[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Prima familie amintită în Biblie este cea a lui Adam şi Eva. Ei au avut un număr necunoscut de fii şi fiice, dintre care trei sunt numiţi cu numele: Cain, Abel şi Set.
La început, Dumnezeu a creat pământul şi l-a pregătit ca locuinţă pentru om. Ca încoronare a lucrării Sale, Dumnezeu l-a creat pe Adam din ţărâna pământului. Apoi i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu. Dumnezeu l-a pus să locuiască în grădina Eden, pe care Adam trebuia să o lucreze şi să o păzească. Dumnezeu i-a dat stăpânire asupra a tot ce crease El şi Adam a dat nume animalelor. Astfel şi-a exprimat autoritatea sa (dată de Dumnezeu) asupra animalelor. A observat animalele în varietatea lor ca parte bărbătească şi parte femeiască, aşa cum le-a creat Dumnezeu. Atunci în el s-a trezit un sentiment de mare singurătate: pentru el însuşi nu găsea un ajutor potrivit.
Dar înainte ca Adam să descopere această nevoie, Domnul Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“ Dumnezeu Creatorul a pus această dorinţă în inima lui Adam şi El Însuşi a dorit să răspundă acestei dorinţe.
După ce a făcut ca Adam să cadă într-un somn adânc, Dumnezeu a luat una din coastele lui, a făcut din ea o femeie şi a adus-o la Adam. Ce încântare a simţit în sufletul său, când a primit această femeie din mâna lui Dumnezeu! Această bucurie s-a repetat de atunci de mii de ori în inimile a mii de perechi de oameni, când s-au ştiut conduşi de Dumnezeu unul spre altul în dragoste reciprocă.
Faptul că Dumnezeu a luat o coastă din Adam nu este lipsit de însemnătate. Talmudul iudaic remarcă aici: Dumnezeu nu a făcut-o pe femeie din capul lui Adam, ca ea să domnească peste el, dar nici din piciorul său, ca el să calce pe ea, ci dintr-o coastă din apropierea inimii sale, ca el să o iubească. Astfel, Adam şi Eva au devenit soţ şi soţie, împreună formând omul.
Aici este ascunsă o învăţătură adâncă profetică, pe care a descoperit-o mai târziu Pavel. „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur. Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea: pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale. «De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup»“ (Efeseni 5:25-32).
Prima familie amintită în Biblie este cea a lui Adam şi Eva. Ei au avut un număr necunoscut de fii şi fiice, dintre care trei sunt numiţi cu numele: Cain, Abel şi Set.
La început, Dumnezeu a creat pământul şi l-a pregătit ca locuinţă pentru om. Ca încoronare a lucrării Sale, Dumnezeu l-a creat pe Adam din ţărâna pământului. Apoi i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu. Dumnezeu l-a pus să locuiască în grădina Eden, pe care Adam trebuia să o lucreze şi să o păzească. Dumnezeu i-a dat stăpânire asupra a tot ce crease El şi Adam a dat nume animalelor. Astfel şi-a exprimat autoritatea sa (dată de Dumnezeu) asupra animalelor. A observat animalele în varietatea lor ca parte bărbătească şi parte femeiască, aşa cum le-a creat Dumnezeu. Atunci în el s-a trezit un sentiment de mare singurătate: pentru el însuşi nu găsea un ajutor potrivit.
Dar înainte ca Adam să descopere această nevoie, Domnul Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“ Dumnezeu Creatorul a pus această dorinţă în inima lui Adam şi El Însuşi a dorit să răspundă acestei dorinţe.
După ce a făcut ca Adam să cadă într-un somn adânc, Dumnezeu a luat una din coastele lui, a făcut din ea o femeie şi a adus-o la Adam. Ce încântare a simţit în sufletul său, când a primit această femeie din mâna lui Dumnezeu! Această bucurie s-a repetat de atunci de mii de ori în inimile a mii de perechi de oameni, când s-au ştiut conduşi de Dumnezeu unul spre altul în dragoste reciprocă.
Faptul că Dumnezeu a luat o coastă din Adam nu este lipsit de însemnătate. Talmudul iudaic remarcă aici: Dumnezeu nu a făcut-o pe femeie din capul lui Adam, ca ea să domnească peste el, dar nici din piciorul său, ca el să calce pe ea, ci dintr-o coastă din apropierea inimii sale, ca el să o iubească. Astfel, Adam şi Eva au devenit soţ şi soţie, împreună formând omul.
Aici este ascunsă o învăţătură adâncă profetică, pe care a descoperit-o mai târziu Pavel. „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur. Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea: pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale. «De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup»“ (Efeseni 5:25-32).
Ultima editare efectuata de catre Admin in Lun Oct 05, 2015 1:44 pm, editata de 1 ori