RELIGIE

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Prima familie amintită în Biblie este cea a lui Adam şi Eva. Ei au avut un număr necunoscut de fii şi fiice, dintre care trei sunt numiţi cu numele: Cain, Abel şi Set.

La început, Dumnezeu a creat pământul şi l-a pregătit ca locuinţă pentru om. Ca încoronare a lucrării Sale, Dumnezeu l-a creat pe Adam din ţărâna pământului. Apoi i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu. Dumnezeu l-a pus să locuiască în grădina Eden, pe care Adam trebuia să o lucreze şi să o păzească. Dumnezeu i-a dat stăpânire asupra a tot ce crease El şi Adam a dat nume animalelor. Astfel şi-a exprimat autoritatea sa (dată de Dumnezeu) asupra animalelor. A observat animalele în varietatea lor ca parte bărbătească şi parte femeiască, aşa cum le-a creat Dumnezeu. Atunci în el s-a trezit un sentiment de mare singurătate: pentru el însuşi nu găsea un ajutor potrivit.

Dar înainte ca Adam să descopere această nevoie, Domnul Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“ Dumnezeu Creatorul a pus această dorinţă în inima lui Adam şi El Însuşi a dorit să răspundă acestei dorinţe.

După ce a făcut ca Adam să cadă într-un somn adânc, Dumnezeu a luat una din coastele lui, a făcut din ea o femeie şi a adus-o la Adam. Ce încântare a simţit în sufletul său, când a primit această femeie din mâna lui Dumnezeu! Această bucurie s-a repetat de atunci de mii de ori în inimile a mii de perechi de oameni, când s-au ştiut conduşi de Dumnezeu unul spre altul în dragoste reciprocă.

Faptul că Dumnezeu a luat o coastă din Adam nu este lipsit de însemnătate. Talmudul iudaic remarcă aici: Dumnezeu nu a făcut-o pe femeie din capul lui Adam, ca ea să domnească peste el, dar nici din piciorul său, ca el să calce pe ea, ci dintr-o coastă din apropierea inimii sale, ca el să o iubească. Astfel, Adam şi Eva au devenit soţ şi soţie, împreună formând omul.

Aici este ascunsă o învăţătură adâncă profetică, pe care a descoperit-o mai târziu Pavel. „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur. Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea: pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale. «De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup»“ (Efeseni 5:25-32).

Frumos pana aici.

Gurdjieff a spus ca o femeie nu poate ajunge la realizare decat prin intermediul unui barbat – si are dreptate. Are dreptate pentru ca energia feminina difera de cea masculina.
Este ca si cum cineva ar spune ca doar o femeie poate da nastere unui copil. Un barbat nu poate sa dea nastere unui copil – el poate sa dea nastere unui copil doar prin intermediul unei femei.
Structura fizica a femeii are un pantec;structura fizica a unui barbat este lipsita de pantec – el nu poate avea un copil decat prin intermediul unei femei.

Acelasi lucru, dar in sens invers, se intampla in cazul nasterii spirituale: o femeie se poate ilumina doar prin intermediul unui barbat. Si energia lor spirituala difera, la fel ca structura fizica. De ce? De ce stau lucrurile asa? Si retineti, aici nu e vorba despre egalitate sau inegalitate – este vorba despre diferenta.

Femeile nu sunt mai prejos decat barbatii pentru ca nu pot ajunge in mod direct; barbatul nu este mai prejos decat femeia pentru ca el nu poate da nastere unui copil in mod direct. Sunt diferiti. Nu e vorba de inegalitate sau inegalitate, nu se pune problema evaluarii. Sunt pur si simplu diferiti, iar acesta este un fapt.

De ce este dificil pentru o femeie sa atinga iluminarea in mod direct? Si de ce pentru un barbat e posibil sa atinga iluminarea in mod direct?
Exista doua cai, doar doua, in esenta, care duc la iluminare. Una este meditatia, cealalta este iubirea. Le poti numi calea intelepciunii si calea devotiunii.

Caile fundamentale sunt doar doua. Iubirea are nevoie de altcineva; meditatia poate fi facuta in singuratate.

Barbatul poate ajunge la realizare prin meditatie – de aceea el poate ajunge in mod direct. El poate fi singur. In adancul sau el este singur. Singuratatea este fireasca pentru un barbat.

Pentru o femeie e dificil, foarte dificil, aproape imposibil sa fie singura. Intreaga ei fiinta reprezinta o nevoie imperioasa si profunda de a iubi, iar pentru a putea iubi are nevoie de altcineva. Cum ai putea iubi daca celalalt nu e acolo?

De meditat, poti medita daca celalalt nu e acolo – nu e nicio problema. Femeia, energia feminina ajunge la starea meditativa prin iubire; iar energia masculina ajunge la iubire prin meditatie.


Gurdjieff are dreptate.
Energia feminina va iubi, iar prin iubire va inflori starea meditativa, samadhi.
Va aparea satori, dar in profunzime, la radacina se va afla iubirea, iar satori va fi inflorirea.

In cazul energiei masculine, satori va fi la radacina, samadhi va fi la radacina, meditatia va fi la radacina si apoi va inflori iubirea. Dar iubirea va fi o inflorire.

N-am auzit pana acum de Gurdjieff, m-am documentat putin pe net, dar imi place cum gandeste. Pana la urma iubirea e ingredientul principal. Cam asta ar trebui sa promoveze toate religiile din lume.

