Un nou nume din familia mare și referențială pentru muzică a Radio-ului național: ȘERBAN GEORGESCU (5 aprilie 1952 – 4 martie 2007, București). Compozitor și realizator de programe și emisiuni radiofonice.
Provenea dintr-o familie de medici cu renume, dar a ales muzica, urmând Liceul de specialitate din București, apoi Conservatorul Ciprian Porumbescu (1965-1970) unde a studiat cu Dan Constantinescu – compoziție, Mircea Chiriac – armonie, Victor Giuleanu, teorie, solfegiu, Liviu Comes – contrapunct. A cântat și în formația Lotus. Mai avea o pasiune (ascunsă, dezvăluită mie de către Titus Andrei: mecanica! Putea dezasambla un motor pentru a-l recompune la loc, în stare de funcționare!).
A intrat în Radio-ul național (1975) în secția creație-repertoriu. Cunoștințele sale muzicale, aprofundate, solide, îi îndreptățeau prezența în această importantă secție, condusă de compozitorul-unicat Mihai Moldovan. A devenit apoi realizator de programe și emisiuni muzicale în redacția de muzică ușoară a radio-ului național.
Începuse să scrie muzică ușoară încă din 1968. A fost cântat mai întîi de Carmen Rădulescu apoi de Mădălina Manole – fata cu părul de foc, care i-a devenit și soție. Preferații săi în materie de poetică au fost Dan Verona dar mai ales George Țărnea. Ca și în domeniul motoarelor, Șerban Georgescu era pretențios și la traspunerea cuvintelor în vers.
Profesional, componistic, îl alătur lui Marcel Dragomir în privința desfășurării fluxului melodic – viu, antrenant dar nu lipsit de sensibilitate. Mai înainte de toate, privind popularitatea, accesibilitatea melodică; demersuri care l-au propulsat în atenția și aprecierea publicului, a caselor de discuri, a juriilor concursurilor – multe, la care a participat fiind răsplătit cu distincții (Șlagăre în devenire, Concursul de dans de la Costinești, Melodii ’85, Melodii ’86 ș.a.).
În calitate de realizator de programe și emisiuni ale Redacției de muzică ușoară a Radio-ului național s-a remarcat prin bun gust în selectarea și, important, prin alăturarea pieselor (respectând compatibilitatea tonală a succesiunilor). Era prezent și la populara – altădată, emisiune La microfon melodia preferată, răspunzând cu tact și respect solicitărilor ascultătorilor. Se simțea educația aleasă primită în familie și în timbrul vocii (frumoasă, amplă cu armonice grave) şi în rostirea cuvintelor. Era de aceea iubit și de ascultători, și de colegi. Iar emisiunea pe care o realiza duminică de duminică către prânz alături de Gabriela Scraba, program dedicat șlagărelor, releva și o altă calitate a sa deloc de neglijat: respectul față de creația confraților. De altfel, după una dintre aceste emisiuni, într-o nefastă dată de 4 martie, mergând acasă, nu s-a simțit bine. A doua zi nu mai era printre noi…
Pharrell Williams (n. 5 aprilie 1973) este un producător, interpret, rapper, cântăreț, compozitor, antreprenor și skateboarder american. A făcut parte din duoul The Neptunes, unde, alături de Chad Hugo, a produs muzică pop, hip hop și R&B. De asemenea, este vocalistul și toboșarul formației funk-rock, N*E*R*D. Albumul de debut, Frontin a fost lansat în 2003, iar al doilea album, In My Mind a fost lansat în 2006.
Viața lui Kurt Cobain, (n. 20 februarie 1967 - d. 5 aprilie 1994) legenda grunge rock-ului: de la puștiul ce a renunțat la școală și a ajuns să doarmă sub pod, la talentul incontestabil ucis de dependența de droguri
Nirvana a fost una dintre trupele emblematice ale anilor ’90, iar Kurt Cobain un idol al adolescenților din acea perioadă și unul dintre cei mai influenți artiști ai curentului grunge-rock. “Smells like teen spirt”, “The man who sold the word” sau “About a girl” sunt piesele ascultate pe repetat de fanii acestui curent muzical. Viața lui Kurt Cobain nu a însemnat doar muzică bună, ci o luptă continuă cu depresia și durerea, pe care a încercat să le combată cu droguri. Dependența de heroină l-a costat viață. Nici relația cu soția sa nu l-a ajutat prea tare, Courtney Love fiind și ea dependentă. Ba chiar au fost mulți cei care au dat vina pe ea pentru sfârșitul tragic al lui Cobain. Este cunoscut faptul că cei doi se drogau împreună. Mai mult, Love a spus că a consumat heroină și în sarcină.
După ani de zile de dureri severe de stomac, nediagnosticate, mai multe încercări de sinucidere, după cum a mărturisit soția ea, Kurt Cobain s-a împuscat în cap în aprilie 1994. Trupul său a fost găsit peste câteva zile.
Viața lui Kurt Cobain: un talent răpus de droguri Kurt Cobain s-a născut într-o orășel izolat din Statele Unite – Aberdeen, Washington. Părinții lui au divorțat pe când avea numai opt ani, lucru care a avut efecte dezastruoase asupra psihicului său. “O urăsc pe mama, îl urăsc pe tata, tata o uraște pe mama, mama îl uraște pe tata, pur și simplu îți vine să fii trist” – ar fi scris copilul Kurt pe pereții din camera sa. De fapt, copilăria sa a fost una plină de ură- ura wrestlingul, pe care tatăl său îl obliga să îl practice, ura școala, ura orașul în care trăia.
Viața lui Kurt Cobain: nu a terminat liceul și a ajuns să trăiască sub un pod
Kurt a rămas cu tatăl său, însă după ce acesta s-a recăsătorit, s-a mutat împreună cu mama sa și noul soț. Înșelată de partener, femeia l-a amenințat cu un pistol, după care a aruncat întreagă colecție de arme a bărbatului în râul din apropiere. Kurt a observat toate astea de la fereastra dormitorului său. Mai târziu în aceeași zi, bărbatul a scos armele din râu, le-a vândut și i-a cumpărat lui Cobain primul sau amplificator din banii obținuți. Deja avea o chitară pe care tatăl său i-o făcuse cadou când împlinise 14 ani.
