Rita Sahatçiu Ora (n. 26 noiembrie 1990, Priștina, RSF Iugoslavia) este o cântăreață, compozitoare și actriță britanică originară din Kosovo. Albumul său de debut, "Ora" (2012), a debutat pe poziția #1 în Marea Britanie, și conține single-urile number-one "R.I.P." și "How We Do (Party)". După ce a mai ajuns încă o dată pe poziția #1 în topuri cu piesa "Hot Right Now" în colaborare cu DJ Fresh, Ora a devenit artistul cu cele mai multe single-uri de poziția #1 în UK Singles Chart în 2012. În 2013 ea a fost nominalizată de trei ori la BRIT Awards. Primul single de pe cel de-al doilea său album, "I Will Never Let You Down", a debutat în topul UK Singles Chart în 2014, Ora devenind astfel a doua cântăreață solo britanică cu patru single-uri de poziția #1 în Marea Britanie, după Geri Halliwell.
Howard Andrew Williams (3 decembrie 1927 – 25 septembrie 2012) a fost un cântăreț american. El a înregistrat 43 de albume în cariera sa, dintre care 15 au fost certificate de aur și trei certificate de platină. De asemenea, a fost nominalizat la șase premii Grammy . A găzduit The Andy Williams Show , o emisiune de televiziune de varietăți, din 1962 până în 1971, împreună cu numeroase programe speciale TV. Spectacolul Andy Williams a câștigat trei premii Emmy. Teatrul Moon River din Branson, Missouri , poartă numele cântecului pentru care este cel mai cunoscut – „ Moon River ” al lui Johnny Mercer și Henry Mancini .„. A vândut peste 45 de milioane de discuri în întreaga lume, inclusiv peste 10 milioane de unități certificate în Statele Unite. Williams a fost activ în industria muzicală timp de peste 70 de ani până la moartea sa în 2012.
John Michael Osbourne (n. 3 decembrie 1948, în Birmingham), cunoscut ca Ozzy Osbourne, este un cântăreț de heavy metal, compozitor, actor și cantautor englez. A fost vocalistul și fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute formații de heavy metal din toate timpurile, Black Sabbath. Ulterior a avut parte de o carieră solo de succes, alături de chitariști extraordinari precum Randy Rhoads sau Zakk Wylde. În ianuarie 2020 a fost diagnosticat cu boala Parkinson.
James Douglas „Jim” Morrison (n. 8 decembrie 1943, Florida – d. 3 iulie 1971, Paris) a fost un cântăreț, compozitor și textier american, solistul vocal și liderul formației rock psihedelice The Doors. A studiat cinematografia la universitatea UCLA.
Cine a fost tânărul care a făcut o virtute din rebeliune, abuz de droguri și alcool și a sfârșit la numai 27 de ani lăsând moștenire o capodoperă muzicală? Cunoscut pentru dependența de droguri și alcool, dar și pentru comportamentul său scandalos, în 1971, Jim Morrison a părăsit The Doors pentru a se dedica scrisului de poezii și s-a mutat la Paris, unde se presupune că a murit de infarct, la vârsta de 27 de ani.
im Morrison a fost și rămâne o legendă vie a rock-ului, chiar și la aproape 50 de ani după moartea sa. Viața lui Jim Morrison a fost, după unii, un miracol dedicat creației, după alții o irosire a talentului din cauza viciilor și a tulburărilor psihice.
Jim Morrison și-a început viața în Melbourne, Florida, unde a copilărit și a creat până la vârsta adolescenței. A studiat cinematografia la UCLA, unde i-a cunoscut pe cei ce aveau să devină membrii formației The Doors, o trupă iconică ce a rămas în conștiința oamenilor cu hituri precum „Light My fire”, „Hello, I Love You” sau „Riders on the Storm”.
