POVESTI CU TALC... AMUZANTE SAU NU PREA... DAR CU SARE SI PIPER

Intr-o seara, saptamana trecuta, eu si sotia mea eram in pat. Dupa ceva timp eu am inceput sa devin infocat .... cand ea a zis:
- Nu pot acuma, nu sunt dispusa ... As fi vrut numai sa ma tii in brate.
Am intrebat:
- CUM ?!?! Ce ai acuma?
Iar ea a zis cuvinte de care fiecarui barbat de pe planeta ii este teama sa le auda:
- Tu, pur si simplu nu intelegi nevoile mele emotionale pe care le am eu ca femeie, ca sa pot sa-ti indeplinesc nevoile tale fizice ca barbat.
La privirea mea nelamurita, ea a raspuns:
- Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt, ci nu numai din cauza celor ce fac cu tine in pat ?
Intelegand ca in seara acea nu va fi nimic, m-am intors si am adormit.

In ziua urmatoare l-am sunat pe seful meu si mi-am luat o zi libera, ca sa petrec timpul cu ea.
Am luat masa afara, iar apoi am dus-o intr-un centru comercial mare la sectiune cu haine de dama. Am insotit-o pana ce ea a probat cateva costume scumpe.
Nu a putut sa se hotareasca ce sa aleaga, astfel ca am zis sa le luam pe toate.
A vrut si pantofi, care sa se asorteaza cu costumele, astfel ca i-am zis sa aleaga cate o pereche pentru fiecare costum.
Am ajuns si la sectiune cu bijuterii, unde i-am luat cercei cu briliante.
Ce sa va zic ... era tare entuziazmata. Precis s-a gandit ca sunt la un pas faliment.
Am crezut ca ma pune la proba cand a cerut sa-i iau si o fustita de tenis desi nu a jucat tenis niciodata.
- Da, sigur, iubita.
Aproape ca era in extaz. Zambindu-mi, in sfarsit a zis:
- Cred ca asta ar fi totul. Putem merge sa platim la casa.
Eu, abia m-am abtinut cand i-am zis:
- Nu pot acuma, nu sunt dispus.
Fata i-a devenit palida, falca i-a "cazut" si a zis:
- Cum ?!?!
- Am vrut numai sa tii aceste lucrurile in brate ceva timp ... Tu pur si simplu nu intelegi problemele mele financiare pe care le am ca barbat, ca sa fiu in stare sa indeplinesc nevoile tale pe care le ai ca femeie sa faci cumparaturi.
Si tocmai atunci cand a avut privirea ca si cum ar fi vrut sa ma omoare, am adaugat:
- Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt, ci numai din cauza lucrurilor pe care ti le cumpar?

Azi am pentru voi un scurt filmulet. :1a:

Sa n-ai incredere decat in tine?!? :4a:

Nu! Trebuie sa intelegi ca ceea ce vezi tine de perceptia ta. Ceea ce vezi poare fi, sau nu, real.

Si atunci cum de cel care a vazut realitatea a patit-o? :10:

Pentru ca a vrut sa demonstreze ca are dreptate. De multe ori in viata, atunci cand te straduiesti sa demonstrezi ca realitatea ta este cea "reala" , adica insisti ca ceilalti sa vada adevarul tau, risti sa te manance crocodilul. :550076686:

Ne vindecam vreodata de chestia asta? :550076686: Incercam, nu stim daca convingem dar poate e o impacare cu noi ca am facut tot ce am putut. :1a:

Ne vindecam atunci cand intelegem ca nu suntem perfecti, si ne asumam aceasta imperfectiune. Nu este datoria noastra sa-i facem pe altii sa vada adevarul nostru. Datoria noastra este sa ne apropiem noi de adevar, sa descoperim adevarul distorsinat de prejudecatile noastre. Aceste prejudecati pot fi mascate de ceea ce noi numim experienta.

Povestea picăturii

A fost odată ca niciodată un discipol care îl întrebă pe maestrul său:
  - Care este lucrul ce mă separă de adevăr ?

Maestrul îi spuse:
  - Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor până ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmpla cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu.

A doua poveste:
„Vreau să fiu liberă" spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafaţă.
„Vreau să fiu liberă" spuse din nou picătura de apă şi soarele auzindu-i glasul o aşeză într-un nor.
„Vreau să fiu liberă" spuse picătura încă o dată şi norul o eliberă, iar aceasta căzu din nou în Ocean.

A treia poveste:
O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului.

A patra poveste:
„Nici o picătură nu are nici o valoare" spuse picătura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:
„Fără nici o îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importantă decât oceanul." spuse picătura din ocean.

A şasea poveste:
„Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean" spuse picătura din Ocean.

A şaptea poveste:
„Oh, ce-mi pasă mie de Ocean " spuse picătura din Ocean.