Viața lui Kurt Cobain: a început să experimenteze droguri încă din liceu
În vreme ce învață primele acorduri muzicale, a experimentat și marijuana, ca mulți adolescenți americani în vremea aia. În timpul liceului, devenise un obicei să fie sub influența acestui drog.
Cu două săptămâni înainte de absolvirea liceului, Cobain a renunțat la studii, dându-și seama că nu are șanse să promoveze. Somat de mama sa să își caute un job, altfel îl dă afara din casă, Cobain a fost nevoit să apeleze la prieteni, că să nu ajungă în strada. Artistul a mărturisit că au fost zile în care a dormit sub un pod, experiență care a inspirat cântecul „Something in the Way”.
A renunțat o perioadă la droguri pentru a trece un examen pentru admiterea în flotele navale americane, însă și-a dat seama că nu asta își dorește să facă. În schimb, a lucrat o vreme că îngrijitor, perioadă în care colegii săi l-au învățat cum să fure rețete pentru anumite medicamente, cum ar fi codeină și Vicodin, folosite pentru calmarea durerilor foarte puternice.
Viața lui Kurt Cobain – un artist rebel, care nu voia să se conformeze regulilor
Înainte de a face parte din una din cele mai legendare trupe grunge rock, Kurt Cobain a mai cântat în formații mai puțin cunoscute – Fecal Matter și Brown Towel. În 1988, Kurt Cobain, împreună cu Dave Grohl și Krist Novoselic au lansat primul lor album împreună, sub denumirea de Nirvana, începând și primele turnee în America și Europa.
În toată aceasta perioadă, artistul a suferit de dureri crunte de stomac, ale căror cauze medicii nu le puteau găsi. Faptul că în turnee se droga și consuma foarte mult alcool agrava problema. Începuse să consume heroină pentru că el credea ca ii calmează durerile.
În 1991, Nirvana a lansat albumul “Nevermind”, care a ajuns în Top 10 în State, iar piesa “Smells Like Teen Spirit” era difuzată în “heavy rotation” la radio și MTV. Kurt Cobain și trupa sa făceau furori în clasamentele modiale, însă celebritatea nu era pe gustul artistului. Ura evenimentele de promovare, refuza interviuri sau apariții la tv. Când “Nevermind” a ajuns pe locul 1 în SUA, a refuzat să mai meargă cu trupa într-un nou turneu de promovare. Al treilea album am trupei, In Utero, deși avea un stil necomercial, s-a bucurat de un mare succes.
Kurt Cobain și Courtney Love – cuplul scandalos din lumea rockului
Kurt Cobain a cunoscut “marea dragoste” din viața sa – pe controversata Courtney Love, într-un bar de noapte, în 1991. Deși inițial i-a ignorant avansurile, Cobain a fost atras de cântăreață, mai ales că aveau un mare interes comun – drogurile. La numai un an după ce s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit pe plaja Waikiki din Hawaii: ea a purtat o rochie albă de satin care i-a aparținut actriței Frances Farmer, una dintre preferatele lui Cobain. El a venit în pijamale, pentru că “i-a fost prea lene să se îmbrace în costum”. Opt oameni au participat la ceremonie. Love era deja însărcinată: fiica lor, Frances Bean Cobain, s-a născut pe 18 august 1992.
Viața lui Kurt Cobain: soția sa se droga în timp ce era însărcinată
Într-un interviu pentru Vanity Fair, Courtney Love a mărturisit că a folosit heroină în timpul sarcinii, susținând că nu știa că este însărcinată. Deși artista a negat apoi aceasta declarație, spunând că cei de la revistă i-au reinterpretat cuvintele, declarația ei a stârnit vâlvă în presa momentului. Deși cuplul a fost mereu în atenția tabloidelor, după această declarație au început să fie vânați non stop de paparazzi. Oficialii de la Protecția Copilului i-au chemat în instanță, pentru a demonstra că nu sunt buni părinți.
Viața lui Kurt Cobain: o viață plina de durere, “calmata” cu multe droguri și alcool
Aproape întreagă viață Kurt Cobain a suferit de bronșită cronică și o durere intensa de stomac, rămasă nediagnosticata. A experimentat toate drogurile posibile, ajungând, în final, dependent de heroină. În combinație cu alcool, îl făcea să uite de durerea cruntă de stomac. Însă se afla într-o continuă stare de depresie. Evident, consumul intens de droguri îi afecta și cariera. În timpul unei ședințe foto, a adormit de la mai multe ori. Înainte de un concert în New York, în iulie 1993, Cobain a luat o supradoză de heroină. Soția sa, în loc să cheme ambulanța, i-a făcut o injecție cu naloxon, pentru a-i reda cunoștința.
În 1994, Cobain a fost diagnosticat cu bronșită și laringită severă. A fost la medic pentru tratament, dar a doua zi soția l-a găsit drogat, după o combinație de șampanie cu un medicament puternic. Artistul a ajuns la spital, unde a stat inconștient întreaga zi. Ulterior, Courtney Love a mărturisit că aceasta ar fi fost prima încercare a lui Cobain de a se sinucide.
Nu la mult timp după acest incident, Love a sunat la politie susținând că soțul ei vrea să se sinucidă: se încuiase în baie cu un pistol. Ajunși la fata locului, polițiștii au confiscat mai multe arme și medicamente din casa lui Cobain, care a insistat că nu voia să se sinucidă și că s-a încuiat în baie că să se ascundă de Love.
Pe 8 aprilie 1994, trupul neînsuflețit al lui Kurt Cobain a fost găsit în casa sa din Lake Washington Boulevard de către un electrician, ajuns la fața locului să instaleze un sistem de securitate. Electricianul nu și-a dat inițial seama că artistul e mort, abia după ce a văzut pistolul lângă el și un firicel de sânge la tâmple a realizat ce s-a întâmplat. Kurt Cobain s-a sinucis împuscandu-se în cap. În urma analizelor, s-a descoperit o cantitate mare de heroină și diazepam în sângele lui. Trupul lui zăcea acolo de câteva zile: experții au stabilit că acesta murise pe 5 aprilie 1994. La vârsta de 27 de ani.