Cunoscut pentru dependența de droguri și alcool, dar și pentru comportamentul său scandalos, în 1971, Jim Morrison a părăsit The Doors pentru a se dedica scrisului de poezii și s-a mutat la Paris, unde se presupune că a murit de infarct, la vârsta de 27 de ani. Însă, controversele legate de viața lui Jim Morrison sunt foarte multe, dar ceea ce a rămas este creația lui muzicală, o adevărată capodoperă a muzicii rock.
Viața și familia lui Jim Morrison
Scriitorul și compozitorul Jim Morrison s-a născut sub numele James Douglas Morrison, pe data de 8 decembrie 1943, în Melbourne, Florida. Mama lui, Clara Clarke Morrison era casnică, iar tatăl lui, George Stephen Morrison, a fost aviator naval, ce a ajuns la rangul de amiral. George Morrison a fost comandantul forțelor navale americane la bordul flagship-ului USS Bon Homme Richard în timpul incidentului din 1964 din Golful Tonkin, incident ce a dus la izbucnirea războiului din Vietnam.
Amiralul Morrison era de asemenea un pianist foarte talentat căruia îi plăcea să cânte pentru prieteni la petrecerile de familie. Fratele mai mic al lui Jim Morrison, Andy, își amintea: „Întotdeauna se aduna o mulțime de oameni lângă pian, unde tata cânta melodii populare pe care le învăța după ureche”.
În anii copilăriei, Jim Morrison este un puști extrem de inteligent și foarte conștiincios, cu rezultate excelente la școală și cu un interes special pentru lectură, scris și desen.
Prima experiență traumatizantă din viața lui Jim Morrison a apărut când el avea numai cinci ani, în timpul unei excursii cu mașina, împreună cu familia lui, prin deșertul New Mexico.
Un camion plin cu muncitori indieni, a fost implicat într-un accident teribil, în urma lui rămânând o mulțime de cadavre și corpuri mutilate de-a lungul autostrăzii.
Morrison memora astfel incidentul: „tot ce am văzut era o pictură roșie, caraghioasă și oameni care zăceau pe jos, însă știam că ceva s-a întâmplat, deoarece puteam să sap printre vibrațiile celor din jurul meu. M-am uitat la părinții mei și brusc mi-am dat seama că nici ei nu știau mai mult decât mine. A fost pentru prima dată când am gustat senzația de frică”.
Deși familia lui Jim Morrison a sugerat tot timpul că băiatul a exagerat incidentul, se pare că acesta a lăsat o amprentă profundă asupra psihicului său, lucru evidențiat prin versurile melodiei „Peace Frog”: „Indians scattered on dawn’s highway bleeding/ Ghosts crowd the young child’s fragile eggshell mind”.
Rebeliunea adolescenței în viața lui Jim Morrison
În copilărie, Jim Morrison se muta adesea cu familia sa, dintr-un loc în altul, din cauza serviciului militar al tatălui său, prima dată din Florida în California și apoi în Alexandria, Virginia, unde a urmat liceul George Washington.
În adolescență a început să se răzvrătească împotriva disciplinei stricte a tatălui său, descoperind alcoolul și femeile ca metodă de a zdrobi formele de autoritate părintești. „Într-o zi i-a spus profesoarei că a suferit o intervenție pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale și apoi a ieșit din clasă”, povestea sora lui, Anne. Cu toate acestea, Morrison a rămas un cititor feroce, un scriitor înfocat și un elev foarte bun. La absolvirea liceului, în 1961, le-a cerut părinților să-i cumpere cadou operele complete ale lui Nietzsche.
După absolvire, Morrison s-a întors în statul natal, Florida și s-a înscris la Universitatea de stat. După un an a decis să se transfere la University of California din Los Angeles pentru a studia cinematografia. Deoarece cinematografia era o disciplină relativ nouă, fără o autoritate prestabilită, a reprezentat o atracție deosebită pentru Morrison: „Nu erau experți în domeniu și astfel, în mod teoretic, fiecare student știa aproape tot ce știa și profesorul”, explica Jim interesul său pentru studiul cinematografiei.