Thea a scris:Femeile nu sunt mai prejos decat barbatii pentru ca nu pot ajunge in mod direct; barbatul nu este mai prejos decat femeia pentru ca el nu poate da nastere unui copil in mod direct. Sunt diferiti. Nu e vorba de inegalitate sau inegalitate, nu se pune problema evaluarii. Sunt pur si simplu diferiti, iar acesta este un fapt.

Sfanta Parascheva este e sfanta cinstita de Biserica Ortodoxa pe 14 octombrie. Iata ce nu ai voie sa faci de aceasta mare sarbatoare!

Ai grija sa nu mananci de dulce in aceasta zi si sa tii post. De Sfanta Parascheva, se da de pomana pentru sufletul mortilor. La tara, batranii nu fac nici focul in aceasta zi, pentru a nu atrage ghinionul. Fetele care cos si spala de Sfanta Parascheva vor ramane nemaritate.

De Sfanta Parascheva nu se lucreaza nici la serviciu, nici acasa, pentru ca risti sa te imbolnavesti de ochi si de cap. Nu se consuma fructele ce au culoare rosie sau inchisa la culoare, ce seamana cu sangele, deoarece amintesc de sacrificiul martirilor. De Sfanta Parascheva, nu se mananca nuci, castraveti si fructe in forma de cruce.



Moastele Sfintei Parascheva poarta asupra lor un blestem vechi din anul 1641. Ele au fost aduse la Iasi de catre domnitorul Vasile Lupu. Intai, au fost asezate in Biserica Sfintii Trei Ierarhi. Acolo, in 1888 a ramas aprinsa o lumanare care a declansat un incediu din care doar mostele Cuvioasei au ramas neatinse. Lucrul pe care putini credinciosi il cunosc este ca Sfanta Parascheva este schimbata in fiecare an cu alte vesmante. Totusi, Sfanta poarta un alt vesmant care nu se da jos niciodata si este cel pe care l-au pus domnitorul Vasile Lupu si Mitropolitul Varlaam. Se spune ca acest vesmant este, de fapt, un sigiliu, care functioneaza ca un blestem aruncat de cei doi: „Blestemat sa fie cel care va imprastia vreodata Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, moastele Sfintei Parascheva au fost mutate la Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Halloween este una dintre cele mai vechi sãrbãtori încã pãstrate, în formã camuflatã, profanã, şi în ziua de azi, ca de altfel şi Crãciunul, poate singurul care o întrece în popularitate şi promovarea kitsch-ului ca substitut religios. Milioane de oameni celebreazã Halloween-ul cu costume, trick-or-treat sau petreceri tematice, fãrã sã aibã cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantã a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul.

Octombrie 31 este ultima zi a calendarului celtic, sãrbãtoare pãgânã în onoarea morţilor. Acum 2000 de ani purta numele de All Hallows Eve, ziua de dinainte de All Saints” Day, creatã pentru creştinarea pãgânilor şi celebrând pe 1 noiembrie toţi sfinţii Bisericii Catolice. Deşi existã multe variante culturale ale tradiţiei, în esenţã existã acelaşi fond originar. Rãdãcinile Halloween-ului se regãsesc într-o festivitate celticã pe nume Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece.

Ritual al recoltei însoţite de focuri sacre, Samhain marca un prag temporal fundamental, când sufletele morţilor se plimbau noaptea pe strãzi şi trebuiau îmbunate prin daruri lãsate la uşã pentru a asigura abundenţa recoltelor viitoare. În secolul al VIII-lea, din dispoziţia papei Grigire al III-lea, ‘superstiţia pãgânã’ devine o onorare a sfinţilor şi martirilor, All Saints’ Day încorporând o parte din tradiţiile celtice. Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate efectiv seculara, marcatã de evenimente precum faimosul trick-or-treating al copiilor sau întrunirile costumate.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Ce ne spun celţii? Anul nou începe pe 1 noiembrie, dar cu o noapte înainte hotarul dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi se dechide. În timpul Samhain (pronunţat sow-in) spiritele se întorc pe pãmânt şi pot provoca mari pagube recoltelor. Dar acestea înlesneau în acelaşi timp posibilitatea druizilor de a citi în viitor. Pentru un popor dependent de lumea naturalã schimbãtoare, predicţiile erau de o valoare inestimabilã, mail ales la intrarea în anotimpul rece şi întunecat. Pentru a actualiza evenimentul, druizii aprindeau focuri sacre de dimensiuni colosale, unde oamenii se adunau ca sã ardã simbolic o parte din recoltã şi a sacrifica animale zeilor. În timpul celebrãrii celţii se costumau, îndeosebi cu piei de animale şi încercau sã-şi ghiceascã unul altuia viitorul. La finele ceremoniei îşi aprindeau focul domestic din flacãra sacrã pentru a contribui la protecţia caminului în faţa frigului şi intemperiilor. Pânã în 43 BC Imperiul Roman deja cucerise majoritatea teritoriului celtic, aplicând sincretismul religios în cursul celor 400 de ani de stãpânire. Douã sãrbãtori romane sunt combinate cu Samhain-ul celtic. Prima este Feralia, o zi din octombrie în care romanii îi celebrau pe morţi, iar a doua era cea în onoarea Pomponei, zeiţã romanã a pomiculturii, având ca simbol un mãr.