Inițial un tânăr cu probleme, care a petrecut timp în închisoarea din San Quentin, Merle Haggard a devenit o legenda a muzicii country.
Merle Haggard s-a născut în apropiere de Bakersfield, California, în 1937. Inițial un tânăr cu probleme care a petrecuttimp în închisoarea din San Quentin, Haggard a devenit o legendă a muzicii country. Cu 38 de piese nr. 1 și 250 de melodii originale, Haggard rămâne unul dintre cei mai cunoscuți artiști din muzica country.
Merle Haggard s-a născut pe 6 aprilie 1937, în apropiere de Bakersfield, California. Fiul unui lucrător feroviar, Haggard a crescut în California, în perioada marii crize economice, și a locuit împreună cu familia într-o mașină pe care au transformat-o în casa lor. În copilărie, el a fost afectat de o afecțiune respiratorie, care l-a ținut frecvent în afara școlii și s-a limitat la odihnă la pat. În 1945 viața a devenit și mai dificilă când tatăl său a murit în urma unui accident vascular cerebral, forțând-o pe mama sa să își găsească de lucru și să-și lase fiul cel mic în grija membrilor familiei..
Lăsat singur, Haggard s-a transformat într-un adolescent rebel, înfaptuind antecedente penale care includeau fel de fel de infracțiuni, cum ar fi jocuri de noroc, fals si uz de fals și furtul auto. În același timp, el a avut un talent muzical pe care îl moștenise de la tatăl său, care fusese chitarist înainte de a avea o familie și a învățat să cânte la chitară.
În 1958, la vârsta de 20 de ani, Merle Haggard a fost trimis în închisoarea din San Quentin după ce a fost condamnată pentru efracție și a încercat să scape din închisoarea. În timp ce satisfacea o pedeapsa de 2 1/2 ani, el juca în închisoare in trupa de teatru și a urmat cursuri de liceu. El a fost, de asemenea, in public când Johnny Cash și-a făcut legendarul spectacol din 1959 la închisoare. (Haggard va fi ulterior grațiat oficial în 1972 de guvernatorul de California, Ronald Reagan.)
În 1960, Haggard s-a întors la Bakersfield, unde a cântat la „Beer Can Hill”, pe scena de muzică country, cu un sound mai grav fiind în contrast cu muzica country mai moale și mai sigură care se canta in Nashville.
De atunci, Haggard a lansat aproape 70 de albume și 600 de melodii, dintre care 250 și le-a scris singur. Printre albumele sale cele mai memorabile s-au numărat The Fighter's Side of Me(1970), One Day We'll Look Back (1971), If We Make It By December (1974) și A Worker Can't Get Nowhere Today (1977). În 1982, Haggard a înregistrat un album cu duet cu George Jones numit A Taste of Yesterday's Wine . "În anul următor, el a colaborat cu Willie Nelson pentru a înregistra compilația lăudată pe scară largă Pancho & Lefty. Pe lângă o piesă cu titlu impresionantă, Pancho & Lefty a prezentat baladele emoționante „It's My Lazy Day "," Half a Man "," Reasons to Quit "și" All Soft Places to Fall.. "
Haggard a fost inclus pentru compozitiile lui in Hall of Fame în 1977. În 1994, bogăția sa de realizări artistice, inclusiv 38 de hituri nr. 1, i-a adus includerea în Country Music Hall of Fame. Deși producția sa muzicală a scăzut de-a lungul anilor, a continuat să aiba succes cu albume precumIf I Could Fly (2000), Haggard Like Never Before (2003) și albumul său din 2015 cu Willie Nelson, Djano & Jimmie, care l-a asezat pe Haggard în vârful topurilor de muzică country.
În 2008, Haggard a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru înlăturarea tumorii. Reflectând asupra situației, el s-a referit la ea ca „cea mai mare încercare a forței mele”. În urma unei recuperări rapide, Haggard a revenit la turnee și scrie melodii, dintre care una a fost inspirată de președintele Barack Obama, numit „Hopes Are High”. Deși Haggard nu a votat pentru Obama, piesa surprinde sentimentele de optimism pe care le-a inspirat în timpul campaniei sale.
Haggard a fost căsătorită cu Leona Hobbs din 1956 până în 1964 și cu Buck Owens' fosta soție a cântărețului Bonnie Owens, din 1965 până în 1978. Au urmat alte două căsătorii eșuate cu cântăreața Leona Williams și alta cu Debbie Parrett. În momentul morții sale, Haggard era căsătorit cu Theresa Lane, cu care s-a căsătorit în 1993. Are patru copii din prima căsătorie cu Hobbs și doi copii cu Lane.
Haggard a murit acasă la Ranch-ul său din California de Nord, pe 6 aprilie 2016, la 79 de ani . Cele 11 zile pe care le-a petrecut încercând să se recupereze dupa boala sa deveniseră atât de dificile încât, după cum le-a spus prietenilor și familiei sale, va muri de ziua lui. Suferise de dublă pneumonie și a trebuit să anuleze un șir de concerte programate cu Willie Nelson.
Moartea sa a dus rapid la o revărsare de mesaje de condoleante nu numai din lumea muzicii, de la Larry King și Michael Moore, la Carrie Underwood și Luke Bryan. Prietenul și colaboratorul său de multă vreme, Willie Nelson, a postat o poză cu cei doi împreună, însoțit de mesajul simplu: "El a fost fratele meu, prietenul meu. Îmi va fi dor de el".
Celebrul naist Gheorghe Zamfir, interpret, compozitor și muzicolog, s-a născut la 6 aprilie 1941, la Găești, județul Dâmbovița. Este supranumit ”regele naiului”.