De asemenea, tot la UCLA a început să arate un interes tot mai mare pentru poezie, devorând lucrările romantice ale lui William Blake, sau versurile contemporanilor Allen Ginsberg sau Jack Kerouac, în timp ce compunea propriile poezii. Jim Morrison și-a pierdut repede interesul pentru studiul filmului și cu mare plăcere ar fi renunțat la școală dacă nu era teama că ar putea fi trimis să lupte în războiul din Vietnam. A absolvit UCLA în 1965 doar pentru că, așa cum singur spunea „Nu am vrut să merg în armată și nu voiam să muncesc – iar acesta este afurisitul adevăr”.
The Doors în viața lui Jim Morrison
În 1965 Jim Morrison s-a alăturat unui grup de tineri format din pianistul de muzică clasică, Ray Manzarek, chitaristul Robbie Krieger și toboșarul John Densmore. Împreună au format o trupă, The Doors. Cu Morrison ca vocalist, Elektra Records a semnat un contract pe un an de zile cu The Doors, iar în ianuarie 1967 trupa a lansat albumul de debut. Primul single semnat The Doors a fost „Break on Trough (To The Other Side)” care a înregistrat un succes modest. Al doilea single, „Light my Fire” a catapultat trupa pe primele scene ale muzicii rock din lume, ajungând cântecul numărul 1 în top Billboard. The Doors și, în special Jim Morrison au devenit faimoși spre sfârșitul anului respectiv când au cântat live la The Ed Sullivan Show.
Din cauza faptului că era evident că melodia făcea referință la consumul de droguri, Morrison a fost de acord să nu cânte versul „girl we couldn’t get much higher” în direct, dar în momentul în care camera s-a mutat, și-a uitat promisiunea și a cântat versul, cimentându-și astfel rolul de erou rebel al rock-ului. „Light my Fire” rămâne în continuare cel mai popular cântec al trupei The Doors.
Combinând versurile întunecate poetice ale lui Morrison și prezența scenică înfăptuită cu marca unică și eclectică a muzicii psihedelice a trupei, Doors a lansat o serie de albume și melodii în următorii câțiva ani.
De-a lungul scurtei istorii a trupei în lumea muzicală, viața privată a lui Jim Morrison și personalitatea publică au evadat rapid din control. Alcoolismul și adicția de droguri s-au înrăutățit, lucru ce a condus la izbucniri violente și profane în timpul concertelor, ce au provocat reacția polițiștilor și a proprietarilor de cluburi din întreaga țară.
Perioada tumultoasă din viața lui Jim Morrison și moartea unei legende
Morrison și-a petrecut aproape toată viața sa de adult alături de o femeie pe nume Pamela Courson și, deși s-a căsătorit foarte repede cu o jurnalistă din domeniul muzical, Patricia Kennealy în cadrul unei ceremonii celtice păgâne, în 1970, el i-a lăsat prin testament toată averea sa lui Courson. (Ea a fost considerată soția sa de drept comun, până la moartea sa).
Cu toate acestea, în timpul relațiilor pe care le-a avut atât cu Courson, cât și cu Kennealy, Morrison a rămas un afemeiat infam.
Consumul de droguri, temperamentul violent și infidelitatea au culminat într-un dezastru ce s-a petrecut în New Haven, Connecticut, în noaptea de 9 decembrie 1967.
Morrison era drogat, beat și alături de o femeie în culise, înaintea unui concert, când a fost surprins de un polițist care le-a spus să plece de acolo. Jim Morrison a sărit la bătaie, însă incidentul s-a terminat rapid, polițistul aplanându-l cu scuze. Câteva minute mai târziu, pe scenă, în timpul concertului, Morrison a început să povestească despre „un om mic și albastru, un porc mic albastru” și le-a spus fanilor că și ei pot ajunge victime ale poliției. A fost arestat direct pe scenă, sub acuzația de comportament indecent în public și incitare la violență. În 1970 a fost din nou arestat tot pentru comportament indecent, însă arestările erau ceva cu care el se obișnuise încă din adolescență.