A opta poveste:
Era odată o picătură care-şi regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean.

A noua poveste:
O picătură din Ocean chemă toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:
„Prin puterea cu care am fost investită" spuse picătura din Ocean, „prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteţi excluse din Ocean."

A unsprezecea poveste:
„Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru că era plină de iubire pentru altă picătură.

A doisprezecea poveste:
„Dacă aş putea cuprinde" gândi o picătură „fiecare picătură cu dragostea mea atunci aş deveni Oceanul."

Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi, deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu să devină Oceanul.


Discipolul îl întrebă pe maestrul său:
- A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul ?

Şi maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi deodată Oceanul îi spuse:  „Tu şi cu mine, noi suntem una."

Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi al picăturii. Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

 „Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în măreţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat."

„Dar ce se va petrece dacă o astfel de picătură devine murdară?" întrebă discipolul.

Maestrul râse din toată inima: „O picătură nu poate deveni atât de murdară încât oceanul să nu o poată curăţa."

"KATHARINE HEPBURN, celebra actriță pe care toți am urmărit-o cel puțin o dată, a povestit cu propriile sale cuvinte:
„Când eram adolescentă, tatăl meu și cu mine stăteam la coadă să cumpărăm bilete la circ. Nu exista decât o altă familie între noi și ghișeul de bilete. Această familie mi-a făcut o mare impresie.
Erau opt copii, toți sub 12 ani. Din felul în care erau îmbrăcați, îți dai seama că nu au mulți bani, dar hainele lor erau curate, foarte curate. Copiii s-au purtat foarte bine, toți stând la coadă, doi câte doi în spatele părinților, ținându-se de mână.
Erau încântați de clovni, animale și toate actele pe care le-ar vedea în noaptea aceea.
Din emoția lor, ai fi putut spune că nu mai fuseseră niciodată la un circ. Era un punct culminant în viața lor.
Tatăl și mama erau în fruntea grupului, în picioare, și erau cât se putea de mândri. Mama îl ținea de mână pe soțul ei, uitându-se la el de parcă ar spune: „Tu ești cavalerul meu în armură strălucitoare”.
Zâmbea și se bucura să-și vadă familia fericită.
Doamna de la casă l-a întrebat câte bilete dorește și el a răspuns cu mândrie: „Vreau opt bilete pentru copii și două pentru adulți”. Atunci doamna a declarat prețul.
Soția bărbatului i-a eliberat mâna, capul i-a căzut, buza omului a început să tremure. Apoi s-a aplecat puțin mai aproape și a întrebat „cât ai spus?”
Doamna casei de bilete a declarat din nou prețul.
Omul nu avea destui bani.
Cum ar fi trebuit să se întoarcă și să le spună celor opt copii că nu are suficienți bani pentru a-i duce la circ?
Văzând ce se întâmplă, tatăl meu a băgat mâna în buzunar și a scos o bancnotă de 20 de dolari și a aruncat-o pe pământ. Nu eram bogați în niciun sens al cuvântului.
Tatăl meu s-a aplecat, a ridicat nota de 20 de dolari, l-a bătut pe om pe umăr și a spus: „Scuzați-mă, domnule, acesta v-a căzut din buzunar”.
Omul a înțeles ce se întâmplă. Nu cerșea un ban, dar cu siguranță a apreciat ajutorul într-o situație disperată, sfâșietoare și jenantă. S-a uitat direct în ochii tatălui meu, a luat mâna tatălui meu în mâini, a strâns-o și cu buzele tremurând și cu o lacrimă care i-a căzut pe obraz, a răspuns: „Mulțumesc, domnule, asta înseamnă foarte mult pentru mine și pentru mine si familia mea".
Eu și tatăl meu ne-am întors la mașina noastră și am mers acasă. Cei 20 de dolari pe care i-a dat tatăl meu erau cu ce urma să cumpărăm propriile noastre bilete.
Deși nu am putut vedea circul în acea noapte, amândoi am simțit în noi o bucurie mult mai mare decât să vedem circul.
În acea zi am învățat adevărata valoare a dăruirii.
Dăruitorul este mai mare decât Primitorul.
Dacă vrei să fii mare, mai mare decât viața, învață să dai.
Iubirea nu are nicio legătură cu ceea ce sperați să realizați, ci doar ceea ce sperați să dați, care este totul.
Importanța dăruirii, binecuvântării altora, nu poate fi niciodată subliniată mai mult, deoarece există întotdeauna bucurie în dăruire.
Învață să faci pe cineva fericit cu acte de dăruire”.

E mare lucru sa reusesti sa ajuti pe cineva fara sa se simta jignit. Poate pentru genul acesta de oameni, pe langa cei saraci cu duhul, ne mai suporta Dumnezeu, desi ne arata multe semne, cati suntem in stare sa le si intelegem?!?

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?

- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba.

Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

.