Se înscrie, în 1955, la Școala specială de muzică din București (astăzi Liceul de Muzică ‘Dinu Lipatti’) la clasa profesorului Fănică Luca. În 1959 obține Premiul I și titlul de laureat pe țară. Din acest an datează primele sale melodii înregistrate, compoziții în stil folcloric pe care le-a interpretat cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii Române. În 1961, se înscrie la Conservatorul ‘Ciprian Porumbescu’ din București, pe care îl absolvă cu o dublă specializare în pedagogie (1966) și dirijorat pentru cor și orchestră (1968).
La 24 martie 2005 își susține doctoratul, obținând calificativul Summa cum laude pentru teza intitulată ‘Naiul — geneză, evoluție și semnificație’, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.
În timpul studenției, din 1966 devine dirijor al ansamblului folcloric ‘Ciocârlia’ din București, care număra peste 300 de artiști. Cu acest ansamblu s-a bucurat de un mare succes în cadrul numeroaselor turnee pe care le-a făcut atât în țară, cât și în străinătate (Germania, fosta Uniune Sovietică, Elveția, China). Tot în această perioadă înregistrează primul său disc la Electrecord, pe care se află renumitele piese ‘Doina de Jale’ și ‘Doina ca de la Vișina’, iar în 1968 este editat cel de-al doilea disc al său.
După demisia de la ansamblul ‘Ciocârlia’, în 1969, Gheorghe Zamfir începe, în următorul an, marea aventură a vieții sale artistice, continuată și după plecarea în Franța, în anii ’80. În 1970, după ce alcătuiește un taraf concertistic, va înregistra un succes extraordinar pe scenele teatrelor pariziene. În 1971 a entuziasmat publicul francez cu cele 45 de recitaluri susținute pe scena teatrului ‘Vieux Colombier’, cântând pentru prima oară la cele patru naiuri — soprano, alto, tenor, bas—, create de el încă din 1968.
Prin noile sale instrumente și prin începerea introducerii acestora în toate stilurile și genurile muzicale, Gheorghe Zamfir a revoluționat sunetul la scară universală. Muzicianul aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 si 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi — apărut în 1972). În 1972 a ‘inventat’ stilul Nai-Orgă, prin care a introdus noi repertorii și a lărgit considerabil paleta de expresii de interpretare a naiului. În 2003 a confecționat naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.
Devine cunoscut și foarte apreciat în toate țările lumii, din Statele Unite ale Americii și Canada până în Australia, Japonia și Africa de Sud, Israel, Orientul Apropiat și Extremul Orient, concertele cu taraful său reușind performanța continuă extraordinară a unor săli arhipline.
Compozițiile sale dedicate naiului, în număr de peste 400, acoperă mai multe stiluri muzicale: folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul lui interpretativ este unul dintre cele mai variate, cuprinde piese de mare virtuozitate și valoare ale muzicii clasice universale, dar și alt gen de muzică, rezultată prin prelucrarea originală a unor piese cunoscute ale artiștilor de muzică pop John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.
Printre compozițiile sale simfonice se află ‘Misa pentru Pace’ pentru nai, cor, orgă și orchestră, înregistrată la București cu Orchestra Radio și Corul Madrigal (1974), ‘Rapsodia primăverii’, ‘Concert pentru nai nr. 1’, ‘Simfonia Lirica’, concerte pentru nai și orchestră, ‘Cvintetul Plopilor’, pentru nai și cvartet de coarde, alături de cele care reflectă tradițiile muzical-populare românești. În paralel, a semnat și coloana sonoră a mai multor filme, cum ar fi celebrul ‘Once Upon a Time in America’ sau ‘Karate Kid’, ca și bine cunoscutul ‘The Tall Blonde Man with One Black Shoe’.
Albumele înregistrate de-a lungul carierei s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare în întreaga lume, ceea ce i-a adus zeci de discuri de aur și de platină pentru recorduri de vânzare în SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă. În cei peste 50 de ani de activitate a obținut 120 de discuri de aur și de platină.
Gheorghe Zamfir, cel care a rămas timp de nouă săptămâni în ‘Top Ten’ din Marea Britanie (în 1976), este medaliat cu aur al Asociației de Muzică de Divertisment din Franța și Mare Ofițer al Franței. Este deținătorul Titlului de Merit Artistic al Franței, Cavaler al Belgiei, medaliat cu aur de Ducesa de Luxemburg și Diplomat de Onoare al Universității Sorbona. Este membru al Societății Compozitorilor din Franța din 1972.
Între anii 1988 și 1990 a fost primit de trei ori la Vatican, primind medalia Vaticanului și de două ori diploma Universității ‘Don Bosco’ din Roma.
Se întoarce în România, după 1989, implicându-se în viața politică. Gheorghe Zamfir devine pentru scurt timp, membru al Partidului România Mare. În toamna anului 2004, devine membru al Partidului Democrat. În 2008 a candidat din partea Partidului Verde Ecologist la alegerile parlamentare, pentru un mandat în Senatul României.
A primit de două ori medalia de aur a Asociației din cadrul Academiei ‘Artă-Științe și Litere’ a Franței, de două ori Premiul Academiei ‘Charles Cros’, premiile ‘Țitera de aur’ în Franța și ‘Săgetătorul de Aur’ în Italia, discuri de aur în Elveția și Germania.
A publicat ‘Dincolo de sunet’ (versuri, ediție bilingvă, româno-franceză, 1979), ‘Drum de spini și de glorii’ (versuri, 1981), ‘Binecuvântare și blestem’ (autobiografie, 2000) și ‘În inima întristată a barocului’ (versuri, 2002).
Artistul se exprimă și în pictură, având la activ, câteva expoziții de pictură în țară și în străinătate, cea mai recentă fiind organizată, în perioada iunie-august 2009, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, ‘Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simțiri, doi români. Gheorghe Zamfir și Petru Beca’, cuprinzând lucrări ale lui Gheorghe Zamfir și ale lui Petru Beca, pictor și scriitor din Alba Iulia.