În încercarea de a restabili ordinea în viața sa, Morrison a decis să se despartă o perioadă de trupa The Doors, în primăvara anului 1971 și să se mute la Paris împreună cu Courson. Însă dependența de droguri și depresia nu l-au părăsit nici aici. Pe 3 iulie 1971, Courson l-a găsit pe Jim Morrison mort, în cada din baia apartamentului în care locuiau, aparent din cauza unui infarct. Deoarece oficialitățile franceze nu au descoperit nici o dovadă a unei morți suspecte, nu s-a efectuat o autopsie, lucru care a deschis un drum nesfârșit de speculații și teorii ale conspirației legate de moartea sa.
În 2007, un patron de club din Paris, Sam Bernett, a publicat o carte în care scria că Morrison a murit din cauza unei supradoze de heroină în clubul său de noapte. Cineva l-a luat pe brațe și l-a dus în apartamentul în care locuia, l-a așezat în cadă, totul pentru a acoperi cauza reală a morții.
Jim Morrison a fost înmormântat în faimosul cimitir Pere Lachaise din Paris, iar mormântul său reprezintă și azi una dintre cele mai importante destinații turistice. Avea numai 27 de ani când a murit.
Personificat de actorul Val Kilmer în filmul biografic The Doors (1991), Jim Morrison rămâne unul dintre cei mai misterioși și legendari cântăreți de rock ai tuturor timpurilor. Odele lui elocvente pentru rebeliune, stabilite în muzica The Doors, au inspirat o generație întreagă de tineri cu probleme care și-au putut articula emoțiile în versurile lui Morrison.
Nicu Vladimir (n. 8 decembrie 1950 – d. 10 octombrie 1995) a fost un cântăreț de muzică folk din România.
Absolvent al Institutului de arte plastice din București, secția pictură. Membru, pentru o scurtă perioadă, a cenaclului Flacăra. Participant la Festivalul folk din Sighișoara din 1974. În iulie 2007, la Vama Veche, a avut loc o gală folk „in memoriam Nicu Vladimir”.
În 2010 a fost publicată o carte+CD intitulată „Lucrătorul ostenit” (îngrijită de Daniel-Silvian și Petre Emil Kindlein, ed. Blumenthal).
Grupul Pasărea Colibri a înregistrat cântecul lui „Ce de lupi se înconjoară” pe albumul Cântece de bivuac.
A fost căsătorit cu Anda (care ulterior s-a căsătorit cu Florian Pittiș).
"...de-atâta timp murim în şoaptă cu gândul răstignit în gât, visând că s-ar deschide-o poartă în care să-şi dea foc un sfânt...
să spună el ce-avem pe suflet, şi doare ca un cuţit frânt să ardă el până la urlet, şi să-l iubim demitizând...
de-atâta timp prăsim şopârle, şi-n amurgu' ăsta ochi apun musteşte-o spaimă gri în urme, şi-n sângele unui meci nul...
că de-am văzut şezum şi plânsum, ...cu lacrimi limpezi, de nebun c-un arc voltaic destrămat în pumn, şi codul drumului e-n fum (şi-i fum)...
vai, vai, vai ...aici lumina albă zace, destrăbălându-se-ntr-un curcubeu şi fiecare, fiecare-şi ia ce-i place, şi fiecare zbiară: eu Eu EU!!!...
de-atâtea ori sporind în cale numărul umbrei, te-am aflat am întrebat presimţi vreo zare?!? ţi-a fost răspunsul: "bla bla blaaaa"
şi cerul către cer se-ntoarce, şi cade... lutul către lut şi orice punte se desface sub tâmpla celui surdo-mut...
vai vai vai - aici lumina albă zace, destrăbălându-se-ntr-un curcubeu şi fiecare, fiecare-şi ia ce-i place, şi fiecare zbiară: eu Eu EU !!!..."
punte scurtcircuitată Versuri si Muzica: Nicu Vladimir
"După fostul meu coleg de grădiniță Daniel Turcea, Nicu Vladimir a fost a doua ființă de o puritate uluitoare pe care viața mi-a scos-o în cale.