Pe 13 mai 609 papa Bonifaciu al IV-lea transformã panteonul roman în loc de onoare al martirilor creştini, iar Ziua Tuturor Martirilor apare în calendarul creştin. Mai tãrziu Grigore al III-lea extinde sãrbãtoarea la Ziua Tuturor Sfinţilor şi Martirilor, stabilind data la 1 noiembrie. Pânã în secolul al 9-lea, religia creştinã se substituie vechilor ritualuri de pe teritoriul celtic, încercând de fapt sã adapteze sãrbãtorile ancestrale fondului religios creştin. 2 noiembrie devine Ziua Sufletelor, serbatã tot cu focuri uriaşe, parade şi mãşti de îngeri sau diavoli. All Saints’ Day se mai numea şi All-hallows sau all-hallowmans (în engleza medie alholowmesse) şi tradiţionala noapte de dinainte, şamhain-ul celtic, All-hallows Eve, în cele din urmã Halloween.

Celebrarea Halloween-ului era extrem de limitatã în Noua Anglie datoritã sistemului protestant rigid. Mult mai comun era în Maryland şi în coloniile din sud. Ca urmare a amestecului dintre credintele şi cutumele diverselor grupuri etnice şi ale autohtonilor indieni a rezultat o versiune americana distinctã a sãrbãtorii. Primele celebrãri includeau ”play parties”, evenimente publice pentru onorarea recoltelor în cadrul cãrora se ascultau poveşti despre morţi, se cânta şi se dansa. În zona colonialã comune mai erau şi nararea de poveşti cu fantome sau nãzbâtiile copiilor. Pânã la mijlocul secolului al XIX-lea festivitãţile tomnatice cresc în frecventã, dar Halloween-ul nu se sãrbãtoreşte peste tot în state. În a doua jumãtate a secolului America este invadatã de noi imigranţi, îndeosebi irlandezi care vor sã scape de foametea din 1846.

Aceştia contribuie la cizelarea şi popularizarea festivalului, începând sã practice treick-or-treat. Tinerele fete credeau cã pot afla numele peţitorului prin trucuri cu aţã, coji de mere sau oglinzi.  Spre sfarsitul secolului ia amploare o miscare care sublinia ideea unei sãrbãtori care sã promoveze ideea de comunitate mai degrabã decât poveştile cu fantome. Dar petrecerile cu jocuri, festinuri şi costume fãceau regula, prefãcând treptat celebrarea într-un spectru de superstiţii cu componentã economicã şi socialã pronunţatã.



Deja în anii 20-30 Halloween îşi desãvârşeşte secularizarea prin petreceri şi parade, dar accentul pe serbarea în comunitate se pãstreazã. Vandalismul asociat acestei forme de entertainment nu poate fi evitat. Doar autoritãţile reuşesc sã-l limiteze în anii 50, Halloween rãmânând mai degrabã în apanajul tinerilor. Baby-boom-ul mutã festivitãţile din cãminele culturale în şcoli şi  acasã, având loc totodatã o revigorare a vechii practici de trick-or-treat. Se naşte astfel o nouã tradiţie americanã în continuã dezvoltare şi exportare. Apoape 6 miliarde de dolari se cheltuie anual pe Halloween.

Trick-or-treat nu este altceva decât o preluare a paradelor din timpul All Saints’ Day, când în timpul defilarilor se obişnuia sã se dea pomanã celor sãraci, în schimbul promisiunii unei rugãciuni pentru sufletele celor morţi. Şi acestã practicã are tot rãdãcini pãgâne: sacrificarea de mâncare şi bãuturã pentru potolirea spiritelor. Spiritele puteau sã-ţi iasã în cale în toiul nopţii şi frigului, iar pentru ca ele sã nu te recunoascã trebuia sã porţi o mascã. Evul Mediu a exacerbat  mult apariţiile fantomatice, care dobândeau o dimensiune satanicã spre deosebire de cea naturalã din tradiţia celtã. Întãrirea superstiţiilor în aceastã noapte dateazã tot din Evul Mediu.

Multe din ritualurile desuete se concentrau însã şi pe viitor şi cei în viaţã. De pildã în Irlanda secolului al XVIII-lea un bucãtar obişnuia sã ascundã un inel în piureul de cartofi, sperând ca acesta sã aducã noroc în dragoste celui care-l va gãsi. Ghicitorii scoţieni recomandau tinerelor fete sã dea nume alunelor şi sã le arunce în foc, aluna care ardea fãrã sã trosneascã fiind cea cu numele alesului. O altã superstiţie spunea cã dacã fata mânca un amestec dulce din alune, castane şi nucşoarã înainte de culcare, îl va visa pe viitorul soţ. Alte ritualuri erau mai competitive: cine gãsea primul o gâlmã pe o castanã era primul care avea sã se cãsãtoreascã.

Luminatia

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
" An de an, pe data de 1 noiembrie, credinciosii catolici, greco-catolici, ortodocsi, protestanti, reformati din Transilvania, Banat si Maramures celebreaza „Luminatia”, considerata a fi o sarbatoare a mortilor. Se spune ca in aceasta noapte sufletele mortilor viziteaza lumea celor vii. In aceasta noapte, cimitirele se transforma in adevarate oaze de lumina datorita lumanarilor aprinse pentru cei morti.