Gheorghe Zamfir a contribuit la crearea primei catedre de nai din Europa, la Universitatea Națională de Muzică din București, fiind profesor asociat la clasa de nai (2001-2005). Ulterior predă cursuri de nai la Universitatea Valahia din Târgoviște. În anul universitar 2010-2011, a predat, în calitate de cadru didactic consultant, la Universitatea ‘Constantin Brâncuși’ din Târgu—Jiu.
Susține concerte la pupitrul Orchestrei Naționale de Folclor, reînființată în luna decembrie 2006 (relansarea oficială a orchestrei are loc în luna mai 2007).
În ianuarie 2006 Gheorghe Zamfir se întoarce în Canada pentru un tur de concerte cu Athenaeum String Quintet, în programul turneului fiind inclusă o premiera mondială ‘Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai si quintet de coarde’ în aranjamentul muzical al muzicianului Lucian Moraru, cât și piesele Ciocârlia, Lonely Shepherd etc.
A primit, în septembrie 2008, titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgoviște, iar în 2009, Premiul Internațional Omnia pentru întreaga operă muzicală, în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaționale ‘Mihai Eminescu".
În octombrie 2010, s-a numărat, alături de alte personalități, printre laureații celei de-a 13-a ediții a premiilor Oscar Românesc, decernate în cadrul unei festivități desfășurate la Opera Națională București (ONB).
În mai 2012, maestrul a susținut un concert emoționant intitulat ‘Rapsodia Primăverii’, eveniment ce s-a concretizat într-un amplu turneu național. Acesta a debutat cu un concert de excepție la Sala Palatului din București și a continuat cu reprezentații susținute, în prima parte a lunii iunie, la Călărași, Slobozia, Iași, Bacău și Piatra Neamț. Printre piesele cântate alături de orchestra Gheorghe Zamfir s-au numărat ‘Ciobănașul singuratic’, ‘Ciocârlia’, ‘Cântec de suflet’, ‘Doina de jale’, ‘El condor pasa’, ‘My heart will go on’, ‘Memory’ sau ‘Einsamer Hirte’.
În 2013, în semn de omagiu, prilejuit de împlinirea a 55 de ani de carieră artistică, Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, în parteneriat cu Asociația de Tineret Ecou și Centrul de Cultură Arcuș, organizează prima ediție a Festivalului Naiului ‘Gheorghe Zamfir’, care se va desfășura între 21-25 aprilie la Sfântu Gheorghe, Arcuș și Brașov.
Cornel Constantiniu s-a nascut la data de 6 aprilie 1945 in orasul Bucuresti.
In anul 1969 Cornel Constantiniu a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" din Bucuresti, dupa care a urmat cursuri de perfectionare cu compozitoarea Camelia Dascalescu.
Si-a facut debutul muzical in anul 1970 in cadrul concursului "Steaua fara nume" fiind primul castigator al trofeului.
In anul 1970, obtine premiul I la Festivalul National de Muzica Usoara Mamaia, sectiunea interpretare cu melodia "N-ati vazut o fata?" de Alexandru Mandy.
Insa melodia "Nu iti spun te iubesc" a ramas de referinta in cariera artistica a lui Cornel Constantiniu.
Versurile frumoase, de suflet, ale melodiei "Nu iti spun te iubesc" au prins la public.
Piesa "Nu iti spun te iubesc" a fost compusa in 1985 de celebrul Ionel Tudor, pe versurile Andreei Andrei, pentru Sectiunea Interpretare a Festivalului de la Mamaia, unde Cornel Constantiniu a obtinut Premiul de Popularitate.
Cornel Constantiniu e casatorit cu actrita Domnita Constantiniu si au doi baieti, Alexandru si Mihai, amândoi stabiliti în Germania.
Primul nepotel a venit de la fiul cel mare, Alexandru, si sotia acestuia, Teodora.
Al doilea nepotel se numeste Artis si a venit pe lume in toamna toamna lui 2012 si si este baietelul lui Bety si al lui Mihai, fiul cel mic al artistului.
Romanul autobiografic a lui Cornel Constantiniu “Zapezile copilariei” a fost publicat in 2015.
Sunt vreo 80 de pagini scrise de mana pe coala A4 plus foarte multe fotografii de arhiva cu colegi lui de scena, Dan Spataru si alti prieteni.
Udo Dirkschneider (născut la 6 aprilie 1952) este un cântăreț și compozitor german care a ajuns faimos alături de trupa germană de heavy metal Accept . După ce a părăsit trupa în 1987, a format UDO , cu care s-a bucurat de un mare succes comercial.
FLORIN BARBU, 6 aprilie 1974, basist, Cargo, Proconsul
S-a născut în Sibiu, în anul 1974, dar după numai puţin timp s-a mutat cu părinţii la Reşiţa, tatăl lui fiind inginer şi distribuit, cu post, acolo. A avut o copilărie minunată, iar o zi din viaţa lui i-a schimbat destinul. A fost acea zi în care Florin Barbu i-a dat vecinului semicursiera lui rusească pe o chitară bas. "Aşa a început totul. Nu am făcut schimb că voiam eu să învăţ să cânt la chitară. Îmi plăcea foarte mult ideea de a avea un bas", îşi aminteşte Florin Barbu. Aşa că îşi crease deja o imagine în oraş: tipul cu basul în spate. "Prin Reșița mă plimbam cu basul în spate. Am văzut că fetele erau impresionate de asta. Iar eu am profitat cât am putut. Nu am fost deloc serios. Nu am vrut să fac o carieră", mai povesteşte, printre zâmbete, Florin. După aproape trei decenii de atunci, însă, viaţa lui prinde contur pe scenă, în faţa miilor de fani din toată ţara. Din 2013, este basistul trupei Cargo, decorată de Iohannis, cu "Meritul Cultural". Pentru Florin, totul a început ca o joacă. Voia să aibă şi el o chitară bas, ca să arate că e rocker şi că iubeşte acest gen de muzică. "Viaţa pe vremea lui Ceauşescu a fost diferită. Nu erau televiziuni, internet. Tu, ca persoană, erai definit strict de ceea ce făceai. Eu eram rocker. Avem un prieten care avea scris pe perete: If you really like music, play it. Am ţinut minte asta". Aşa că a făcut acel schimb cu vecinul căruia i-a dat semicursiera sa rusească. Pe atunci, era elev la şcoala de informatică din Reşiţa şi nu ştia nicio notă să o acordeze la bas. Dar îi plăcea acest instrument, aşa că, mai târziu, l-a descoperit cu patos. Nu l-a ţinut prea mult timp în spate, ci a aflat cât e de frumoasă dragostea de a sta cu instrumentul în braţe. "Am început să pun degetele pe el. Totul a fost o joacă. Am fost autodidact. Am învăţat singur să cânt. Dar, apoi, am învăţat foarte mult de la cei cu care am cântat", spune Florin.