Ușa pe care ieșea în lume avea lipită pe ea: „Mie îmi pasă!”. A trăit sub acest imperativ moral. A murit la fel — păsându-i de ceilalți, nu de el.
Simțind că rostul lui inițial se schimbă, părăseam Cenaclul Flacăra după numai doi ani. Singurii care mi-au dat dreptate au fost el și Mircea Florian.
Vladimir (așa semna — „Vladimir Nicu”) avea să se despartă și el (sau să fie despărțit) de Cenaclul al cărui rost începea să fie deturnat, „la comandă clară”, cum avea să declare.
Prietenii mei de-o viață — Ancuța (Anda Călugăreanu), Tufi (Dan Tufaru), Moțu (Florian Pittiș) și mulți alții au rămas acolo. Opțiunile diferite nu au distrus prietenia noastră.
Ajuns în America, după un detur prin RFG, Vladimir m-a contactat. Ultima scrisoare de la el este din 27 decembrie 1989 și începe prin „Christos a-nviat!” În decembrie!?!
„În chiar ziua de Crăciun românii nu celebrează ci chiar TRĂIESC PAȘTELE: Christos în noi a-nviat!” Ci lumea nu poate decât să răspundă, «Adevărat a-nviat!»”
Chiar înviase în noi Christos în decembrie 1989?
După semnătură, în scrisorile pe care le trimitea înainte de a pleca din România prietenilor săi răspândiți în lume, indica „din Armageddon”.
Văzând în Crăciunul lui 1989 o extraordinară Înviere, îmi scria că s-a hotărât să se întoarcă în fostul Armageddon. Un „strop de înger” care se înșela.
„Pt. că viața mea nu mai are niciun înțeles altundeva decît acasă,-n țara mea încă mustind de sînge, alături de ai mei — familie și prieteni și toți ceilalți alături de care n-am putut fi decât cu gândul în timp ce-mi încleștam unghiile-n carne în fața televizorului sau lipit ore întregi de telefon…”
S-a întors sub semnul acelui imperativ moral „Mie îmi pasă!”. Nu sunt sigur dacă României postdecembriste i-a păsat de Vladimir Nicu/Nicu Vladimir cu mult mai mult decât îi păsase celei predecembriste. Armageddonul nu dispare cu una, cu două.
Un ulcer perforat (1982) și un infarct (1986) lăsaseră urme adânci. Se stingea (poet, compozitor, pictor) în 1995, la 45 de ani. Mă uit la fotografii și nu mi-l pot închipui bătrân. Îngerii, chiar în stropi, nu îmbătrânesc niciodată.
În 1993, pe când conduceam birourile unei fundații americane în România și Republica Moldova, una dintre secretare mi-a dat un bilet cu un număr de telefon, spunându-mi, cam stânjenită: „V-a căutat un domn Nicu. Ăăă… Nicu… Vladimir. M-a rugat să vă transmit că e ceva de suflet…”
Cum să nu fii stânjenit, chiar și în 1993, când transmiți șefului „că e ceva de suflet”? Am sunat, dar nu a răspuns nimeni.
L-am sunat și pe Moțu Pittiș — tot în zadar. Am bănuit că sunt amândoi undeva pentru un concert „de suflet”. Ce nu aveam cum să bănuiesc era că ratasem ultima șansă de a-l revedea pe Vladimir.