De la sarbatoarea Halloween-ului la celebrarea Luminatiei (Ziua Mortilor), trecerea pare ca s-a facut aproape pe nesimtite. Totusi, de la o noapte sub semnul beznei si al (h)orror-ilor la cea a luminii si a rugaciunii, de la chefuri si voie-buna, la plansete, jale si morti, trecerea este cam brusca.

Originile Luminatiei
Luminatia, cunoscuta in popor si sub denumirea de Ziua Mortilor este o sarbatoare de origine celtica adusa de catolici in regiunile din Nord-Vest-ul si Sud-Vestul teritoriului romanesc. In bisericile occidentale, cea Romano-Catolica, cea Anglicana si cele Protestante, sarbatoarea Tuturor Sfintilor se ține in ziua de 1 noiembrie, dupa calendarul gregorian. In bisericile orientale, anume cele Ortodoxe și cele Greco-Catolice, prima duminica dupa Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sarbatorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. In zonele de interferența apuseana credincioșii ortodocși și greco-catolici sarbatoresc Luminația in seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preotii romano-catolici, greco-catolici si ortodocsi oficiaza slujbe de pomenirea mortilor.

Traditii si obiceiuri
Datorita faptului ca, in general, Biserica Ortodoxa face pomenirea mortilor sambata, unii credinciosi ortodocsi sarbatoresc Ziua Mortilor nu pe 1 noiembrie, ci in prima sambata din luna noiembrie. Conform traditiei, in noaptea Luminatiei, portile dintre cele doua lumi se deschid si numai acum cei plecati dintre noi pot veni sa ne viziteze. Din acest motiv, proverbul popular “despre morti, numai de bine” se respecta cu sfintenie, cel putin la cimitir. Interesant este faptul ca indiferent de religie, credinciosii ies in intampinare rudelor si prietenilor adormiti, cu flori si lumanari.

Potrivit traditiei Bisericii Romano-Catolice si Greco-Catolice,o parte din sufletele celor morti care nu au fost sfinti ajung in purgatoriu unde se curata de pacate pentru a putea intra in rai. Chiar daca este sarbatoare catolica, Ziua Mortilor este celebrata si de preotii ortodocsi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul raposatilor. Oricum ar fi, Luminatia e o zi deosebita, o zi de suflet pentru crestini, prilej de meditatie si de rugaciune, de respect pentru cei morti, iar imaginea cimitirului iluminat te indeamna la reculegere si aducere aminte, te face sa te gandesti ca moartea nu este moarte, ci e tot viata, dar altfel.
Biserica Ortodoxa sarbatoreste Ziua Tuturor Sfintilor in prima duminica de dupa Rusalii, unde se face pomenirea tuturor sfintilor, dar si a celor adormiti din neam in neam. De asemenea, in credinta populara a romanilor, mai avem parte de o noapte a celor morti, cea de pe 29 spre 30 noiembrie, cunoscuta sub denumirea de Noaptea Sfantului Andrei, cand cei vii incearca sa se apere de strigoi prin ungerea usilor si a ferestrelor cu usturoi.

De obicei, credinciosii merg in ziua precedent la cimitir, la mormintele rudelor si executa activitati administrative: smulg si arunca buruienile, matura si spala, se primeneste crucea, se pun flori, candele si lumanari.

Simbolurile Luminatiei
Printre simbolurile Zilei Mortilor se pot enumera lumanarile, candele si florile. Dar, simbolul suprem al sãrbãtorii rãmane insã lumanarea. Cimitirele comunitatilor se transforma pentru cateva ore in adevarate mall-uri, deoarece sunt puternic luminate si invadate de multimi de oameni. Acesta este si un prilej de intalnire si comunicare cu rudele si prietenii, dar si aducere aminte de cei morti, de lucrurile pe care le-au facut cat au fost in viata, mai mult de cele bune, pentru ca valoarea unui om se da dupa faptele pe care le savarseste, dar si dupa respectul pe care il manifesta fata de cei raposati. Un calugar franciscan explica semnificatia “Luminatiei” ca fiind “o zi a aducerii aminte, a reculegerii si rugaciunii pentru sufletele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. De la credinta la afacere

Din pacate, de la religie la afacere nu este decat un pas. Comerciantii nu pierd acest prilej de a face rost de ceva bani, ci il fructifica la maxim. Se pregatesc, din timp, de cantitati enorme de produse cerute de eveniment: flori de toate felurile si la toate preturile, candele si lumanari, de la cele mai simple, la cele mai sophisticate. Spre exemplu, coronitele care se vor regasi pe fiecare mormant le putem gasi, atat in varianta cu flori naturale, cat si din material plastic care rezista un timp mai indelungat si au un pret redus.

Oferta e mai mult decat bogata iar preturile variaza intre 10 si 20 de lei pentru cele naturale sau 5-9 lei pentru cele artificiale. Crizanteme galbene, albe, rotii, mov, portocaliu le zaresti la tot pasul, in prejma cimitirelor, preturile la buchete pornind de la 3 lei si ajungand pana la 10 lei, iar la ghivece, de la 10 lei la 20 lei. “Sunt zile care ne aduc profit, pentru ca oamenii doresc sa cinsteasca cum se cuvine memoria celor dragi”, declara un comerciant cu vad bun in piata.