Piesa “Andrii Popa” il determina sa invete singur sa cante la chitara, la varsta de 11 ani. La 16 ani tatal sau ii confectioneaza un suport pentru muzicuta. Indrageste muzica folk ascultand in special radio - Cenaclul Flacara.
In 1989 se angajeaza la Exploatarea Miniera Lupeni ca electrician. Debutează în 1990 la Petroşani pe stadionul Jiul în cadrul unui spectacol al Cenaclului Flacăra-Totuşi Iubirea al cărui membru devine în 1994(activeaza in peste 60 de spectacole). Din 1995 participă la festivaluri-concurs.
Este autorul imnului “Poarta sarutului” – Festival national de muzica folk si balada, Tg Jiu.
In 2008 termina Facultatea de Muzica, sectia Pedagogie muzicala.
Billie Holiday (n. 7 aprilie 1915, Philadelphia – d. 17 iulie 1959), cunoscută și sub numele de Lady Day, a fost dintre cele mai mari nume ale jazzului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald.
Pe când avea 3 ani, părinții ei divorțează, rămânând în grija mamei și a rudelor. La începutul anilor '30 se mută la New York și se va prostitua alături de mama sa. Stabilită în cartierul Harlem, Holiday începe să cânte în diverse cluburi.
În jurul anului 1932 a fost “descoperită” de către John Hammond la un club ce se numea Monette’s. Primul cântec înregistrat apare un an mai târziu – în 1933 - "My Mother's Son-In-Law". În această perioadă are primele succese ca dansatoare. Pe 23 noiembrie cântă la teatrul Apollo – după care primește critici favorabile. Mai târziu va lucra cu alte legende ale jazz-ului - Lester Young, Count Basie, sau Artie Shaw – fiind una din interpretele de culoare ce colaborează cu muzicieni albi.
Cu toate acestea – încă era nevoită să intre prin ușa din spate în fața spectatorilor. În jurul anilor '40 devine dependentă de heroină – ea recunoscând că fumează marijuana încă de la 13 ani. Consumul de droguri i-a afectat și vocea – și au făcut ca înregistrările să nu mai fie așa pline de viață – ca la început – ci mai pesimiste.
Impactul ei asupra altor artiști nu poate să nu fie luat în considerație. Chiar și după ce a murit, Billie Holiday a influențat cântărețe ca Janis Joplin sau Nina Simone. În anul 1972 Diana Ross a interpretat-o în filmul Lady Sings the Blue, realizat după autobiografia ei.
În 1987 cei de la U2 lansează piesa “Angel of Harlem”, un tribut adus celei care a fost Billie Holliday. Viața ei personală era la fel de tumultuoasă cum spunea și în cântece. În 1947 petrece 8 luni în spatele gratiilor pentru că deținea heroină. Cu toate că a fost foarte celebră și a plecat în multe turnee prin Europa și în toată lumea, după moarte averea ei era de 750 de dolari. Pe 17 iulie 1959, din cauza cirozei, se stinge din viață. Billie Holliday avea doar 44 de ani.
Ion Aldea Teodorovici s-a nascut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, in orasul Leova. Dragostea pentru muzica, manifestata timpuriu, i-a fost cultivata de parinti. Tatal sau, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, in perioada de ocupaie sovietica, a trebuit sa se retraga din biserica, sa-si ascunda in sine credinta in Dumnezeu care, precum zicea Ion intr-un interviu, ii da omului putere sa supravietuiasca si sa devina, pur si simplu, artist, ca sa nu fie persecutat de nimeni. Cativa ani, parintele sau e solist in Capela corala Doina", apoi, casatorindu-se cu Maria Aldea, medic, se intoarce acasa, in Leova, unde lucreaza ca profesor de muzica si conduce corul scolii moldovenesti nr. 2 din localitate.
De la tatal sau, Ion a mostenit dragostea fata de muzica sacra, care l-a inspirat in piesele pe care avea sa le scrie mai tarziu. si tot la indemnul tatalui, la varsta de cinci ani, a inceput sa studieze vioara si pianul. Fratele sau, Petre Teodorovici, devenit si el compozitor, a crescut mai mult in casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult baiatul tatei". Dar, ca i fiul sau Cristi, la numai zece ani, Ion a ramas fara tata. Intre anii 1967 si 1982 a fost membru ULCT. Mama sa il aduce la Chisinau, la scoala de Muzica Eugeniu Coca" (astazi Liceul de Muzica Ciprian Porumbescu"), unde Ion studiaza clarinetul, in 1969, se inscrie la "Scoala medie de muzica" din Tiraspol, unde studiaza saxofonul si pe care o absolva in 1973. Este inrolat in armata sovietica in orasul Zaporojie; aici, tanarul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, intr-o zi, a ascultat intamplator, la radio, in cadrul emisiunii pentru ostasi, cantecul Crede-ma, iubire", intepretat de Sofia Rotaru i semnat de tanarul compozitor Ion Aldea Teodorovici. Sotii Aldea Teodorovici Din 1975 si pana in 1981, cand devine student la Facultatea de compoziie si pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chisinau, activeaza in cadrul formatiei de muzica usoara Contemporanul" condusa de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce in calitate de instrumentist, compozitor si solist.