Ascult, din când în când, baladele lui. Calitatea înregistrărilor nu e grozavă, timpul apasă greu pe banda de magnetofon — Drum de rouă, Colind, Drumule, Fumule, Ce de lupi se înconjoară și mă trezesc fredonând:
Ștefan Hrușcă (n. 8 decembrie 1957, Ieud, Maramureș) este un interpret român din Maramureș de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, până în 1984 a susținut peste 1000 de spectacole împreună cu cenaclul. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada.
José Fernando Emilio „Fher” Olvera Sierra (născut la 8 decembrie 1959) este un muzician, cântăreț și compozitor rock mexican, cel mai bine cunoscut ca chitaristul secundar, compozitorul și solistul trupei rock mexicane Maná , cea mai de succes trupă din America Latină din toate timpurile, cu peste 40 de milioane de albume vândute în întreaga lume.
Olvera a studiat Comunicații la Universidad del Valle de Atemajac situată în orașul Guadalajara, Jalisco, México (UNIVA). A colaborat cu alți muzicieni celebri precum Rubén Blades , Carlos Santana , Pablo Milanés , Luciano Pavarotti , Shakira , Zucchero , Miguel Ríos , Miguel Bosé , Juan Luis Guerra și Mabel Vázquez, printre alții.
Sinéad Marie Bernadette O'Connor (n. 8 decembrie 1966, Dublin) este o cântăreață irlandeză. S-a făcut remarcată atât datorită calităților sale artistice cât și declarațiilor polemice și a extravaganței. Are în palmares un premiu Grammy.
O’Connor degajă o familiaritate tandră, grație zâmbetului ei serafic, gurii ei slobode, dar și faptului că posedă unul dintre cele mai iconice chipuri din cultura pop, cu capul ei ras. Dacă ai auzit de ea, știi clar două lucruri: celebrul video close-up în care interpretează versiunea personală a piesei lui Prince “Nothing Compares 2 U.” și scena de la SNL în care rupe fotografia papei în semn de protest față de cazurile de abuzuri sexuale din interiorul bisericii catolice, moment care i-ar fi ucis cariera.
Narațiunea promovată de presa mainstream spune că vedeta pop Sinead O’Connor a luat-o razna în 1992, după ce a rupt fotografia papei în celebra emisiune “Saturday Night Live.” Dar dacă exact opusul este valabil? Dacă Sinead abia atunci s-a regăsit pe sine?, se întreabă New York Times care a stat de vorbă cu starul pop, cu ocazia lansării memoriilor sale ”Rememberings” O’Connor degajă o familiaritate tandră, grație zâmbetului ei serafic, gurii ei slobode, dar și faptului că posedă unul dintre cele mai iconice chipuri din cultura pop, cu capul ei ras. Dacă ai auzit de ea, știi clar două lucruri: celebrul video close-up în care interpretează versiunea personală a piesei lui Prince “Nothing Compares 2 U.” și scena de la SNL în care rupe fotografia papei în semn de protest față de cazurile de abuzuri sexuale din interiorul bisericii catolice, moment care i-ar fi ucis cariera.
Însă, așa cum scrie New York Times, O’Connor, care stârnea vălvă în 2018 când anunța că s-a convertit la islam, nu vede lucrurile la fel. În memoriile sale, “Remembering”, ea relatează povestea din propria perspectivă.
“Mass media m-a convertit într-o nebună pentru simplul fapt că nu mă comportam așa cum ar trebui să se comporte o vedetă pop. Am impresia că a fi vedetă pop e ca și cum ai fi prizonier într-un fel de închisoare. Trebuie să fii fată cuminte”, spune Sinead O’Connor. Și e clar că ea nu este.
Memoriile sale vin într-un context în care, la nivelul culturii populare, pare să aibă loc un fel de reevaluare a vechilor judecăți. Declarațiile sale din emisiunea “SNL” au o notă mult mai personală decât se crede. În cartea sa, Sinead detaliază modul în care mama sa o abuza fizic în copilărie.