Ca de altfel, mai toate sarbatorile religioase, din pacate, in ultimii douazeci de ani, au devenit adevarate mine de aur pentru comerciantii din majoritatea statelor europene si nu numai. Produsele cerute de fiecare sarbatoare in parte trec ca painea calda. In cazul de fata, mortii cu mortii, iar vii cu vii."


Stefan Popa

Eliza a scris:Din pacate, de la religie la afacere nu este decat un pas.

Nici macar. Religia in sine este o afacere.

Da. Dar e cu acord divin D-zeu a vrut ca preotii sa traiasca pe spinarea oamenilor care nu stiu. De aceea, s-a pus mare pret pe constientizare, sa stim, sa nu ne conduca....
Adevarul ?
Cine stie unde nu ne conduceau, dar asa ne-am dus de capul nostru, si ietete capete luminate, ietete capete intunecate. Sa nu ne plangem, sistemul vechi e fertich. Fiecare cu cat il ajuta...D-zeu.
Pofta mare.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Mosii de Toamna sau Sambata mortilor, cum se mai spune, pica in acest an, sambata, 30 octombrie.

Potrivit teologilor, Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, deoarece este ziua in care Iisus Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte, sambata e deschisa spre duminica, ziua Invierii Mantuitorului Hristos.

“In traditia ortodoxa, in ziua praznicului se aduc la biserica, pentru a fi sfintite, coliva, prescura si o sticla de vin. De asemenea, se sfintesc pachete cu alimente pe care rudele celor adormiti le impart dupa slujba de pomenire. Noi ortodocsii ne rugam pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul celui adormit va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup”, a spus parintele Paul Tudorache, preot in parohia “Sfanta Cuvioasa Parascheva” din Calarasi.
Pentru ca este o pomenire a celor adormiti, in Sambata Mortilor, se prepara in primul rand o coliva din grau. Boabele de grau reprezentand invierea trupurilor celor adormiti.

Pe coliva se asaza Sfanta Cruce si se orneaza cu bombonele colorate, care inchipuie frumusetea faptelor bune pe care raposatul/raposata le-a lasat ca marturie in lumea aceasta. Este foarte practic sa aducem si mici cantitati de coliva, in paharele din plastic, pe care le vom imparti, la sfarsitul slujbei, impreuna cu cate o lumanare.
In cosul cu care se merge la biserica, se adauga langa coliva o sticla de vin pentru a fi sfintita de catre preot la Sfanta Liturghie.

Nu trebuie uitat colacul impletit care se aseaza si el pe masa pentru sfintire, iar mai apoi se da de pomana. Colacul poate fi inlocuit de presuri.

Lumanarile trebuie cumparate cu generozitate, cate una pentru fiecare vas si pahar cu coliva si pentru fiecare colac sau prescura, una de pus in gura sticlei cu vin, doua pentru preot – o lumanare se da odata cu pomelnicul, inaintea slujbei, cealalta se da impreuna cu un prosop, cand incepe citirea pomelnicelor.
Pe langa cele mentionate mai sus, trebuie sa mai avem tamaie, carbuni si prosop. Acestea se inmaneaza preotului la Sfanta Liturgie din Sambata Mortilor.

Cei care doresc pot adauga dulciuri, fructe, legume, prajituri si alte alimente.

Pe langa coliva, in aceasta zi se imparte mancare pentru sufletul celor adormiti. De asemenea, in unele locuri, la sate exista traditia ca in aceasta zi, in casele gospodarilor, sa se faca o masa de pomenire la care sunt chemate rudele, vecinii, dar si oameni nevoiasi.

“Se spune ca cei decedati se hranesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca macar un singur fel de mancare sa fie fierbinte”, spun specialistii in Etnografie si Folclor de la muzeul Dunarii de Jos din Calarasi.

Traditii si obiceiuri:
Femeile nu dau cu matura ca sa nu ridice praful in ochii raposatilor, nu spala si nu arunca gunoiul ca sa nu ajunga in mancarea mortilor. De asemenea, in amintirea celor adormiti, urmasii merg la cimitir pentru a le curata mormintele si a le aseza flori si lumanari aprinse la capatai.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Pare o sarbatoare pagana prin manifestari, si totusi a fost acceptata de biserica. Noi am luat-o de la americani si totusi radacinile ei sunt europene. Este vorba despre povestea noptii de HALLOWEEN.

Halloween sau Hallow’en este o sarbatoare celebrata in noaptea de 31 octombrie. Termenul Halloween este prescurtarea de la All-hallow-even, care este acum cunoscut si ca All Saints’Day.

Activitatiile traditionale include trick-or-treating, focuri in aer liber, baluri mascate, vizitarea “caselor bantuite” si sculptarea bostanilor.

Emigrantii irlandezi si scotieni au dus cu ei traditia in America de Nord in secolul al IX-lea. Alte tari din Vest au “imbratisat” sarbatoarea abia pe sfarsitul secolului XX.

Halloween-ul este acum sarbatorit in cateva parti ale Lumii de Vest, cel mai intalnit in Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico si Regatul Unit, iar ocazional in unele parti ale Australiei si Noua Zeelanda.

Sarbatoarea moderna a Halloween-ului se pare ca are originile din anticul festival Galeic cunoscut ca Samhain. Festivalul Samhain este sarbatoarea sfarsitului sezonului de cultivat in cultura Celtica si este uneori eronat considerata ca fiind “Noul An Celtic”. Traditional, festivalul era practicat de catre paganii antici, de a fura proviziile si de a face masacre.