Tot in acesti ani, lanseaza piesa Seara albastra", a carei paternitate a fost disputata un timp intre el si fratele sau Petre Teodorovici, cu care semnase anterior cateva piese comune, incepand cu aceasta piesa, compozitorul a cunoscut dulceata si amarul succesului. Ion isi duce steaua si crucea mai departe, in seri albastre, impreuna cu Doina Marin, cu care se casatoreste in 1981. Tot atunci, duetul Doina i Ion este lansat la o seara de creatie a poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio si Televiziune, Ion ia ghitara in brate si porneste impreuna cu Doina sa cutreiere satele Moldovei. A scris muzica simfonica, de camera, cantece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Cand era mai trist, scria muzica sacra. Impreuna cu sotia sa, a militat pentru unirea Basarabiei cu Romania. A optat pentru revenirea la limba romana si grafia latina. Sotii Ion i Doina Aldea Teodorovici sunt primii care in anii 90' au cantat despre limba romana, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel in cultura din Republica Moldova).
În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională.
Jacques Brel , complet Jacques Romain Georges Brel , (născut la 8 aprilie 1929, Schaerbeeck, Belgia - decedat la 9 octombrie 1978, Bobigny, lângă Paris, Franța), cântăreț și compozitor belgian ale cărui melodii pasionale l-au făcut unul dintre cei mai populari cantareti de limbă franceză. Brel a început să scrie povești și poezii în adolescență, dar a fost un elev obisnuit, iar după ultimul an de liceu s-a angajat la compania de ambalaje a tatălui său. În timp ce era acolo, s-a implicat într-o organizație de tineret filantropică și a început să cânte și să scrie piese ca membru al grupului respectiv. Brel a început să cânte compozițiile sale în cabaretele din Bruxelles în 1952, iar în anul următor a lansat prima sa înregistrare, un single care conținea piesele „Il ya” („Există” sau „Există”) și „La Foire” („The Târg ”). Deși single-ul a avut doar un succes modest, a atras atenția unui director de înregistrări francez, care l-a invitat pe Brel să se mute la Paris .
În 1953, Brel a început să cânte în cafenelele franceze. Nu s-a confruntat cu un succes imediat, dar a perseverat, iar primul său album, Jacques Brel et ses chansons („Jacques Brel și cântecele sale”) a apărut în 1955. În cele din urmă a lansat piesa principală a celui de-al doilea album al său, Quand on n'a que l'amour (1957; „Dacă avem doar dragoste”), iar până la sfârșitul deceniului era vedetă în Franța.
Brel și-a anunțat retragerea din spectacole în 1966, cu ultima sa performanță în anul următor, și a lansat albumul Jacques Brel 67 . Următorul și ultimul său album, Les Marquises (1977), a fost primit cu caldura. O statuie a lui Brel a fost dezvăluită la Bruxelles în 2017.
De asemenea, Brel a jucat în 10 filme din 1967 până în 1973, dintre care două a regizat. În plus, a adaptat și a tradus muzicalul de scenă Man of La Mancha ca L'Homme de la Mancha și a regizat și a jucat rolul principal în 1968 la Bruxelles și într-o montare 1968-69 la Paris.
Considerată demna urmaşă a Amaliei Rodrigues, DULCE PONTES şi-a legat numele de colaborări cu artişti de prestigiu precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli. Însă cea mai spectaculoasă colaborare din cariera sa este cea cu legendarul compozitor italian Ennio Morricone. În 2003, albumul „Focus”, rodul colaborării lor, a înregistrat vânzări ce i-au adus solistei discul de aur în doar 20 de zile.
Dulce Pontes s-a născut în Montijo, Portugalia, pe 8 aprilie 1969, iar în decursul timpului a cochetat cu mai toate stilurile muzicale, cântând pop, rock, jazz, muzică clasică şi tradiţională. În 1991 a câştigat Festivalul Naţional de Cântec al Portugaliei şi în acelaşi an a reprezentat Portugalia la Eurovision, concurs ce a reprezentat rampa ei de lansare. Primul său album, „Lusitana” a fost lansat în 1993, iar în anul următor a ajuns pe piaţă albumul „Làgrimas”, material ce a consfinţit consacrarea solistei la nivel mondial şi a reaşezat muzica portugheză în fruntea topurilor din întreaga lume. Pe albumul „Làgrimas” se află şi emblematica piesă „A Cancao do Mar,” care se regăseşte pe coloana sonoră a producţiei hollywoodiene „Primal Fear”, cu Richard Gere în distribuţie.
„Làgrimas” rămâne unul din cele mai bine vândute albume din toate timpurile, în Portugalia. Colaborarea cu legendarul compozitor Ennio Morricone, demarată în 1995 cu albumul „A Brisa do Coração” este un alt segment din cariera artistei, încununat de elogii. Ennio Moricone a elaborat pentru DULCE PONTES compoziţii ce scot în evidenţă „amplitudinea ei vocală şi calităţile cameleonice atât de complete şi incredibil de variate, păstrând totuşi conotaţiile de fado portughez.” Iar punctul de vârf al colaborării a fost atins în 2003, odată cu lansarea albumului „Focus,” ce i-a adus solistei un disc de aur în doar 20 de zile. După ce a concertat pe cele mai mari scene ale lumii, cucerind publicul la Royal Albert Hall din Londra, Arena din Verona, Auditoriumul din Roma, Palatul Mazda din Milano, Palatul Congresului din Paris şi la International Forum Hall din Tokio, DULCE PONTES revine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 9 februarie pentru un concert ce va face inimile să tresară însufleţite de inflexiunile răscolitoare ale muzicii fado.
Ce viață fascinantă a avut Constantin Drăghici, (n. 19 ianuarie 1932, București – d. 9 aprilie 2015) singurul român care a cântat pe Broadway!
Constantin Drăghici (decedat 9 aprilie 2015), o mare vedetă a muzicii românești din anii ʼ70. Când era în plină glorie, a fugit din țară, în Germania. ”În România eram sus, în Germania am fost nimic”, a povestit marele cântăreț.
