite. Prin urmare, eu consider ca e vorba doar de o mentalitate a moralitatii care, vrem sau nu sa acceptam, a fost, este si va fi intr-o continua schimbare si adaptare. La 1800 nici nu se concepea ca o femeie sa intre in mare in costum de baie. Azi, topless-ul nu mai este considerat imoral, indecent sau rusinos.

Cred ca ne referim la infidelitatea de care nu stim si de care aflam la un moment dat nu angajarea intr-o relatie de la care stii din capul locului cu ce se mananca. De acord cu progresul sau renuntarea la inhibitii, dar mereu vor exista pareri pro si contra. Aici vorbim de ce inselam, adica de ce implicati intr-o relatie nu numai ca suntem tentati dar si incercam si reusim sa calcam pe alaturi. Si apoi sa ne bagam in pat cu iubitul/iubita ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Nu pot trai ruinarea a tot, dupa ce toti au renuntat. Insa, chiar si asa, mereu mi-am facut reprosuri ca poate nu am incercat destul, desi nici macar nu era de resortul meu.

Uneori par derizorie, dar accept cu buna stiinta.