Galeicii antici credeau ca in 31 octombrie, granitele dintre lumea celor vii si lumea mortilor se vor uni iar mortii vor reveni la viata creand boli si stricand recolta. Sarbatoarea implica frecvent focuri in aer liber unde oasele celor macelariti de pagani erau aruncate. Costume si masti erau de asemenea purtate in timpul festivalului in incercarea de a mima spiritele rele sau de a le speria.

Cand Romanii au ocupat teritoriul celtilor, cateva traditii romane au fost introduse in festival. Feralia o zi sarbatorita pe sfarsitul lui octombrie de catre romani, ca o zi a mortilor acesta fiind tot un festival, dar inchinat zeitei Pomona, zeita fructelor care a fost introdusa in festivalul de Halloween. Simbolul zeitei Pomona era un mar, care isi are originea in scufundatul dupa mere, de Halloween.

Celtii, care traiau acum 2000 de ani in zona care acum este acoperita de Irlanda, Regatul Unit si nordul Frantei, sarbatoreau Anul Nou pe data de 1 noiembrie. Aceasta zi marca sfarsitul verii si al recoltei si inceputul iernii, anotimpul asociat deseori cu moartea.

Celtii credeau ca in noaptea dinaintea Anului Nou limita dintre taramul celor morti si lumea lor devine neclara si ca fantomele celor decedati se intorc sa bantuie pamantul, creand probleme si stricand recoltele. Tocmai de aceea, in noaptea de 31 octombrie, ei sarbatoreau Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care faceau sacrificii zeitatilor sub forma de grane sau animale. In timpul celebrarii, celtii purtau costume in general facute din piele si capete de animale. Cand sarbatoarea lua sfarsit, ei foloseau focul de la rugii de sacrificiu pentru a-si aprinde focurile stinse mai devreme in aceasi seara. Scopul era acela de a-i proteja pe parcursul iernii care urma.

Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminati din interior. Ulterior cucerii romane, Samhain-ul celtic a fost combinat cu doua sarbatori de origine romana: Feralia, o zi la sfarsitul lui octombrie, in care romanii isi comemorau mortii si festivalul in care o onorau pe Pomona, zeita romana a fructelor si a copacilor. In secolul VII, influenta crestinismului se extinsese si pe pamantul celtic.

Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit ziua de 1 noiembrie ca fiind dedicata comemorarii sfintilor si martirilor: "Ziua tuturor sfintilor", o sarbatoare care aducea mult cu festivalul celt, dar era desemnata de biserica.Pana prin anii '30, in America, Halloween-ul adus de colonistii englezi, devenise o sarbatoare seculara, dar centrata pe comunitate, cu parade, si petreceri raspandite prin tot orasul. Tot cam in acest timp a fost resuscitata si traditia "trick or treat" care dateaza probabil din vremurile paradelor de Ziua tuturor sfintilor din Anglia.

In timpul festivitatilor, sarmanii cerseau mancare si oamenii le ofereau placinte numite "prajituri de suflet" in schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele celor morti din familia lor. Aceasta traditie era un mod relativ necostisitor pentru ca toata comunitatea sa se bucure de sarbatoare.

In teorie, oamenii puteau preveni sa fie pacaliti (trick) oferind copiilor sau celor care le sunau la usa costumati o mica atentie (treat) - bomboane, dulciuri, mere. Obiceiul costumelor de Halloween are radacini adanci in istorie, plecand de la vechii celti chinuiti de gerul iernii, pana la englezii care considerau ca in noaptea in care se deschid portile celor fara viata, nu pot iesi afara din casa decat costumati pentru a speria, la randul lor, fantomele.

SARBATORI RELIGIOASE 22 NOIEMBRIE 2021

Ortodoxe
Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia; Sf. Mc. Cicilia

Greco-catolice
Sf. ap. Filimon, Apfia şi Onisim; Sf. m. Cecilia, Valerian şi Tiburţiu

Romano-catolice
Sf. Cecilia, fc. m.


Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim şi Apfia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 22 noiembrie.

Ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, Filimon, Arhip şi Onisim l-au propovăduit pe Hristos cel mort şi înviat în diferite ţinuturi: Arhip şi Filimon în cetatea Colose din Frigia, iar Onisim la Roma, urmându-i Sfântului Apostol Pavel.

Lui Filimon, soţiei acestuia, Apfia, şi lui Arhip, li se adresează Sfântul Pavel în Epistola către Filimon: "(...) iubitului Filimon, împreună-lucrător cu noi, şi surorii Apfia, şi lui Arhip, cel împreună-oştean cu noi, şi Bisericii din casa ta (...) " (Filimon 1, 1-2).

Au avut cu toţii un sfârşit martiric, Filimon, Apfia şi Arhip fiind ucişi cu pietre în timpul împăratului Nero (54-68), iar lui Onisim i s-a tăiat capul în timpul lui Domiţian (81-96). (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

Sfanta Mucenita Ecaterina

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Sfanta Mucenita Ecaterina, fiica principelui Consta, a trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. Cunostea foarte bine limba greaca si limba latina si avea cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie.

Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Din cauza faptului ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor ei si alege sa primeasca Sfantul Botez.

In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de logodna, spunandu-i: "Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc".

In urmatoarea zi, Ecaterina ramane uimita cand vede inelul de logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba radical. De acum inainte incepe sa condamne cultul si miturile pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si chiar reuseste sa-i aduca la adevarata credinta.