Un bărbat frumos. Înalt, cu ochii mari și negri, iar când începea să cânte ți se făcea pielea de găină. Asta spun românii care l-au văzut și auzit pe Constantin Drăghici. Viața lui este mai tare ca o telenovelă.
S-a născut în București, în anul 1932. Tatăl lui era vatman, iar mama era analfabetă. În puținele interviuri date după ce s-a reîntors în țară, Constantin Drăghici a povestit cu umor cum s-a grăbit să vină pe lume cu două luni înainte, iar tatăl lui a fost beat de bucurie mai multe zile.
Costeluș, cum era alintat, a învățat mult și s-a dovedit și talentat. A studiat Conservatorul la Cluj, unde a fost remarcat și a fost invitat să cânte la Opera din oraș.
În 1961, debutează la televiziune cu piesa „Nu ești de vină tu” de Enrico Fanciotti și devine, peste noapte, o vedetă.
Devine o prezență constantă a emisiunilor realizate de Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneț, iar din anul următor începe să câștige la mai toate festivalurile la care participa. La cel de la Mamaia, erau doar două mari voci câștigătoare pe rând: Constantin Drăghici și Doinea Badea. Alături de Teatrul Constantin Tănase face turnee în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Bulgaria. Înregistrează pentru case de discuri din Germania (Amiga,Show, BASF). Participă la inaugurarea canalului german de televiziune în culori. În Germania, în 1973, o cunoaşte pe viitoarea lui soţie, Olimpia Zaharia Drăghici, cu care se va căsători în 1983.
În 1971, a primit o ofertă de excepție: să cânte la Los Angeles, în Statele Unite.
Regimul comunist l-a împiedicat să plece. A fost momentul în care a decis să fugă din țară. A rămas în Germania unde a primit o lovitură puternică. ”În țară eram sus, în Germania eram nimic. Am început o nouă carieră, cea de compozitor, dar în Germania nu a interesat pe nimeni”, a povestit Constantin Drăghici. Salvarea lui a fost cea de-a doua profesie, în arhitectură.
Își petrece o bună perioadă din viață în SUA. În 1982, în urma unui contract la Town Hall, New York, i se oferă un angajament pentru încă un an. Cântă în programe de night club, musicaluri. În Los Angeles, colaborează cu Margareta Pâslaru și cu formația lui Radu Goldiș.
În perioada 1992-1995 se stabilește în Germania, iar în 1990 se întoarce în țară și susține recital la Festivalul Mamaia. Din 2001, Constantin şi soția sa, Olimpia Drăghici, s-au restabilit în România.
În 1973, Constantin Drăghici locuia la Koln, în Germania. Acolo a întâlnit-o pe Olimpia, și a fugită din România.
”În 1973, eu eram o tânără emigrantă. El era cu cineva, eu eram căsătorită cu altcineva, aproape de divorț. Știam că o să divorțez și îmi ziceam: de ce nu am și eu noroc să am un soț ca și Costică. Eram amici, iar cu timpul eu am emigrat în America, unde după câțiva ani a venit el cu acest concert pe Broadway. Ne-am reîntâlnit ca amici. Între timp, fiecare divorțase, deci eram liberi. El mi-a spus că toamna se va întoarce la New York și ne vom căsători. Eu am râs și am spus, crezând că glumește : Tu chiar vrei sa stricăm o prietenie? S-a întors Și ne-am căsătorit!”, a povestit Olimpia Drăghici.
Ce nu știați despre Constantin Drăghici În cei peste 50 de ani de activitate muzicală, Constantin Drăghici a lansat nouă discuri de autor și a fost prezent pe 38 de alte discuri colective. Este unul din puținii artiști ale cărui discuri au fost editate și în Israel, Polonia, Rusia, Germania.
A lucrat în arhitectură timp de 5 ani la New York și 9 ani în Germania.
S-a întors definitiv în țară în 2001, după 30 de ani, pentru că îi era dor de pământ și de a vorbi în limba maternă.
S-a pensionat la 65 de ani și a luat trei pensii: una din America, una din Germania și una din România. ”Când am ieșit la pensie, la 65 de ani, am primit după 22 de ani de muncă la Opereta din București o pensie de 1.800.000 de lei”, (vechi) a mărturisit Constantin Drăghici.
Joel Gray este un artist de divertisment american, mai exact un actor, cântăreț, dansator și fotograf. S-a născut în Cleveland, Ohio pe 11 aprilie 1932. A jucat pe scenă, precum și în filme și la televizor. Este unul dintre puținii care au câștigat Premiul Oscar, Premiul Tony și Premiul Globului de Aur, printre numeroase alte premii și premii pe parcursul lungii sale cariere în show-business.
Această carieră a început atunci când era doar un copil, începând prin a participa la spectacole în Casa Cleveland Play în orașul său natal. A câștigat un premiu Tony pentru că a dat naștere rolului de Maestru al ceremoniilor în cabaretul muzical Broadway, care a devenit în cele din urmă rolul său de semnătură. De asemenea, el a jucat în producțiile de la Broadway din Chicago, Wicked și Anything Goes, printre altele.
În 1995, Gray a jucat într-un concert organizat de The Wizard of Oz în concert: Dreams Come True, care a fost difuzat pe canalul de televiziune TNT. Primul sau rol de film a fost in filmul "By girl" in 1952.
La televiziune, Gray a avut roluri in serialul de televiziune December Bride, Lawman, Brooklyn Bridge, Touched by Angel, Oz, Alias si multe altele. În 1972, a jucat în filmul Cabaret și a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar și premiul BAFTA pentru cel mai bun nou debutant.
Pentru rolul din filmul din 1984, Remo Williams: The Adventure Begins Gray a fost nominalizat la Premiul Globul de Aur și la Premiul Saturn pentru cel mai bun actor în rol secundar. El a fost distins cu o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru spectacolul live în 1985, la 6753 Blvd. Hollywood. În ianuarie 2015, Gray sa vorbit deschis despre sexualitatea sa, spunând că este homosexual.
Acasa