Timpul a dovedit că acuzațiile sale la adresa bisericii catolice erau îndreptățite, ar spune unii, fiindcă a urmat o serie de dezvăluiri și scandaluri care au zguduit Vaticanul și l-au obligat să ia atitudine. Însă modul excesiv în care a reacționat O’Connor nu are legătură neapărat cu a avea sau nu dreptate. Era legat mai mult de ce fel de provocări acceptăm din partea femeilor din lumea muzicii, notează cotidianul american.
"Nu pentru că eram celebră sau ceva, ci pentru simplul fapt că eram o ființă umană aveam dreptul de a spune ceea ce simțeam”, mărturisește Sinead O’Connor, cu țigara pe care o poartă mai mereu între degete.
Pandemia a trăit-o singură, retrasă într-un sat irlandez din zona muntoasă, uitându-se la știrile CNN și la showuri despre crime.
“Sunt norocoasă pentru că mă simt bine în propria mea companie”, spune ea.
Cartea este povestea vieții sale: de la trauma de a crește într-o familie destrămată, la primii ani în lumea muzicii din Dublin și primele apariții pe scenă, aventurile și rătăcirile sale în lumea sexului, a drogurilor și a rock'n'roll-ului, împlinirea pe care a simțit-o devenind mamă, căutările sale spirituale și, dincolo de toate, durabila ei pasiune pentru muzică.
Onika Tanya Maraj (n. 8 decembrie 1982, Port of Spain, Trinidad și Tobago), cunoscută după numele de scenă Nicki Minaj, este o rapperiță, cântăreață, compozitoare și actriță americană originară din Trinidad Tobago. Ea a debutat în anul 2007 cu mai multe mixtape-uri. Încă de mică a iubit actoria și muzica, a cântat la clarinet și a jucat în mai multe piese de teatru, unde a și câștigat. În anul 2010 lansează primul său album numit Pink Friday, care a numit-o noua regină a muzicii hip-hop/rap. Discul s-a bucurat de succes critic și comercial, iar unele publicații aveau să o numească pe Minaj „Noua regină a muzicii hip-hop”.
8 decembrie 1980 – A decedat John Lennon, membru al trupei The Beatles
Născut și crescut în Liverpool, Lennon a fost implicat în „mania skiffle”, un stil de muzică cu influențe de jazz, blues, folk și country music. Prima lui trupă, numită The Quarrymen, a evoluat în The Beatles în 1960. Pe măsură ce trupa ce dezintegra spre sfârșitul deceniului, Lennon s-a implicat într-o carieră solo, în care a produs legendarele sale albume: "John Lennon/Plastic Ono band” și Imagine, și de asemenea cântece renumite precum "Give Peace a Chance” și "Imagine”. John Lennon s-a retras din domeniul muzical în 1975, pentru a fi aproape de familia sa, dar s-a relansat în 1980, cu un album numit Double Fantasy. El a fost ucis la trei săptămâni după lansarea acestuia.
Lennon era o natură rebelă și avea un spirit acerb în muzica sa, în compozițiile sale, în desenele, în filmele și în interviurile sale, devenind de asemenea controversat din cauza părerilor sale politice. S-a mutat în New York în 1971, unde critica sa asupra războiului din Vietnam l-a determinat pe Richard Nixon la lungi încercări să îl deporteze, în timp ce cântecele sale au fost preluate ca imnuri în mișcarea anti-război.
Până în 2010, circa 14 milioane de albume ale lui se vânduseră în întreaga lume, iar ca compozitor și interpret a fost de 27 de ori pe locul 1 în US Hot 100. În 2002, BBC l-a votat al optulea din cei mai mari 100 de britanici, iar în 2008 revista Rolling Stone l-a votat al cincilea din cei mai mari cântăreți al tuturor timpurilor. După moartea sa, a fost inclus în Songwriters Hall of Fame (în 1987), și în Rock and Roll Hall of Fame (în 1994).
Acasa