Este silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani. Datorita iubirii sale fata de Hristos si a intelepciunii cu care a fost impodobita, Sfanta Mucenita a facut ca toti filosofii prezenti sa creada in Hristos si sa-L marturiseasca ca fiind Dumnezeu adevarat. Pentru acest lucru, toti acei intelepti au fost arsi in foc.

Pentru lupta sa impotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a taiat capul. Potrivit Sfintei Traditii, la taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte, iar ingerii au dus trupul Sfintei Ecaterina in Muntele Sinai, in locul in care Moise vazuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o manastire cu numele Sfintei Mucenite, Manastirea Sfanta Ecaterina.

Sfanta Ecaterina este si ocrotitoarea studentilor teologi din Bucuresti. Paraclisul din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" din Bucuresti poarta hramul "Sfanta Mucenita Ecaterina".

O particica din Moastele Sfintei Ecaterina se afla la Biserica Coltea din Bucuresti.

Ecaterina de Alexandria (calendarul catolic)

Ecaterina de Alexandria (n. 287 – d. 305, Alexandria) este, conform tradiției, o sfântă creștină și fecioară, care a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea în timpul împăratului roman Maxentius (306-312). Potrivit hagiografiei ei, ea a fost o prințesă și o studentă remarcabilă, care a devenit creștină în jurul vârstei de 14 ani, și a convertit sute de oameni la creștinism. A fost martirizată în jurul vârstei de 18 ani. La peste 1.100 de ani de la martiriul său, Ioana d'Arc a identificat-o pe Ecaterina ca fiind unul dintre sfinții care i-au apărut și au sfătuit-o.

Biserica Ortodoxă o venerează ca mare muceniță și o prăznuiește în ziua de 24 sau 25 noiembrie (în funcție de tradiția locală). În Biserica Catolică ea este venerată în mod tradițional ca fiind unul din cei Paisprezece sfinți ajutători. În 1969 Biserica Catolică a îndepărtat ziua ei de sărbătoare din calendarul general romano-catolic. Cu toate acestea, ea a continuat să fie comemorată în Martirologiul Roman la 25 noiembrie. În 2002 sărbătoarea ei a fost restaurată în calendarul romano-catolic ca zi memorială opțională.

Potrivit narațiunii tradiționale, Ecaterina a fost fiica lui Constus, guvernatorul Alexandriei din Egipt în timpul domniei împăratului Maximian (305-313). De la o vârstă fragedă ea s-a dedicat studiului. O viziune a Maicii Domnului și a Pruncului Iisus a convins-o să devină creștină. Când persecuțiile au început în vremea lui Maxentius, ea a mers la împărat și l-a mustrat pentru cruzimea sa. Împăratul a chemat cincizeci dintre cei mai buni filosofii păgâni și oratori pentru disputa cu ea, în speranța că aceștia vor respinge argumentele sale pro-creștine, dar Ecaterina a câștigat dezbaterea. Mai mulți dintre adversarii ei, cuceriți de elocvența sa, s-au declarat creștini și au fost laolaltă pedepsiți cu moartea.

Căsătoria mistică a Ecaterinei de Alexandria cu copilul Iisus
După ce a primit botezul, Ecaterina ar fi rugat-o pe Sf.Maria să i-l arate pe Iisus. Maria i-ar fi ascultat rugăciunea și i s-ar fi arătat, împreună cu fiul său, pe care l-a întrebat: „Acum este vrednică de tine?" „Da", a răspuns Iisus, „acum este cu adevărat frumoasă", și Maria a pus în degetul Ecaterinei un inel de aur. Aceasta este ceea ce se numește „Căsătoria mistică a Ecaterinei de Alexandria cu copilul Iisus".

Numeroși artiști au pictat scena legendară a căsătoriei mistice a Ecaterinei de Alexandria cu copilul Iisus" (Correggio, Fra Bartolomeo, Giovanni Antonio Bazzi, Hans Memling, Jusepe de Ribera, Lorenzo Lotto, Lorenzo Veneziano, Paolo Veronese, Piero di Cosimo, Sassoferrato ș.a.).

Tortura și martiriul

Ecaterina a fost apoi biciuită și închisă, timp în care peste 200 de oameni au venit să o vadă, inclusiv soția lui Maxentius, Valeria Maximilla; toți s-au convertit la creștinism și, ulterior, au fost martirizați. După eșecul suferit de împăratul Maxentius asupra Ecaterinei prin intermediul torturii, el a încercat să o câștige pe prințesă propunându-i căsătoria. Sfânta a refuzat, declarând că mirele ei este Iisus Hristos, căruia ea și-a consacrat virginitatea. Furios, împăratul a condamnat-o la moarte prin tragere pe o roată cu țepi, dar, la atingerea ei, roata s-a spulberat. În cele din urmă Maxențiu a decapitat-o.

Înmormântarea
O tradiție datând aproximativ din anii 800 spune că îngerii i-au dus trupul pe Muntele Sinai din Egipt, în locul în care, în anul 549, împăratul Bizanțului, Iustinian I, a ridicat ceea ce este acum Mănăstirea Sfânta Ecaterina (care are hramul Schimbarea la față).

Cel mai înalt vârf al Muntelui Sinai, cu altitudinea de 2.641 de metri, a fost numit Sfânta Ecaterina, și a fost cunoscut de-a lungul secolelor printre arabi ca Jebel Katerin.

Istoricitate

Donald Attwater respinge „legenda” Sfintei Ecaterina, invocând lipsa unei „dovezi pozitive că a existat vreodată în afara minții unui scriitor grec care a compus primul ceea ce el a dorit să fie pur și simplu o poveste de dragoste edificatoare.” Harold T. Davis confirmă că „cercetarea asiduă a reușit să o identifice pe Ecaterina cu un oarecare personaj istoric” și a teoretizat că Ecaterina a fost o invenție inspirată pentru a oferi o contrapartidă la povestea filozoafei care a trăit puțin mai târziu, păgâna Hypatia din Alexandria (c 350-370 - martie 415).

O altă variantă care ar fi inspirat apariția Sfintei Ecaterina vine de la scriitorul Eusebiu din Cezareea, care a scris în jurul anului 320, că împăratul i-a ordonat unei tinere femei creștine să vină la palatul său pentru a deveni amanta lui, iar atunci când aceasta a refuzat, el a pedepsit-o, după ce a alungat rudele ei și moșiile i-au fost confiscate. Deși Eusebiu nu dă numele femeii, ea a fost identificată cu Dorothea din Alexandria⁠(en).

Cea mai veche istorisire a vieții Sfintei Ecaterina apare la peste 500 de ani de la data tradițională a martiriului său, în menologium-ul atribuit împăratului Vasile I (866), deși descoperirea relicvelor ei de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, la poalele Muntelui Sinai a fost făcută la începutul anilor 800, lucru care, probabil, presupune un cult existent la acea dată (denumirea comună a mănăstirii s-a dezvoltat după descoperirea moaștelor). Mănăstirea a fost construită din ordinul împăratului Iustinian I (care a domnit între 527-565), incluzând și Capela Tufișului Arzând, construită din ordinul împărătesei Elena, mama lui Constantin cel Mare, pe locul în care se presupune că Moise a văzut rugul aprins; tufișul care crește aici este pretins a fi cel original. Aceasta este menționată, de asemenea, și drept Capela Sfintei Elena. Biserica principală a fost construită între 548 și 565, și mănăstirea a devenit un loc de pelerinaj major pentru adepții Ecaterinei, precum și pentru alte relicve și locuri sacre de acolo. Mănăstirea Sfânta Ecaterina supraviețuiește și este un depozit celebru de artă creștină timpurie, arhitectură și manuscrise iluminate care rămâne deschis pentru turiștii și oamenii de știință care o vizitează. Locul este sacru pentru creștinism și islam.

În cartea sa Cultul Sfintei Ecaterina din Alexandria în Europa medievală timpurie, Christine Walsh discută despre o „Ecaterină istorică” și conchide: „După cum am văzut, cultul Sfintei Ecaterina din Alexandria își are, probabil, originea în tradițiile orale din timpul persecuțiilor dioclețiene asupra creștinilor din Alexandria din secolul al IV-lea. Nu există nici o dovadă că Ecaterina a fost o figură istorică și, mai degrabă, ea ar fi putut fi un compozit trasat pe amintirea despre femeile persecutate pentru credința lor. Multe aspecte ale patimilor sale sunt în mod clar legendare și în conformitate cu bine-cunoscutul prototip hagiografic.”

Obiceiuri și tradiții

Sfânta Ecaterina este celebrată în special de către femeile care poartă numele sfintei și derivate ale acestuia: Cătălina, Catinca, Catrina, Caterina, Cati, Catina, Catița, Tincuța etc, dar și de cei cu numele Cătălin.

Sfânta Ecaterina este, în credința populară românească, sora Sfântului Nicolae. Ea îi poate apăra pe oamenii gospodari de boli și de nebunie. În această zi nu se lucrează, căci sfânta pedepsește pe cei care nu-i prăznuiesc ziua, trimițând foc asupra lor.

Focul are și acțiuni benefice. Flăcăii din sat aprindeau focuri pe dealuri și săreau peste acestea; astfel ajutau Soarele pentru a începe, încă o dată, urcușul lui pe boltă în căutarea verii. Focul trebuia aprins de feciori fie prin gospodăriile din sat, fie sus la stânile de hotar, acolo unde urmau să pășuneze animalele toată vara următoare. Indiferent de loc, datina impunea aprinderea focului folosind numai lemnul și o bucată de iască, fără cremene și fără chibrituri. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl dirijau spre grajdul vitelor pentru a le proteja de strigoi, care încearcă să le fure „mana”.

Din cele mai vechi timpuri se spunea, spre exemplu, că fetele nemăritate care posteau în ziua Sfintei Ecaterina urmau să își găsească sortitul. De asemenea, femeile măritate, dar care aveau probleme în căsnicie, posteau în această zi pentru ca soțul lor să se îndrepte.

În Franța, femeile nemăritate care au trecut de vârsta de 25 de ani, numite odinioară „caterinette”, sărbătoresc această zi într-un mod inedit. Acestea își trimit cadouri între ele, se felicită, iar prietenii le fac bonete în culorile galben (semnificând credința) și verde (semnificând înțelepciunea). Cele care primesc aceste bonete le poartă întreaga zi, participând chiar la parade special organizate.

Femeile singure din Marea Britanie serbează și ele această zi într-un mod deosebit, participând la parade ce se încheie cu focuri de artificii.